Oamenii sunt preocupați de motivație - cum să se determine pe ei înșiși sau pe alții să acționeze. Pretutindeni, părinții, profesorii, antrenorii și managerii se luptă cu modul de a-i motiva pe cei pe care îi îndrumă, iar indivizii se luptă să găsească energie, să mobilizeze efortul și să persiste în sarcinile vieții și ale muncii. Oamenii sunt adesea motivați de factori externi, cum ar fi sistemele de recompensă, notele, evaluările sau opiniile pe care se tem că le-ar putea avea alții despre ei. Cu toate acestea, la fel de frecvent, oamenii sunt motivați din interior, de interese, curiozitate, grijă sau valori constante. Aceste motivații intrinseci nu sunt neapărat recompensate sau susținute din exterior, dar, cu toate acestea, ele pot susține pasiunile, creativitatea și eforturile susținute. Interacțiunea dintre forțele extrinseci care acționează asupra persoanelor și motivațiile și nevoile intrinseci inerente naturii umane reprezintă teritoriul teoriei autodeterminării.
Teoria
autodeterminării (SDT) reprezintă un cadru larg pentru studiul motivației umane
și al personalității. SDT articulează o meta-teorie pentru încadrarea studiilor
motivaționale, o teorie formală care definește sursele intrinseci și diversele
surse extrinseci de motivație, precum și o descriere a rolurilor respective ale
motivației intrinseci și ale tipurilor de motivație extrinsecă în dezvoltarea
cognitivă și socială și în diferențele individuale. Poate și mai important,
propunerile SDT se concentrează, de asemenea, pe modul în care factorii sociali
și culturali facilitează sau subminează sentimentul de voință și inițiativă al
oamenilor, pe lângă bunăstarea și calitatea performanțelor lor. Condițiile care susțin experiența individuală
de autonomie, competență și relaționare sunt susținute pentru a favoriza cele
mai volitive și de înaltă calitate forme de motivație și angajament pentru
activități, inclusiv performanțe sporite, persistență și creativitate. În plus,
SDT propune că măsura în care oricare dintre aceste trei nevoi psihologice nu
este susținută sau este împiedicată într-un context social va avea un impact
negativ puternic asupra bunăstării în acel context.
Meta-teorie:
Punctul de vedere organic
SDT
este o abordare dialectică organică. Aceasta pornește de la ipoteza că oamenii
sunt organisme active, cu tendințe evoluate de a crește, de a stăpâni
provocările mediului și de a integra noile experiențe într-un sentiment coerent
al sinelui. Totuși, aceste tendințe naturale de dezvoltare nu funcționează în
mod automat, ci necesită nutrimente și sprijin social continuu. Altfel spus,
contextul social poate fie să sprijine sau să zădărnicească tendințele naturale
spre implicare activă și creștere psihologică, fie să catalizeze lipsa de
integrare, de apărare și de satisfacere a substituenților de nevoi. Astfel,
dialectica dintre organismul activ și contextul social este cea care stă la
baza predicțiilor SDT despre comportament, experiență și dezvoltare.
În
cadrul SDT, elementele nutritive pentru o dezvoltare și o funcționare sănătoasă
sunt specificate folosind conceptul de nevoi
psihologice de bază pentru autonomie, competență și relaționare. În măsura
în care aceste nevoi sunt satisfăcute în mod constant, oamenii se vor dezvolta
și vor funcționa în mod eficient și vor experimenta starea de bine, dar în
măsura în care acestea sunt zădărnicite, este mai probabil ca oamenii să
dovedească o stare de rău și o funcționare neoptimă. Laturile întunecate ale
comportamentului și experienței umane, cum ar fi anumite tipuri de
psihopatologie, prejudecăți și agresivitate, sunt înțelese în termeni de
reacții la nevoile de bază care au fost zădărnicite, fie din punct de vedere al
dezvoltării, fie din punct de vedere al mediului.
Teoria
formală: Cele șase mini-teorii ale SDT
În
mod formal, SDT cuprinde șase mini-teorii, fiecare dintre acestea fiind
dezvoltată pentru a explica un set de fenomene bazate pe motivație care au
apărut în urma cercetărilor de laborator și de teren. Prin urmare, fiecare
dintre ele abordează o fațetă a motivației sau a funcționării personalității.
1.
Teoria evaluării
cognitive (CET) se referă la motivația intrinsecă, motivația care se bazează pe
satisfacțiile pe care le oferă comportamentul "de dragul lui". Prototipurile motivației intrinseci sunt
explorarea și jocul copiilor, dar motivația intrinsecă este un izvor creativ pe
tot parcursul vieții. CET abordează în mod specific efectele contextelor
sociale asupra motivației intrinseci, sau modul în care factori precum
recompensele, controalele interpersonale și implicarea egoului influențează
motivația și interesul intrinsec. CET evidențiază rolurile critice pe care le
joacă suporturile de competență și autonomie în stimularea motivației
intrinseci, care este esențială în educație, arte, sport și în multe alte
domenii.
2.
Cea de-a doua mini-teorie, Teoria integrării organice (OIT), abordează subiectul motivației
extrinseci în diferitele sale forme, cu proprietățile, factorii determinanți și
consecințele acestora. În linii mari, motivația extrinsecă este un comportament
care este instrumental - care vizează rezultate extrinseci comportamentului în
sine. Cu toate acestea, există forme distincte de instrumentalitate, care
includ reglementarea externă, introiecția, identificarea și integrarea. Aceste
subtipuri de motivație extrinsecă sunt văzute ca încadrându-se de-a lungul unui
continuum de internalizare. Cu cât motivația extrinsecă este mai internalizată,
cu atât persoana va fi mai autonomă atunci când va pune în practică
comportamentele. OIT este în continuare preocupată de contextele sociale care
sporesc sau împiedică internalizarea - adică de ceea ce conduce la faptul că
oamenii fie rezistă, fie adoptă parțial, fie internalizează profund valorile,
obiectivele sau sistemele de credință. OIT evidențiază în mod special
suporturile pentru autonomie și relaționare ca fiind esențiale pentru
internalizare.
3.
Teoria orientărilor de
cauzalitate (COT), cea de-a treia mini-teorie, descrie diferențele individuale în
ceea ce privește tendințele oamenilor de a se orienta către medii și de a regla
comportamentul în diverse moduri. COT descrie și evaluează trei tipuri de
orientări de cauzalitate: orientarea spre autonomie, în care persoanele
acționează din interes și din valorizarea a ceea ce se întâmplă; orientarea
spre control, în care accentul este pus pe recompense, câștiguri și aprobare;
și orientarea impersonală sau amotivată, caracterizată de anxietate în ceea ce
privește competența.
4.
În al patrulea rând, Teoria
nevoilor psihologice de bază (BPNT) elaborează conceptul de nevoi
psihologice evoluate și relațiile acestora cu sănătatea psihologică și
bunăstarea. BPNT susține că bunăstarea psihologică și funcționarea optimă se
bazează pe autonomie, competență și relaționare. Prin urmare, contextele care susțin sau
contracarează aceste nevoi ar trebui să aibă un impact invariabil asupra stării
de bine. Teoria susține că toate cele trei nevoi sunt esențiale și că, dacă una
dintre ele este zădărnicită, vor exista costuri funcționale distincte. Deoarece
nevoile de bază sunt aspecte universale ale funcționării, BPNT analizează
mediile interdezvoltate și interculturale pentru validare și perfecționare.
5.
Cea de-a cincea mini-teorie, Teoria conținutului obiectivelor (GCT), rezultă din distincțiile
dintre obiectivele intrinseci și extrinseci și impactul acestora asupra
motivației și bunăstării. Obiectivele sunt văzute ca oferind în mod diferențiat
satisfacții ale nevoilor de bază și sunt astfel asociate în mod diferențiat cu
bunăstarea. Obiectivele extrinseci, cum ar fi succesul financiar, aspectul
fizic și popularitatea/faima, au fost în mod specific puse în contrast cu
obiectivele intrinseci, cum ar fi comunitatea, relațiile apropiate și
dezvoltarea personală, primele fiind mai probabil asociate cu o stare de bine
mai scăzută și o stare de rău mai mare.
6.
Relaționarea, care are de-a face cu dezvoltarea și menținerea
unor relații personale apropiate, cum ar fi prietenii cei mai buni și
partenerii romantici, precum și cu apartenența la grupuri, este una dintre cele
trei nevoi psihologice de bază. Teoria
motivației relațiilor (RMT), cea de-a șasea mini-teorie, se ocupă de aceste
relații și de alte relații și presupune că o anumită cantitate de astfel de
interacțiuni nu este doar de dorit pentru majoritatea oamenilor, ci este, de
fapt, esențială pentru adaptarea și bunăstarea lor, deoarece relațiile asigură
satisfacerea nevoii de relaționare. Cu toate acestea, cercetările arată că nu
numai nevoia de relaționare este satisfăcută în cadrul unor relații de înaltă
calitate, ci și nevoia de autonomie și, într-o măsură mai mică, nevoia de
competență sunt satisfăcute. Într-adevăr, relațiile
personale de cea mai bună calitate sunt cele în care fiecare partener sprijină
nevoile de autonomie, competență și relaționare ale celuilalt.
Alte subiecte
de interes
Pe măsură ce SDT s-a extins, atât dezvoltările teoretice, cât și
descoperirile empirice au determinat cercetătorii SDT să examineze o
multitudine de procese și fenomene care fac parte integrantă din creșterea
personalității, funcționarea eficientă și starea de bine. De exemplu,
cercetările SDT s-au concentrat asupra rolului atenției ca bază pentru reglarea
autonomă a comportamentului, ceea ce a condus atât la o măsurare rafinată, cât
și la o teoretizare a conștientizării. Studiul condițiilor de facilitare a
motivației intrinseci a condus la o teorie și la o strategie de măsurare
privind vitalitatea, un indicator al bunăstării atât mentale, cât și fizice.
Lucrările privind vitalitatea au scos la iveală, de asemenea, impactul pozitiv
remarcabil al experienței naturii asupra bunăstării. Unele cercetări din cadrul
SDT au examinat mai îndeaproape formele pe care le pot lua pasiunile personale,
indivizii fiind obsesivi sau armonioși în funcție de procesele de
internalizare. Testele interculturale ale SDT au dus la o mai bună înțelegere a
modului în care formele economice și culturale influențează aspectele
invariabile ale naturii umane. Cercetările privind starea de bine au condus, de
asemenea, la noi teorii și cercetări privind evaluarea bunăstării în sine.
Subiecte specifice, cum ar fi autonomia versus motivația controlată, au condus
la o mai bună înțelegere a controlului internalizat, cum ar fi implicarea
egoului și stima de sine contingentă, precum și a diferențelor dintre acestea
și autoreglarea autonomă. Într-adevăr, aceste câteva exemple oferă doar o
imagine a modului în care cadrul generativ al SDT a îmbunătățit cercetarea
asupra unei varietăți de procese de interes pentru domeniu.
Aplicații
Pe lângă dezvoltarea formală a teoriei, cercetarea a aplicat SDT în multe
domenii, inclusiv în educație, organizații, sport și activitate fizică,
religie, sănătate și medicină, parenting, medii virtuale și media, relații
apropiate și psihoterapie. În toate aceste domenii, cercetările au analizat
modul în care mediile de control versus mediile care sprijină autonomia au un
impact asupra funcționării și bunăstării, precum și asupra performanței și
persistenței. În plus, suporturile pentru relaționare și competență sunt văzute
ca fiind interactive cu suporturile voluntare în promovarea angajamentului și a
valorii în cadrul unor medii specifice și în cadrul domeniilor de activitate.
Acest corpus de cercetare aplicată a condus la o specificare considerabilă a
tehnicilor, inclusiv a structurilor de obiective și a modalităților de
comunicare care s-au dovedit eficiente în promovarea motivației volitive
menținute.
Punând accentul pe tendințele psihologice fundamentale spre motivație
intrinsecă și integrare, SDT ocupă o poziție unică în psihologie, deoarece
abordează nu numai întrebările centrale legate de motivul pentru care oamenii
fac ceea ce fac, ci și costurile și beneficiile diferitelor modalități de
reglementare sau promovare socială a comportamentului. Prezentări generale ale
teoriei pot fi găsite în Ryan și Deci (2000) și în Deci și Ryan (1985, 2000),
precum și în numeroase alte articole.
Citește
articolul original pe https://selfdeterminationtheory.org/theory/
