joi, 25 iulie 2019

Eu voi fi ultima - Nadia Murad

Eu voi fi ultima nu doar că m-a adus cu picioarele pe pământ, ci mi-a zdruncinat întregul sistem de gândire. Nadia s-a născut și a crescut în Kocho, un sat de fermieri și păstori yaziditi din nordul Irakului. Viața ei se schimbă complet după ce satul a fost ocupat de ISIS iar Nadia, alături de celelalte tinere, a fost dusa la Mosul și vândută ca sclavă. Este atât de dureroasă experiența Nadiei încât nu mi-a venit să cred că poate o femeie să supraviețuiască în asemenea condiții.

Mi-am dat seama citind povestea ei cât de mărunte sunt problemele mele. Toate provocările cu care am fost confruntata până în prezent pălesc în comparație cu ce au trecut femeile din Irak în timpul conflictelor. Eu voi fi ultima este un apel la acțiune împotriva brutalității Statului Islamic.
Povestea Nadiei este un strigăt pentru pace, integritate și bunătate, este un strigăt pentru un set de valori umane esențiale.
Citește povestea Nadiei și nu vei mai putea spune că n-ai știut!

Cu drag,
#poveșticusuflet


vineri, 19 iulie 2019

Femei care alearga cu lupii - Clarissa Pinkola Estes

Ca de la o mamă atotștiutoare, așa am învățat o mulțime de lucruri citind această carte. Clarissa Pinkola Estes ne reamintește în Femei care aleargă cu lupii cum să ne redescoperim intuiția și să respingem cultura care îi pretinde omului să se conformeze preceptelor ei- cu prețul de a-și răni sufletul.

Cartea este o comoară pentru fiecare femeie. Cu ce am rămas eu? Cu 3 lucruri care fac diferența între a trăi cu sufletul și a trăi doar cu eul:
capacitatea de a intui și de a învăța noi metode,
tenacitatea de a traversa o etapă dificilă și
răbdarea de a învăța să iubim profund și durabil.

Nu mai putem trăi furând stropi de viață! Recomand cu drag această carte tuturor femeilor care vor să folosească puterea revelatoare a poveștilor pentru a recupera iubirea, creativitatea și a reface legătura cu trupul lor.

Cu drag,
#poveșticusuflet



joi, 18 iulie 2019

Cea mai ordonată dezordine

Nu îmi place să fac curat. 
Drept dovadă, am în camera mea un munte de haine tare colorat. 
E mare și pufos - cu toate lucrurile împrăștiate pe jos,
însă când trebuie să ies afară la joacă, eu bluza de fotbal mi-o găsesc îndată.
Așa că nu-mi fac griji!
Mie îmi place toată ziua cu mingea să mă joc
Mama îmi spune că nu-i frumos să-mi las lucrurile- așa pe jos
și-n loc să mă lase să mă joc cât mi-aș dori, 
îmi spune să fac curat, 
Eu am o mulțime de pase la care, în această perioadă, mă pot gândi.

Gata cu vorba, e timpul să ies afară la joacă.
- Matei, vino afară să ne jucăm cu mingea, să aruncăm la poartă! Andrei, vecinul meu, mă strigă.
- Mă îmbrac cu bluza de fotbal galbenă și ne vedem îndată. Îi răspund eu.

Dar vai! 
Unde e bluza mea preferată? 
În muntele de haine n-o să o găsesc niciodată.

Și-ncep să caut și caut și caut,
și-mprăștii prin casă muntele de haine.
Bluze verzi și cu buline
Cu iepurași și cu albine.

Bluza cea galbenă, nu e de găsit.
De atâta căutat, am cam obosit.

Nu pot să ies afară, așa dezbrăcat
Să joc fotbal în pijamale?
Nu-mi mai arde de jucat.
Mami, am nevoie de ajutor, ce mă fac?

Mama intră-n cameră, pășind încetișor, printre rufele împrăștiate pe jos, în dormitor.
- Ce s-a întâmplat, Matei? Ai auzit că te-a strigat Andrei?

- Am auzit, îi răspund încetișor.
Dar nu-mi găsesc bluza galbenă de fotbal,
Peste tot am cautat, în dormitor,
Chiar și sub pat.

Toată camera lui Matei e plină cu haine împrăștiate:
Pe dulap, nu în dulap
Sub pat
Chiar și pe pat
Pe masă
Pe unde oare nu a căutat!

Mama stă, se uită la Matei:
Cu ce te ajut pui mic, cum arată bluza pe care o vrei?

E galbenă și-n mijloc are o minge mare,
Nu se vede nicăieri...

Lui Matei îi curge o lacrimă pe obrăjior...

Când mă uit în sus, așteptând inspirația să-mi vină,
ce văd oare? Mi se pare?
Bluza mea galbenă, atârnă de lumină.
De lustră adică, cum o fi prins aripi să zboare? Și s-ajungă tocmai colo sus!

Fac o săritură din pat și dintr-o mișcare prind bluza din zbor și-s tare mândru de aterizare.

Mă-mbrac în grabă, când să ies afară...
Andrei nu-i nicăieri
Și deja e seară.

Când a trecut timpul
Așa de repede?
N-a durat atât de mult
Bluza galbenă să o găsesc
Sau poate așa mi s-a părut.

Mă-ntorc cu pașii mici, dezamăgit
Ce gol aș fi putut să dau...
Îmi zic în sinea mea, spășit.

Mama, stătea încă în camera mea, cu brațele-ncrucișate
Și nu spunea nimic...
Așa că-i spun din nou, cu glasul mic
Mami, am nevoie de ajutor,
Să-mi fac curat în dormitor

Ș-apoi îi spun mai hotărât:
Așa ceva nu se mai poate
Trebuie să-mi strâng hainele toate
Și să le pun frumos în șifonier
Iar haine groase, la intrare, în cuier.

...dar nu știu cum.

Mama mă învață cum să-mpăturesc
Rând pe rând fiecare hăinuță
Pantaloni și Tricouri
Cămăși, chiar și chiloți și șosete
Acum toate stau la locul lor
Le-am aranjat pe mărime și culori
Nu știam că îmi încap
Atât de multe haine în dulap.

După aproape o oră sunt gata de culcare, dar nu înainte
De a-i da un pupic pe obrăjior și-ai spune mamei:
Îți mulțumesc frumos de ajutor!


Maine, de cum mă trezesc, îl strig pe Andrei,
să ne jucam cu mingea în curte
Să aruncăm cu mingea la poartă.
Tricoul galben în dulap mă așteaptă.

Cu drag,
#poveșticusuflet


Sursa foto: Pinterest

marți, 2 iulie 2019

Astăzi a fost o zi bună - Cristina Zarioiu

Dragă Cristina,

Am citit cu emoție și cu nerăbdare cartea Astăzi a fost o zi bună. Mi-a venit să plâng de câteva ori, dar am citit mare parte în autobuz, în drum spre casă, așa că n-am lăsat să-mi curgă lacrimile pe obraz. Nu știu să fi citit ceva mai vulnerabil până acum. Să-ți spun și de ce.

Mereu m-am întrebat prin câte experiențe trebuie să treacă un om ca să înțeleagă cât este de fericit sau mai degrabă, unde poate găsi fericirea? Mi-am imaginat că trebuie să treacă prin multe experiențe, dureroase și complicate, deși, recent am aflat că răspunsul la cea de-a doua întrebare este atât de simplu încât îl trecem cu vederea.

Recomand cu drag această carte tuturor celor care vor să afle ce pot face să aibă o viața mai fericită, mai împlinită. Să te însoțească în această călătorie în America și în Africa, dar și în interiorul sufletului tău și să înțeleagă de ce ”fiecare moment din viață este un dar”.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Noutăți

21 de secrete ale antreprenorilor de succes - Brian Tracy

Succesul nu are legătură cu norocul, spune Brian Tracy în cartea  21 de secrete ale antreprenorilor de succes. Are legătură cu ce faci tu cu...