marți, 31 martie 2020

Viitorul rege al pădurii


”De ce trebuie să merg la școală? Sunt viitorul regele pădurii! Și, în plus, eu știu deja totul!” de la tine mami: să desenez, să cânt și ne jucăm așa bine împreună!

În Pădurea Fără Sfârșit, micul Leon, supărat, îi spune mamei sale:
”Mami, nu vreau să merg la școală! Vreau să stau acasă cu tine și să conduc Pădurea de aici.”
Dar hotărârea mamei ca Leon să meargă la școală era de neclintit.

Dimineața, Leon își face cu greu ghiozdanul pentru școală. Pune însă înăuntru câteva din lucrurile sale preferate: 3 ghinde, 2 frunze și o pietricică.

Ajuns la școală, este surprins: Câte animale locuiesc în Pădurea Fără Sfârșit! Dacă vreuna dintre ele este mai puternică sau mai inteligentă decât el?
Alungă repede acest gând, doar este viitorul rege al pădurii!

Doamna Bufniță, învățătoarea, îi cheamă la ea pe toți puii de animale. Leon intră în clasă. Nu vorbește cu nimeni.
”Nu am nevoie de prieteni, mă descurc singur, doar sunt viitorul rege al Pădurii!” Se gândea Leon. Dar în adâncul inimii își dorea tare mult să vorbească cineva și cu el.

Șoricei, girafe, lei, arici și bufnițe mici au făcut cunoștință. Le-a tremurat glasul când s-au prezentat și se uitau speriați unii la ceilalți.

”Acum vom picta frunze, dragii mei.” Le spune doamna Bufniță puilor de animale.
”Eu vreau să desenez cu mami!”  Se gândea Leon. Văzând cum ceilalți au început să deseneze, și-a scos cele două frunze din ghiozdan și s-a distrat desenând cu lăbuțele sale formele lor. Apoi s-a picat și pe lăbuțe și i-a făcut mamei o felicitare.

Doamna Bufniță îi trimite apoi să se spele pe lăbuțe pentru a mânca împreună. Pe Leon îl spăla doar mama. Pentru că era viitorul rege al Pădurii, nu considera că e important să facă acest lucru de unul singur.
”Eu vreau să mă spele mami pe lăbuțe!” Se gândea Leon. Văzând însă cum ceilalți colegi se spălau singuri, Leon s-a spălat și el cât putu de bine pe unghiuțe, chiar și pe pernuțele de la lăbuțe.
”Șoricelul s-a spălat atât de bine, dar eu sunt viitorul rege al pădurii!”

După ce au mâncat, doamna Bufniță vrea să îi învețe un cântecel.
”Eu vreau să îmi cânte mami!” Se gândea Leon. După ce au repetat cântecelul de câteva ori, chiar și Leon a învățat versurile și s-a amuzat de sunetele pe care le scotea ciocnind una de cealaltă ghindele pe care le adusese.
De dimineață ne trezim,
ne spălăm și ne-mbrăcăm
și spre școală noi pornim.
„Puiul de arici are o voce frumoasă! dar eu sunt viitorul rege al pădurii!”Roaaarrrr!

Înainte de somnul de prânz este Timpul pentru poveste, le spune doamna Bufniță.
”Eu vreau să îmi spună mami povești!” Se gândea Leon.  Văzând cum ceilalți ascultau cu atenție, a ciulit și el urechile. I-a plăcut mult povestea despre Lupul cel mare care s-a împrietenit cu lupul cel mic.
”Ce curajos a fost lupul cel mic!” Se gândea Leon și a adormit.

După ce s-au trezit, doamna Bufniță îi scoate afară la joacă.
”Eu mă joc doar cu mami. Învăț să dau porunci, doar sunt viitorul rege al pădurii. Mami mă ascultă și îmi zâmbește de fiecare dată!” Se gândea Leon. Văzând însă cum ceilalți colegi se jucau de-a v-ați ascunselea, Leon s-a oferit să pună ochii.

Cu ochii închiși, lui Leon începe să-i bată inima cu putere și să respire din ce în ce mai repede.” Dacă nu voi găsi pe nimeni?”
”Dar, sunt viitorul rege al pădurii!” N-am de ce să mă tem! Își spuse Leon și, după ce a terminat de numărat, ciuli urechile bine și porni în căutarea noilor săi prieteni.
 ”Ce bine s-a ascuns puiul de girafă!” Gândea Leon.

Când prima zi de școală s-a terminat, mama a venit să-l ia acasă.
”Mai am de terminat desenul cu frunze,  mami, poți să mă aștepți te rog?”

În drum spre casă i-a povestit despre toate lucrurile pe care le-a făcut împreună cu colegii săi, despre cât de bine s-a spălat pe lăbuțe șoricelul, despre cât de bine s-a ascuns puiul de girafă și cât de curajos a fost lupul cel mic din poveste.

Acasă, Leon spune cu voce tare prima sa hotărâre importantă:
”Fiecare viitor rege al pădurii trebuie să meargă la școală și să învețe să se spele pe mâini, să se împrietenească cu fiecare animal din pădure și să găsească o soluție în orice situație.”

Mâine mă așteaptă o nouă zi!


Cu drag,
#poveșticusuflet

Sursa foto: Pinterest

luni, 30 martie 2020

În grădina de legume



A fost odată ca niciodată o sămânţă.

Stătea într-un plic frumos colorat însă, nu era prea fericită.

Își dorea să simtă adierea vântului și căldura razelor de soare chiar dacă nu mai văzuse soarele vreodată și nu știa nici cum se simte adierea vântului.

Într-o zi și-a pus în gând să găsească o cale să-și îndeplinească visul. Și ceva magic s-a întâmplat. 

A căzut din plicul frumos colorat și a aterizat pe un covor moale și negru.

Pe pământ.

Aici a văzut că nu era singură.

Bobul de porumb a fost primul care a salutat-o. El era mult mai mare decât micuța sămânță și mult mai puternic.
- Eu voi crește înalt, îi spuse. Oamenii vor măcina boabele mele de porumb și vor face cu ele mămăligă gustoasă.

Apoi, s-a împrietenit cu o sămânță de dovleac. La început i-a fost teamă. Însă, sămânța de dovleac era și ea prietenoasă.
- Când dovlecii mei vor crește mari, oamenii vor face plăcinte delicioase cu ei.

Micuța sămânță se întreba ce rol va avea ea? 

Sămânța de busuioc, care era puțin mai departe, împrăștia un miros minunat.
- Eu dau gust deosebit mâncării și salatelor, spuse ea.

De ce nu cresc și eu mare și ce fel de sămânță sunt? S-a întrebat mica sămânță.

Pentru a creşte, plantele au nevoie de apă, de lumină şi de oxigen.

O fetiță a acoperit mica sămânță cu pământ. A udat-o și a îngrijit-o în fiecare zi.

Fetița se întreba și ea cum va arăta plăntuța când va crește.

După câteva zile, sămânța a observat că ceva se întâmplă cu ea - îi creștea prima ei rădăcinuță. Apoi au urmat altele și altele. 

La fel ca prietenii săi, bobul de porumb și sămânța de dovleac, micuței sămânțe i-au apărut prima dată rădăcinuțele. După un timp, s-a dezvoltat tulpinița și au apărut și primele frunze. Fetița a continuat să o ude cu apă, să-i cânte și să vorbească cu ea în fiecare zi. Ce bucuroasă a fost prima dată când a văzut soarele. Iar stelele i se păreau minunate în nopțile de primăvară.

Așa a trecut o lună de zile. Câte zile are o luna?

Luna martie, când a fost micuța sămânță sădită, are 31 de zile.

Corpul ei era acum alcătuit din rădăcină, tulpină și frunze.

Mare i-a fost mirarea când, după mai multe zile, a văzut că pe lângă frunzulițele verzi au apărut flori mici, gingașe de culoarea galbenă.

Soarele ardea tot mai tare și plăntuța își dorea apa pe care fetița i-o dădea de două ori pe zi.

Uneori picături de apă cădeau și din cer și îi mângâiau frunzele.

Nu mai era doar o sămânță, acum plăntuța se simțea din ce în ce mai puternică.

Cu timpul, florile s-au transformat în mingiuțe verzi care creșteau și creșteau.

Verdele lor s-a transformat apoi în portocaliu până ce culoarea lor s-a modificat în roșu.

Sunt o roșie, își spuse mica sămânță ce acum crescuse o plantă adevărată.

- Oamenii vor folosi roșiile mele la salate gustoase și la alte mâncăruri delicioase. Spuse ea cu bucurie și prietenilor săi.


Toată vara fetița venea și culegea fructele sale gustoase și plăntuța era fericită.

Apoi, a venit toamna și frunzele plăntuței și-au schimbat culoarea, au devenit arămii...

Plăntuța se simțea din ce în ce mai adormită, până într-o zi când s-a așezat pe pământ și a adormit.

În scurt timp fost acoperită cu o pătură albă, pufoasă și strălucitoare.

Așa a dormit timp de trei luni, până când într-o zi pătura albă a început să se topească sub razele soarelui.


Cu drag,




Noutăți

21 de secrete ale antreprenorilor de succes - Brian Tracy

Succesul nu are legătură cu norocul, spune Brian Tracy în cartea  21 de secrete ale antreprenorilor de succes. Are legătură cu ce faci tu cu...