În grădina de legume

A fost odată ca niciodată o sămânţă.

Stătea într-un plic frumos colorat însă, nu era prea fericită.

Își dorea să simtă adierea vântului și căldura razelor de soare chiar dacă nu mai văzuse soarele vreodată și nu știa nici cum se simte adierea vântului.

Într-o zi și-a pus în gând să găsească o cale să-și îndeplinească visul. Și ceva magic s-a întâmplat. 

A căzut din plicul frumos colorat și a aterizat pe un covor moale și negru.

Pe pământ.

Aici a văzut că nu era singură.

Bobul de porumb a fost primul care a salutat-o. El era mult mai mare decât micuța sămânță și mult mai puternic.

- Eu voi crește înalt, îi spuse. Oamenii vor măcina boabele mele de porumb și vor face cu ele mămăligă gustoasă.

Apoi, s-a împrietenit cu o sămânță de dovleac. La început i-a fost teamă. Însă, sămânța de dovleac era și ea prietenoasă.

- Când dovlecii mei vor crește mari, oamenii vor face plăcinte delicioase cu ei.

Micuța sămânță se întreba ce rol va avea ea? 

Sămânța de busuioc, care era puțin mai departe, împrăștia un miros minunat.

- Eu dau gust deosebit mâncării și salatelor, spuse ea.

De ce nu cresc și eu mare și ce fel de sămânță sunt? S-a întrebat mica sămânță.

Pentru a creşte, plantele au nevoie de apă, de lumină şi de oxigen.

O fetiță a acoperit mica sămânță cu pământ. A udat-o și a îngrijit-o în fiecare zi.

Fetița se întreba și ea cum va arăta plăntuța când va crește.

După câteva zile, sămânța a observat că ceva se întâmplă cu ea - îi creștea prima ei rădăcinuță. Apoi au urmat altele și altele. 

La fel ca prietenii săi, bobul de porumb și sămânța de dovleac, micuței sămânțe i-au apărut prima dată rădăcinuțele. După un timp, s-a dezvoltat tulpinița și au apărut și primele frunze. Fetița a continuat să o ude cu apă, să-i cânte și să vorbească cu ea în fiecare zi. Ce bucuroasă a fost prima dată când a văzut soarele. Iar stelele i se păreau minunate în nopțile de primăvară.

Așa a trecut o lună de zile. Câte zile are o luna?

Luna martie, când a fost micuța sămânță sădită, are 31 de zile.

Corpul ei era acum alcătuit din rădăcină, tulpină și frunze.

Mare i-a fost mirarea când, după mai multe zile, a văzut că pe lângă frunzulițele verzi au apărut flori mici, gingașe de culoarea galbenă.

Soarele ardea tot mai tare și plăntuța își dorea apa pe care fetița i-o dădea de două ori pe zi.

Uneori picături de apă cădeau și din cer și îi mângâiau frunzele.

Nu mai era doar o sămânță, acum plăntuța se simțea din ce în ce mai puternică.

Cu timpul, florile s-au transformat în mingiuțe verzi care creșteau și creșteau.

Verdele lor s-a transformat apoi în portocaliu până ce culoarea lor s-a modificat în roșu.

Sunt o roșie, își spuse mica sămânță ce acum crescuse o plantă adevărată.

- Oamenii vor folosi roșiile mele la salate gustoase și la alte mâncăruri delicioase. Spuse ea cu bucurie și prietenilor săi.

Toată vara fetița venea și culegea fructele sale gustoase și plăntuța era fericită.

Apoi, a venit toamna și frunzele plăntuței și-au schimbat culoarea, au devenit arămii...

Plăntuța se simțea din ce în ce mai adormită, până într-o zi când s-a așezat pe pământ și a adormit.

În scurt timp fost acoperită cu o pătură albă, pufoasă și strălucitoare.

Așa a dormit timp de trei luni, până când într-o zi pătura albă a început să se topească sub razele soarelui.

Cu drag,

#poveșticusuflet