De-a v-ați ascunselea

- Hai să ne jucăm un joc, vrei?

- Daaa... îi răspunse Matei tatălui său.

- Ești pregătit? Jocul se numește „Îngheață, luptă sau fugi”.

- Ce joc ne jucăm, tati? Hai odată. Eu chiar vreau să mă joc cu tine, hai, ce jucăm?

- Îngheață, luptă sau fugi.

- Cum se joacă? N-am mai auzit de acest joc.

- Mergi în pădure. E liniște. Când deodată, ți se pare că se mișcă ceva în fața ta. Te-ntâlnești... 

...cu un iepure. 

Stați față în față. Ce faci?

Țup, țup... sare Matei ca un iepuraș prin cameră.

- Nuuu, Matei. Îngheți, lupți sau fugi?

- Ei, tati, cum să mă lupt cu un iepuraș? Aș putea să fug să văd cine ajunge primul. Tu cine crezi? îi răspunde Matei.

- Tu, desigur. 

Și-au sărit amândoi ca un iepuraș prin cameră.

- Acum e rândul meu, tati. Mergi în pădure. E liniște. Miroase a turtă dulce, a lapte cu miere și te-ntâlnești cu... 

...un urs. 

- Stai față în față cu un urs mare. Ce faci, tati? Hai spune ceva. Ce faci? Hei, tati, de ce nu vorbești? și îl gâdilă cu degețele lui mici.

- Păi nu puteam să-ți răspund. N-ai văzut că eram înghețat?

- Tati, de ce nu te-ai luptat cu ursul, doar ești cel mai puternic tătic?

- Hai să mai jucăm odată. E rândul meu acum. Vrei?

- Tati, dar ursul unde a plecat, s-a dus la culcare?

- Nu e niciun urs acum. Mergi în pădure. Miroase a miere... o muzică suavă se aude, Matei ciulește urechile ca un iepuraș, te-ntâlnești cu... un roi de albine. Ce faci?

- Auuuuuuuu... sunt deja departe tati. Strigă Matei din camera alăturată.

Se rostogolesc amândoi pe covor. 

- Mai jucam o dată, tati?

- Sigur. Te pregătești să ieși din pădure, ești atent pe unde calci și era să dai peste un... arici rănit. Ce faci?

- Dar cine ar putea să rănească un arici, tati? Ce putem face? Cred că mă apropii de el dar... dacă o să muște sau o să mă înțepe ariciul? Tu ce ai face tati?

- Ce am făcut? Am respirat adânc, 1, 2, 3... am ridicat ariciul cu grijă și l-am dus la un veterinar.

- Apoi ce s-a întâmplat cu ariciul?

- Medicul veterinar i-a bandajat piciorușul rănit. 

- Adică avem un arici? Tatiiii, e adevărat?

- Da, e adevărat. L-am găsit la marginea drumului când veneam spre casă. Uite-l! Îi spuse tatăl său și aduse o cutie mare.

- Îl putem păstra? Te roooogggg.

- Locul lui e în pădure, așa că vom merge să îl ducem înapoi, unde l-am găsit.

- Pa, pa, micuțule. Sper să-ți găsești o căsuță potrivită, îi spune Matei ariciului în timp ce acesta se strecoară printre frunzele căzute.

- Dacă tot suntem în pădure, hai să ne jucăm un joc, vrei? îl întrebă tatăl său pe Matei.

- Daaa... îi răspunse Matei, ne jucăm de-a v-ați ascunselea? Cine nu e gata îl iau cu lopata?

Sunt în pădure, miroase a ceva dulce, hmm a turtă duuuulce și ce muzică frumoasă, de unde se aude? Iau mâinile de la ochi, mă uit în stânga, mă uit în dreapta... Mami, tati, unde sunteți? Ce să fac? Să îngheț, să lupt sau să fug? Nuuuu... 

- Tati, te-am găsit. Ești după copacul acela. Hai mai bine să ne jucăm Leapșa, tu ești...

Îngheață, luptă sau fugi nu sunt singurele reacții când te întâlnești cu o situație nouă. Uneori, emoțiile ne copleșesc și nu știm cum să reacționam, însă oricând putem juca leapșa și să găsim cea mai bună soluție.

Cu drag,

Povesti cu suflet

P.S.: Dacă ți-a plăcut povestea, o poți descărca de aici și să o citești în fiecare seară, înainte de culcare.

Dacă alegi să o printezi, alege setarea booklet, față-verso și o vei putea citi pe un format A5 - va arăta ca o cărticică.

Augustin și omul de zăpadă

În fiecare dimineață, imediat ce se trezea, Augustin se uita pe fereastră.
- Mai e mult până vine ialna, buni?
- E deja iarnă, Augustin. Îi răspundea bunica de fiecare dată.
- Nu buni, vleau să fie ialnă adevălată.


- Buni, uite! Ninge cu fulgi mali și glași! îi spuse într-o zi Augustin bunicii sale. Acum a venit ialna!
- Ninge cu fulgi mari și grași? Hai să vadă și buni.
- Daaaaa, buni, hai vino, uite ce mali și ce glași sunt fulgii.
Ce emoționat sunt.


- Facem un om de zăpadă?
- Facem, Augustin. Hai să ne îmbrăcăm și, după ce mâncăm de dimineață, ieșim în curte.

Fac cu buni un om de zăpadă, cel mai male om de zăpadă. Își spunea fericit Augustin pregătindu-și ghetuțele.

Afară, zăpada se așternea pe pământ. Curând, totul în jur a fost acoperit de pătura albă a iernii și Augustin ieși afară cu buni.

- Buni, pentlu omul de zăpadă ne tlebuie o pălălie. De unde luăm o pălălie?
- O pălărie? Nu are buni, dar găsim altceva în schimb. Uite un ghiveci pe care-l putem folosi. Îi răspunde buni.

- Ce bine alată cu pălălie. Dal ochi, cum îi punem ochi, buni? Știu, uite cei mai dlăguti ochi, spuse Augustin aducând două pietricele.


Se învârte de două ori în jurul lui. Ceva îi lipsește omului de zăpadă, dar ce?
-Ai adus și molcov, buni? O întrebă Augustin.
Buni, scoate din buzunar un morcov  și Augustin îi pune de îndată nas omului de zăpadă, dar nu înainte să ia o gură de morcov.
- Ce bun e molcovul!

După ce îl privește din nou cu atenție, Augustin face o săritură.
- Este minunat! Ești cel mai flumos om de zăpadă.

- Dal, dacă o sa îi fie frig? se întrebă Augustin.
- Nu-ți face griji! tot el răspunse și îi puse la gât omului de zăpadă fularul său.

Gata. Acum e mai bine. N-o să îți fie flig.

- Omule de zăpadă, vlei să fii plietenul meu? îl întrebă Augustin și luă în brațe omul de zăpadă.

- Buni, mi-am făcut un plieten. Omul de zăpadă este cel mai bun plieten pe cale-l am.


Când vine seara, Augustin nu vrea să mearga la culcare. Nu vrea să-l lase singur pe omul de zăpadă.

- Ești tlist că lămâi singul? Îl întrebă Augustin pe omul de zăpadă și-l îmbrățisă strâns încă o dată.


-Buni, clezi că omul de zăpadă este tlist? O sa îi fie dol de mine?
Buni îl luă și ea în brațe pe Augustin, cu tot cu omul de zăpadă.

Cu greu, Augustin intră în casă și se pregătește de culcare. Înainte să se bage în pat, privește iar pe fereastră.
- Buni, dacă se topește zăpada, se topește și omul de zăpadă? Ce-o să se întâmple cu plietenul meu?

Buni se gândește bine și-i răspunde cu duioșie în glas:
- Dacă se topește zăpada, ea se transformă în apă și astfel, omul de zăpadă va ajuta florile să crească mari și sănătoase.
- Îmi plac flolile! Milos fumos.

De dimineata, primul lucru pe care îl face Augustin este să se uite pe fereastră. O fi tot acolo omul de zăpada?

Daaaaaaaa! strigă Augustin cu putere!

-Buni, omul de zăpadă mă așteaptă afară la joacă. Ne îmblăcăm?

Cu drag,
#poveșticusuflet

Sursă foto: Pinterest

Viitorul rege al pădurii

”De ce trebuie să merg la școală? Sunt viitorul regele pădurii! Și, în plus, eu știu deja totul!” de la tine mami: să desenez, să cânt și ne jucăm așa bine împreună!

În Pădurea Fără Sfârșit, micul Leon, supărat, îi spune mamei sale:

”Mami, nu vreau să merg la școală! Vreau să stau acasă cu tine și să conduc Pădurea de aici.”

Dar hotărârea mamei ca Leon să meargă la școală era de neclintit.

Dimineața, Leon își face cu greu ghiozdanul pentru școală. Pune însă înăuntru câteva din lucrurile sale preferate: 3 ghinde, 2 frunze și o pietricică.

Ajuns la școală, este surprins: Câte animale locuiesc în Pădurea Fără Sfârșit! Dacă vreuna dintre ele este mai puternică sau mai inteligentă decât el?

Alungă repede acest gând, doar este viitorul rege al pădurii!

Doamna Bufniță, învățătoarea, îi cheamă la ea pe toți puii de animale. Leon intră în clasă. Nu vorbește cu nimeni.

”Nu am nevoie de prieteni, mă descurc singur, doar sunt viitorul rege al Pădurii!” Se gândea Leon. Dar în adâncul inimii își dorea tare mult să vorbească cineva și cu el.

Șoricei, girafe, lei, arici și bufnițe mici au făcut cunoștință. Le-a tremurat glasul când s-au prezentat și se uitau speriați unii la ceilalți.

”Acum vom picta frunze, dragii mei.” Le spune doamna Bufniță puilor de animale.

”Eu vreau să desenez cu mami!”  Se gândea Leon. Văzând cum ceilalți au început să deseneze, și-a scos cele două frunze din ghiozdan și s-a distrat desenând cu lăbuțele sale formele lor. Apoi s-a picat și pe lăbuțe și i-a făcut mamei o felicitare.

Doamna Bufniță îi trimite apoi să se spele pe lăbuțe pentru a mânca împreună. Pe Leon îl spăla doar mama. Pentru că era viitorul rege al Pădurii, nu considera că e important să facă acest lucru de unul singur.

”Eu vreau să mă spele mami pe lăbuțe!” Se gândea Leon. Văzând însă cum ceilalți colegi se spălau singuri, Leon s-a spălat și el cât putu de bine pe unghiuțe, chiar și pe pernuțele de la lăbuțe.

”Șoricelul s-a spălat atât de bine, dar eu sunt viitorul rege al pădurii!”

După ce au mâncat, doamna Bufniță vrea să îi învețe un cântecel.

”Eu vreau să îmi cânte mami!” Se gândea Leon. După ce au repetat cântecelul de câteva ori, chiar și Leon a învățat versurile și s-a amuzat de sunetele pe care le scotea ciocnind una de cealaltă ghindele pe care le adusese.

De dimineață ne trezim,

ne spălăm și ne-mbrăcăm

și spre școală noi pornim.

„Puiul de arici are o voce frumoasă! dar eu sunt viitorul rege al pădurii!”Roaaarrrr!

Înainte de somnul de prânz este Timpul pentru poveste, le spune doamna Bufniță.

”Eu vreau să îmi spună mami povești!” Se gândea Leon.  Văzând cum ceilalți ascultau cu atenție, a ciulit și el urechile. I-a plăcut mult povestea despre Lupul cel mare care s-a împrietenit cu lupul cel mic.

”Ce curajos a fost lupul cel mic!” Se gândea Leon și a adormit.

După ce s-au trezit, doamna Bufniță îi scoate afară la joacă.

”Eu mă joc doar cu mami. Învăț să dau porunci, doar sunt viitorul rege al pădurii. Mami mă ascultă și îmi zâmbește de fiecare dată!” Se gândea Leon. Văzând însă cum ceilalți colegi se jucau de-a v-ați ascunselea, Leon s-a oferit să pună ochii.

Cu ochii închiși, lui Leon începe să-i bată inima cu putere și să respire din ce în ce mai repede.” Dacă nu voi găsi pe nimeni?”

”Dar, sunt viitorul rege al pădurii!” N-am de ce să mă tem! Își spuse Leon și, după ce a terminat de numărat, ciuli urechile bine și porni în căutarea noilor săi prieteni.

 ”Ce bine s-a ascuns puiul de girafă!” Gândea Leon.

Când prima zi de școală s-a terminat, mama a venit să-l ia acasă.

”Mai am de terminat desenul cu frunze,  mami, poți să mă aștepți te rog?”

În drum spre casă i-a povestit despre toate lucrurile pe care le-a făcut împreună cu colegii săi, despre cât de bine s-a spălat pe lăbuțe șoricelul, despre cât de bine s-a ascuns puiul de girafă și cât de curajos a fost lupul cel mic din poveste.

Acasă, Leon spune cu voce tare prima sa hotărâre importantă:

”Fiecare viitor rege al pădurii trebuie să meargă la școală și să învețe să se spele pe mâini, să se împrietenească cu fiecare animal din pădure și să găsească o soluție în orice situație.”

Mâine mă așteaptă o nouă zi!

Cu drag,
#poveșticusuflet

Sursa foto: Pinterest

Ela face o boroboață

Ela locuia într-un oraș mic de pe malul Dunării. Când nu mergea la școală, se juca cât era ziua de lungă afară. Îi plăcea să se urce în copaci, să facă pâinici din lut și să le coacă la soare.

Când era urât afară, Ela se juca în casă. Uneori se juca cu păpușile, alteori picta sau desena, însă, pentru că cel mai mult îi plăcea să se joace handbal, nu se putea abține, nici măcar în casă deși mama îi spusese de câteva ori că singurul loc în care se poate juca cu mingea este afară.

Își dorea să ajungă o mare handbalistă. Ce-ar simți atunci când va câștiga primul meci cu echipa, dar primul trofeu? Aceasta era marea întrebare ce o măcina în fiecare zi și la care visa ochii deschiși.

S-ar simți tare bucuroasă! Cu siguranță.  

Într-o dimineață, în timp ce crengile prunului bătrân se loveau de geamul din sufragerie, Ela zâmbea ștrengărește și își imagina că este în sala de sport. Ținea mingea strâns în mână dreaptă, ridică un picior și aruncă cu putere.

A uitat că era în casă.

Ups!

Mingea, în loc să aterizeze pe canapea, unde și-ar fi dorit Ela să nimerească, a nimerit drept în vaza cu flori a mamei. Vaza s-a dezechilibrat, s-a clătinat de câteva ori și a căzut pe podeaua de lemn. Degeaba a încercat Ela să o prindă.

- Ce o să spună mama acum?  Se întreba Ela în timp ce strângea toate cioburile. Nu-mi dă voie să mă joc cu mingea în casă. 

A încercat să lipească cioburile cu bandă de scotch.

A încercat să le lipească chiar și cu lipici.

Nimic nu părea să funcționeze. Neștiind ce să mai facă, le-a ascuns sub pat, să nu le găsească nimeni. Apoi, i-a venit o idee. 

Împreună cu sora ei mai mare, au mers la primul magazin și cu banii strânși de la Crăciun, i-a cumpărat mamei o vază nouă. Nu au găsit același model. I-a cumpărat și flori, însă, îi era în continuare tare rușine.

Trebuie să-i spun mamei adevărul. Oare să-i spun mamei adevărul? Da, trebuie... Trebuie să-i spun mamei adevărul....își spunea Ela în drum spre casă, încercând să se încurajeze.

Ajunsă acasă, a deschis ușa încet, s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, a pășit cu grijă, însă tot s-a împiedicat de pantofii împrăștiați prin hol. A întrat în camera de zi și căuta cu privirea locul unde ascunsese cioburile. Mama stătea pe un fotoliu și citea o carte.

Când s-a uitat cu grijă sub pat, s-a înroșit la față. 

Cioburile dispăruseră. 

Era prea târziu. Ela s-a dus la mama și i-a dat vaza cea nouă. Ea a îmbrățișat-o. 
Știe ce am făcut.

- Îmi pare rău, mami! Nu am vrut. Am spart vaza. Am încercat să o lipesc, dar nu am putut. Așa că am rugat-o pe Laura să mă ajute și am mers împreună la magazin. Nu am mai găsit o vază la fel. Îmi pare rău.

Mama nu m-a certat, m-a ascultat cu atenție și mi-a dat o îmbrățișare mare.

- Cu toții facem greșeli și nu e o rușine să recunoști că ai greșit. Dimpotrivă, ai fost foarte curajoasă astăzi. Este foarte frumoasă această vază noua. Mulțumesc!

Uf, răsuflu ușurată. Ce bine că i-am zis.

- Uite, ploaia s-a oprit. Vrei să facem o plimbare? O întrebă mama. Spune-i Laurei să mergem până la Dunăre.

Ne-am îmbrăcat și am pornit la plimbare. Mama ne-a cumpărat câte o înghețată și i-am povestit pe drum la ce mă gândeam în timp ce am aruncat cu mingea și am spart vaza. 

Și despre visul meu.

- Dacă asta îți dorești, poți să ajungi o mare handbalistă! Mi-a spus mama și m-a îmbrățișat.

cu drag,
#poveșticusuflet

Sursa foto: Pinterest