Hostage at the table - George Kohlrieser

De fiecare dată când te simți controlat sau atacat dezvolți o mentalitate de ostatic, fără să fii fizic în pericol. Putem avea această mentalitate acasă, la job, în mijlocul unui conflict și oricând avem sentimentul că suntem prizonieri, fără ajutor și fără putere, când ne simțim deconectați.

Tehnicile și cunoștințele psihologice utilizate în negocierea cu ostatici pot fi aplicate cu succes oricărei relații personale sau de job. George Kohlrieser – profesor, consultant și fost negociator de ostatici – explică în ”Hostage at the table” că doar înfruntând deschis conflictul putem trece cu adevărat peste cele mai dificile provocări. Iar ”armele” sale cele mai puternice au fost mereu vorbele, puterea de a asculta, dialogul și negocierea.

Creierul este construit să caute mereu pericolul în jur cu scopul de a supraviețui. Iar pentru mulți oameni, viitorul nu este decât o amintire a trecutului, iar cei care trăiesc în trecut nu fac decât să repete comportamente vechi, învățate în trecut. Cum putem renunța însă la această mentalitate de ostatic?

”How we master our emotions affects the amount of pain or joy we feel.”

Conștientizând că avem puterea de alege în orice situație. Când alegem să cooperăm, să colaborăm sau să dăruim, ieșim din starea de ostatic. 

Alături de hrană, oxigen și apă, conectarea umană este o sursă importantă de energie. Însă nu toate relațiile sunt așa cum ne dorim - armonioase. Rădăcina oricărui conflict este o conexiune deteriorată și incapacitatea de a accepta o pierdere.

Într-o situație de conflict, spune George Kohlrieser, am putea să ne gândim la acesta ca la o provocare, la o oportunitate sau chiar ca la o sursă de creativitate. Intrucât ieșirea din impas implică găsirea celei mai bune soluții în timp ce păstrezi relația cu celălalt prin conectarea emoțională.

George Kohlrieser propune să abordăm conflictul cu tehnica ”put de fish on the table”. Dacă un subiect nu este scos la iveală va ajunge să fie din ce în cea mai mare și se va transforma într-o problemă mai mare. Printre efectele negative ale evitării conflictului enumeră faptul că nu mai schimbăm informații, ne simțim copleșiți de stres, apare pierderea stimei de sine sau chiar distrugerea relației.

Când evenimentele din exterior ne determină reacțiile, de exemplu dacă suntem criticați, drept răspuns, avem tendința să criticăm înapoi. Însă nu trebuie să fie așa. Autorul a identificat patru principii cu ajutorul cărora putem rezolva orice conflict:

Never create an enemy

The person in never a problem

Maintain a sincere desire to help the other person get what he or she wants or needs

Never be hijacked by attacks and intense emotions

În urma lecturii acestui articol vreau să rămâi cu nevoia de a păstra conexiunea în orice situație, cu ideea că poți pune întrebări în momente dificile și cu nevoia de a te concentra pe un scop comun în orice discuție. Iar dacă într-o situație conflictuală la job sau acasă nu funcționează nici dacă oferi mai multe opțiuni, nici dacă vezi situația din mai multe perspective, ia o pauză. Înțelege factorii care declanșează răspunsul automat și construiește puterea de a-ți controla reacțiile și emoțiile.

”Everyone can live their lives with a hostage free state of mind and appreciate the greatest gift of all - experiencing the joy of being alive.”

De ce nu fac zebrele ulcer? - Robert M. Sapolsky

 

Am 35 de ani și muuulte fire de păr albe. De la stres. De la cât de puțin am știut de-a lungul anilor să mă adaptez la anumite situații noi. De la momentele în care am încercat să controlez situațiile care de fapt nu erau în controlul meu.

Pentru mulți oameni stresul are efecte mult mai grave. Robert M. Sapolsky explică în ”De ce nu fac zebrele ulcer?” legătura dintre stres și riscul crescut de a fi expus la anumite tipuri de boli dar oferă și câteva sugestii pentru a dezvolta un mecanism sănătos de a răspunde la stres.

Stresul susținut sau repetat, spune autorul, poate să ne submineze corpul în nenumărate modalități. În timpul unei situații de urgență, organismul întrerupe procesele regeneratoare de lungă durată care sunt ”costisitoare”. De exemplu, dacă ai fi o zebră, în timp ce fugi de leul care te urmărește, este inhibată digestia, pentru că ”ai lucruri mai bune de făcut decât să îți digeri micul dejun când încerci să nu fii micul dejun al altuia”. În timpul stresului este inhibată creșterea și reproducerea, iar refacerea țesuturilor se suspendă. Cu aceste modificări, imunitatea este și ea inhibată pe termen lung, chiar și în situațiile în care stresul este de natură psihologică.

Odată ce am dobândit acest ”obicei” de a permite stresului să ne afeceteze, este greu să îl modificăm și să dobândim obiceiuri noi - acele mecanisme sănătoase de a răspunde la stres. Sapolsky sugerează să găsim câteva lucruri mici pe care le putem face în direcțiile următoare:

Optimism

Sport

Sprijin social

Pedictibilitate

Control

Concret, putem să găsim acele activități care să ne confirme că în viața există și lucruri bune – cum sunt hobby-urile, să facem sport - exercițiul fizic are efecte dovedite de reducere a frustrării cu condiția să fie făcut cu regularitate pe o perioadă mai lungă; să căutăm sprijin social - chiar și sub forma ”unei urechi” care doar să ne asculte; să căutăm predictibilitate - să știi ce urmează face ca anumiți stresori să fie mai puțini stresanți; să avem credința că dețiem controlul.

Dacă nu ai citit edițiile anterioare ale acestui newsletter, dar vrei să citeșți mai multe despre obiceiuri, îți recomand Atomic Habits și Obiceiuri mici, schimbări mari.

Sapolsky explică faptul că bolile cauzate de stres apar de cele mai multe ori ”în urma faptului că declanșăm atât de frecvent un sistem fiziologic care a evoluat să reacționeze față de pericole fizice acute, însă, pe care noi îl punem în funcțiune, luni de-a rândul, facându-ne griji legate de credite, relații sociale și promovări.”

Când ai tendința să crezi că lucrurile ce ți se întâmplă sunt atât de grave, ai putea să te pui în pielea unei zebre sau a unui leu și lucrurile de natură psihologică, care te înspăimântă, poate nu vor mai părea atât de reale în comparație cu ce simte zebra când este atactă de leul flămând care, la rândul lui încearcă să supraviețuiască.

Pentru mine, să abordez orice situație cu optimism și să caut informațiile care să-mi ofere predictibilitate sunt acele lucruri mici care mă ajută în prezent să fac față stresului. Și când mi-e cel mai greu să mă pun în pielea unei zebre, mă întreb dacă peste 5 ani lucrurile mi se vor mai părea la fel de grave, iar răspunsul este de cele mai multe ori nu.

Tu cum faci față stresului?

P.S. Dacă ai rămas măcar cu un lucru acționabil din acest articol, m-aș bucura să-l dai mai departe către un prieten. Îți mulțumesc!

Puterea prezentului - Eckhart Tolle

Multă vreme am trăit fie condusă de regrete, de gândul că nu am fost suficient de bună sau că nu am făcut suficient de multe, fie îngrijorată cu privire la viitorul pe care nu putem să-l controlez. Ce n-am pierdut niciodată a fost speranța că îmi pot îmbunătăți viața și să devin mai împlinită, chiar dacă nu avem o idee clară despre cum să fac asta.

Eckhart Tolle oferă în Puterea prezentului mai multe metode de navigare pe terenul complex al vieții interioare și relațiilor cu trecutul, prezentul și viitorul. În centrul filosofiei sale este pus accentul pe trăirea momentului prezent ca o modalitate de a evita cea mai mare parte a durerii. În acest scop, cartea se concentrează pe conexiunea dintre minte și suferință, oferind o varietate de perspective asupra numeroaselor moduri autodistructive prin care ne folosim mintea.

Primul pas pentru a ne găsi pacea interioară, spune autorul, poate fi mai ușor decât ne imaginăm. Tindem să trăim în trecut și în viitor, astfel neglijăm singurul moment care ne este pe deplin disponibil: prezentul.

Nu există avantaje să ne facem griji cu privire la viitor sau să trăim în trecut, dar există multe pentru a trăi „în prezent”.

Un alt aspect important pe care trebuie să îl înțelegem este durerea, nu se referă însă la durerea de natură fizică. O parte din noi are nevoie de durere pentru a supraviețui, întrucât, spune autorul, nu este altceva decât o rezistență interioară creată de sine față de lucrurile exterioare pe care nu le putem schimba. Simțim durere atunci când nu suntem mulțumiți de felul în care sunt lucrurile, dar nu ne simțim suficient de puternici pentru a le schimba.

Un alt aspect al durerii create de sine este „corpul durerii”, o parte a sinelui care are nevoie de noi să simțim durerea pentru a putea supraviețui. Deoarece este compus din experiențele noastre dureroase, el crește și se întărește ori de câte ori experimentăm durere. Prin urmare, va încerca să ne facă mizerabili și triști. Acest ciclu poate continua foarte mult timp până când, în cele din urmă, durerea devine o parte esențială a noastră: ne identificăm cu corpul durerii. Deoarece durerea va fi o parte atât de importantă a vieții noastre, ne va fi teamă să o renunțăm, pentru că ne-ar pune în pericol identitatea.

Dacă vrem o viață mai bogată, autorul ne sugerează să ne concentrăm asupra corpului, nu asupra minții care este responsabilă de durere prin aducerea în prim plan a amintirilor din trecut sau prin planificarea viitorului, ocupându-ne întreaga viață cu amintiri regretabile și scenarii viitoare pline de anxietate. 

Pentru a ne separa de mintea noastră, trebuie să devenim pe deplin conștienți de ea și de puterea pe care o are asupra noastră, altfel nu vom înțelege niciodată nenumăratele moduri mici și subtile în care ne influențează gândirea și comportamentul – și, prin urmare, fericirea.

Nu trebuie să ne concentrăm asupra trecutului sau viitorului. Ci să trăim în prezent și să ne separăm de mintea supra-gânditoare. Urmând această metodă ne vom vom îmbunătăți viața.

P.S. Dacă ai rămas măcar cu un lucru acționabil din acest articol, m-aș bucura să-l dai mai departe către un prieten. Îți mulțumesc!

Curajul de a nu fi pe placul celorlalti - Ichiro Kishimi și Fumitake Koga

Am amânat să scriu această recenzie din lipsă de curaj... curajul de a nu fi pe placul celorlalți. Însă cum niciunul dintre noi nu s-a născut pentru a satisface nevoile celorlalți, zilnic pornesc în căutarea curajului de a fi eu însămi. Ceea ce îți doresc și ție.

Cartea scrisă de  Ichiro Kishimi și Fumitake Koga prezintă ideile și învățăturile filosofice și psihologice ale lui Adler, sub forma dialogului narativ dintre un filosof și un tânăr.

Atunci când încercăm să obținem recunoaștere din partea celorlalți, considerăm că satisfacerea așteptărilor celor din jur reprezintă singurul mijloc pentru a obține apreciere. Aceasta este definiția educației de tip răsplată și pedeapsă, care spune că vom fi lăudați dacă acționăm corespunzător indicațiilor celorlalți. Cu această mentalitate, spune autorul, vom fi mereu îngrijorați că alții ne urmăresc și ne vom teme de judecata lor, așa că ne vom reprima „adevăratul eu“. Și vom fi nefericiți.

 Abia atunci când lăsăm deoparte competiția, victoria sau înfrângerea, vom începe să ne descoperim pe noi înșine. Abia atunci vom putea să ne găsim singuri răspunsurile și să ne bucurăm de viața care este o serie de momente, fiecare purtând numele de „acum“.

Cu ce am rămas în urma lecturii?

Experiențele noastre nu sunt decisive, ci sensul pe care îl dăm acestora.

Nu contează cu ce calități te naști, ci cum alegi să le folosești.

Oamenii se pot schimba oricând, indiferent de mediul în care se află.

Indiferent ce s-a petrecut în viața ta până în prezent, nu ar trebui să influențeze câtuși de puțin felul în care vei trăi de acum înainte.

Iar pentru a fi fericit ai nevoie de doar 3 lucruri: acceptarea de sine, încrederea în ceilalți și contribuția adusă celorlalți.

Cu drag,

#poveșticusuflet