Hostage at the table - George Kohlrieser

De fiecare dată când te simți controlat sau atacat dezvolți o mentalitate de ostatic, fără să fii fizic în pericol. Putem avea această mentalitate acasă, la job, în mijlocul unui conflict și oricând avem sentimentul că suntem prizonieri, fără ajutor și fără putere, când ne simțim deconectați.

Tehnicile și cunoștințele psihologice utilizate în negocierea cu ostatici pot fi aplicate cu succes oricărei relații personale sau de job. George Kohlrieser – profesor, consultant și fost negociator de ostatici – explică în ”Hostage at the table” că doar înfruntând deschis conflictul putem trece cu adevărat peste cele mai dificile provocări. Iar ”armele” sale cele mai puternice au fost mereu vorbele, puterea de a asculta, dialogul și negocierea.

Creierul este construit să caute mereu pericolul în jur cu scopul de a supraviețui. Iar pentru mulți oameni, viitorul nu este decât o amintire a trecutului, iar cei care trăiesc în trecut nu fac decât să repete comportamente vechi, învățate în trecut. Cum putem renunța însă la această mentalitate de ostatic?

”How we master our emotions affects the amount of pain or joy we feel.”

Conștientizând că avem puterea de alege în orice situație. Când alegem să cooperăm, să colaborăm sau să dăruim, ieșim din starea de ostatic. 

Alături de hrană, oxigen și apă, conectarea umană este o sursă importantă de energie. Însă nu toate relațiile sunt așa cum ne dorim - armonioase. Rădăcina oricărui conflict este o conexiune deteriorată și incapacitatea de a accepta o pierdere.

Într-o situație de conflict, spune George Kohlrieser, am putea să ne gândim la acesta ca la o provocare, la o oportunitate sau chiar ca la o sursă de creativitate. Intrucât ieșirea din impas implică găsirea celei mai bune soluții în timp ce păstrezi relația cu celălalt prin conectarea emoțională.

George Kohlrieser propune să abordăm conflictul cu tehnica ”put de fish on the table”. Dacă un subiect nu este scos la iveală va ajunge să fie din ce în cea mai mare și se va transforma într-o problemă mai mare. Printre efectele negative ale evitării conflictului enumeră faptul că nu mai schimbăm informații, ne simțim copleșiți de stres, apare pierderea stimei de sine sau chiar distrugerea relației.

Când evenimentele din exterior ne determină reacțiile, de exemplu dacă suntem criticați, drept răspuns, avem tendința să criticăm înapoi. Însă nu trebuie să fie așa. Autorul a identificat patru principii cu ajutorul cărora putem rezolva orice conflict:

Never create an enemy

The person in never a problem

Maintain a sincere desire to help the other person get what he or she wants or needs

Never be hijacked by attacks and intense emotions

În urma lecturii acestui articol vreau să rămâi cu nevoia de a păstra conexiunea în orice situație, cu ideea că poți pune întrebări în momente dificile și cu nevoia de a te concentra pe un scop comun în orice discuție. Iar dacă într-o situație conflictuală la job sau acasă nu funcționează nici dacă oferi mai multe opțiuni, nici dacă vezi situația din mai multe perspective, ia o pauză. Înțelege factorii care declanșează răspunsul automat și construiește puterea de a-ți controla reacțiile și emoțiile.

”Everyone can live their lives with a hostage free state of mind and appreciate the greatest gift of all - experiencing the joy of being alive.”

De ce nu fac zebrele ulcer? - Robert M. Sapolsky

 

Am 35 de ani și muuulte fire de păr albe. De la stres. De la cât de puțin am știut de-a lungul anilor să mă adaptez la anumite situații noi. De la momentele în care am încercat să controlez situațiile care de fapt nu erau în controlul meu.

Pentru mulți oameni stresul are efecte mult mai grave. Robert M. Sapolsky explică în ”De ce nu fac zebrele ulcer?” legătura dintre stres și riscul crescut de a fi expus la anumite tipuri de boli dar oferă și câteva sugestii pentru a dezvolta un mecanism sănătos de a răspunde la stres.

Stresul susținut sau repetat, spune autorul, poate să ne submineze corpul în nenumărate modalități. În timpul unei situații de urgență, organismul întrerupe procesele regeneratoare de lungă durată care sunt ”costisitoare”. De exemplu, dacă ai fi o zebră, în timp ce fugi de leul care te urmărește, este inhibată digestia, pentru că ”ai lucruri mai bune de făcut decât să îți digeri micul dejun când încerci să nu fii micul dejun al altuia”. În timpul stresului este inhibată creșterea și reproducerea, iar refacerea țesuturilor se suspendă. Cu aceste modificări, imunitatea este și ea inhibată pe termen lung, chiar și în situațiile în care stresul este de natură psihologică.

Odată ce am dobândit acest ”obicei” de a permite stresului să ne afeceteze, este greu să îl modificăm și să dobândim obiceiuri noi - acele mecanisme sănătoase de a răspunde la stres. Sapolsky sugerează să găsim câteva lucruri mici pe care le putem face în direcțiile următoare:

Optimism

Sport

Sprijin social

Pedictibilitate

Control

Concret, putem să găsim acele activități care să ne confirme că în viața există și lucruri bune – cum sunt hobby-urile, să facem sport - exercițiul fizic are efecte dovedite de reducere a frustrării cu condiția să fie făcut cu regularitate pe o perioadă mai lungă; să căutăm sprijin social - chiar și sub forma ”unei urechi” care doar să ne asculte; să căutăm predictibilitate - să știi ce urmează face ca anumiți stresori să fie mai puțini stresanți; să avem credința că dețiem controlul.

Dacă nu ai citit edițiile anterioare ale acestui newsletter, dar vrei să citeșți mai multe despre obiceiuri, îți recomand Atomic Habits și Obiceiuri mici, schimbări mari.

Sapolsky explică faptul că bolile cauzate de stres apar de cele mai multe ori ”în urma faptului că declanșăm atât de frecvent un sistem fiziologic care a evoluat să reacționeze față de pericole fizice acute, însă, pe care noi îl punem în funcțiune, luni de-a rândul, facându-ne griji legate de credite, relații sociale și promovări.”

Când ai tendința să crezi că lucrurile ce ți se întâmplă sunt atât de grave, ai putea să te pui în pielea unei zebre sau a unui leu și lucrurile de natură psihologică, care te înspăimântă, poate nu vor mai părea atât de reale în comparație cu ce simte zebra când este atactă de leul flămând care, la rândul lui încearcă să supraviețuiască.

Pentru mine, să abordez orice situație cu optimism și să caut informațiile care să-mi ofere predictibilitate sunt acele lucruri mici care mă ajută în prezent să fac față stresului. Și când mi-e cel mai greu să mă pun în pielea unei zebre, mă întreb dacă peste 5 ani lucrurile mi se vor mai părea la fel de grave, iar răspunsul este de cele mai multe ori nu.

Tu cum faci față stresului?

P.S. Dacă ai rămas măcar cu un lucru acționabil din acest articol, m-aș bucura să-l dai mai departe către un prieten. Îți mulțumesc!

Puterea prezentului - Eckhart Tolle

Multă vreme am trăit fie condusă de regrete, de gândul că nu am fost suficient de bună sau că nu am făcut suficient de multe, fie îngrijorată cu privire la viitorul pe care nu putem să-l controlez. Ce n-am pierdut niciodată a fost speranța că îmi pot îmbunătăți viața și să devin mai împlinită, chiar dacă nu avem o idee clară despre cum să fac asta.

Eckhart Tolle oferă în Puterea prezentului mai multe metode de navigare pe terenul complex al vieții interioare și relațiilor cu trecutul, prezentul și viitorul. În centrul filosofiei sale este pus accentul pe trăirea momentului prezent ca o modalitate de a evita cea mai mare parte a durerii. În acest scop, cartea se concentrează pe conexiunea dintre minte și suferință, oferind o varietate de perspective asupra numeroaselor moduri autodistructive prin care ne folosim mintea.

Primul pas pentru a ne găsi pacea interioară, spune autorul, poate fi mai ușor decât ne imaginăm. Tindem să trăim în trecut și în viitor, astfel neglijăm singurul moment care ne este pe deplin disponibil: prezentul.

Nu există avantaje să ne facem griji cu privire la viitor sau să trăim în trecut, dar există multe pentru a trăi „în prezent”.

Un alt aspect important pe care trebuie să îl înțelegem este durerea, nu se referă însă la durerea de natură fizică. O parte din noi are nevoie de durere pentru a supraviețui, întrucât, spune autorul, nu este altceva decât o rezistență interioară creată de sine față de lucrurile exterioare pe care nu le putem schimba. Simțim durere atunci când nu suntem mulțumiți de felul în care sunt lucrurile, dar nu ne simțim suficient de puternici pentru a le schimba.

Un alt aspect al durerii create de sine este „corpul durerii”, o parte a sinelui care are nevoie de noi să simțim durerea pentru a putea supraviețui. Deoarece este compus din experiențele noastre dureroase, el crește și se întărește ori de câte ori experimentăm durere. Prin urmare, va încerca să ne facă mizerabili și triști. Acest ciclu poate continua foarte mult timp până când, în cele din urmă, durerea devine o parte esențială a noastră: ne identificăm cu corpul durerii. Deoarece durerea va fi o parte atât de importantă a vieții noastre, ne va fi teamă să o renunțăm, pentru că ne-ar pune în pericol identitatea.

Dacă vrem o viață mai bogată, autorul ne sugerează să ne concentrăm asupra corpului, nu asupra minții care este responsabilă de durere prin aducerea în prim plan a amintirilor din trecut sau prin planificarea viitorului, ocupându-ne întreaga viață cu amintiri regretabile și scenarii viitoare pline de anxietate. 

Pentru a ne separa de mintea noastră, trebuie să devenim pe deplin conștienți de ea și de puterea pe care o are asupra noastră, altfel nu vom înțelege niciodată nenumăratele moduri mici și subtile în care ne influențează gândirea și comportamentul – și, prin urmare, fericirea.

Nu trebuie să ne concentrăm asupra trecutului sau viitorului. Ci să trăim în prezent și să ne separăm de mintea supra-gânditoare. Urmând această metodă ne vom vom îmbunătăți viața.

P.S. Dacă ai rămas măcar cu un lucru acționabil din acest articol, m-aș bucura să-l dai mai departe către un prieten. Îți mulțumesc!

Curajul de a nu fi pe placul celorlalti - Ichiro Kishimi și Fumitake Koga

Am amânat să scriu această recenzie din lipsă de curaj... curajul de a nu fi pe placul celorlalți. Însă cum niciunul dintre noi nu s-a născut pentru a satisface nevoile celorlalți, zilnic pornesc în căutarea curajului de a fi eu însămi. Ceea ce îți doresc și ție.

Cartea scrisă de  Ichiro Kishimi și Fumitake Koga prezintă ideile și învățăturile filosofice și psihologice ale lui Adler, sub forma dialogului narativ dintre un filosof și un tânăr.

Atunci când încercăm să obținem recunoaștere din partea celorlalți, considerăm că satisfacerea așteptărilor celor din jur reprezintă singurul mijloc pentru a obține apreciere. Aceasta este definiția educației de tip răsplată și pedeapsă, care spune că vom fi lăudați dacă acționăm corespunzător indicațiilor celorlalți. Cu această mentalitate, spune autorul, vom fi mereu îngrijorați că alții ne urmăresc și ne vom teme de judecata lor, așa că ne vom reprima „adevăratul eu“. Și vom fi nefericiți.

 Abia atunci când lăsăm deoparte competiția, victoria sau înfrângerea, vom începe să ne descoperim pe noi înșine. Abia atunci vom putea să ne găsim singuri răspunsurile și să ne bucurăm de viața care este o serie de momente, fiecare purtând numele de „acum“.

Cu ce am rămas în urma lecturii?

Experiențele noastre nu sunt decisive, ci sensul pe care îl dăm acestora.

Nu contează cu ce calități te naști, ci cum alegi să le folosești.

Oamenii se pot schimba oricând, indiferent de mediul în care se află.

Indiferent ce s-a petrecut în viața ta până în prezent, nu ar trebui să influențeze câtuși de puțin felul în care vei trăi de acum înainte.

Iar pentru a fi fericit ai nevoie de doar 3 lucruri: acceptarea de sine, încrederea în ceilalți și contribuția adusă celorlalți.

Cu drag,

#poveșticusuflet

Cum sa ne pastram copiii aproape - Gabor Mate

" Tinerii nu vor deveni adulți independenți, cu respect față de propria persoană prin strădania de a se potrivi cu orice preț așteptărilor imature ale grupului de prieteni.”

    Gabor Mate este psiholog, medic și autor maghiar-canadian cu experiență în medicina de familie, având un interes special pentru dezvoltarea copilăriei. În lucrările sale explică potențialul impact al traumei trăite în copilărie, pe tot parcursul vieții asupra sănătății fizice și mentale, inclusiv asupra bolilor autoimune, cancerului, tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), asupra dependențelor dar și asupra unei game variate de alte afecțiuni.

În cartea Cum să ne păstrăm copiii aproape atrage atenția părinților asupra fenomenului orientării copiilor spre egali, lucru care le poate afecta nu doar dezvoltarea acestora dar și relația cu părinții.

Autorul pleacă de la premisa că un copil poate ști ce-și dorește dar avertizează ca e periculos să presupunem că poate ști ce are nevoie de fapt. Din acest motiv, rolul părinților în educarea copilului este esențial și el nu poate fi înlocuit de grupul de prieteni, fenomen tot mai întâlnit în ultima perioadă. 

    Pentru a putea răspunde pozitiv cerințelor părinților, copilul trebuie să fie atașat de aceștia, să simtă că depinde de părinți. Atașamentul, explică Gabor Mate, este cel care controlează atenția copilului, el fiind în centrul relațiilor și al funcționării sociale, de el este responsabilă căutarea dar și menținerea proximității, apropierii și conectării fizice, comportamentale, emoționale și psihologice. A fi părinte nu este un rol, este o relație cu copilul tău.

Iar pentru a înțelege mai bine relațiile, Gabor explică cele 6 tipuri de atașament:

• simțurile și nevoia de proximitate fizică;
• uniformitatea - copiii au tendința să fie asemenea celor de care se simt apropiați;
• sentimentul de apartenență și loialitatea;
• importanța - prezența noastră contează pentru copil;
• sentimentele de căldură, iubire, afectiune - copilul păstrează în minte imaginea părintelui iubit și iubitor, găsind confort și sprijin în aceasta;
• aprecierea - acest tip de atașament este în legătură cu vulnerabilitatea și cu dorința de a aparține, de a fi văzut și ascultat.

Îndrumarea unui copil care nu ne ascultă este dificilă, dar îndrumarea unui copil care își ia valorile din altă parte, în special din grupul de prieteni, imaturi și ei, e și mai dificilă.

Când relațiile de atașament dintre părinți și copii sunt în competiție cu atașamentul față de egali,  apare un deficit de atenție din partea copilului. 

”Secretul parentingului constă nu în ceea ce face părintele, ci mai degraba în ce este parintele în ochii copilului.”

Atașamentul nu este însă un comportament ce poate fi învățat, ci o conexiune ce trebuie căutată. Când copilul încearcă să obțină aprobarea egalilor săi, în loc de cea a părinților, motivația de a fi bun pentru părinte scade. În acest context, puterea pe care o pierd părinții este aceea de a atrage atenția copiilor, de a apela la bunele intenții și la respect dar și de a ne asigura cooperarea lor. Autoritatea de a fi părinte se transferă oricărei persoane de care depinde copilul, chiar dacă acesta este unul dintre prietenii săi. 

Insă, indiferent de provocările pe care le întâmpinăm ca părinți, relația noastră cu copiii ar trebui să fie prioritară.

Cum să ne păstrăm copiii aproape?

• să le atragem atenția într-un mod prietenos;
• să reconstruim relația de atașament;
• să facem din relația cu copilul o prioritate;
• să creăm intimitate;
• să creăm structuri dar și limite clare când este nevoie;
• să limităm contactul cu egalii;
• să folosim conectarea nu izolarea;

”Acceptarea necondiționată este cel mai greu de transmis în momentul în care este cea mai mare nevoie de ea: când copiii ne-au dezamăgit, au călcat în picioare valorile noastre sau sunt instabili. Exact în aceste momente trebuie să le arătăm, prin cuvinte sau gesturi, că sunt mai importanți decât ceea ce fac, că relația noastră contează mai mult decât comporatamentul sau realizările.”

Gabor explică și cum putem preveni orientarea spre egali, cum să gestionăm orientarea copiilor către sexualitate la vârste imature dar și către internet, telefoane sau jocuri.

În firea noastră nu se află căutare de informații despre lume, nici măcar divertismentul, spune autorul, nevoia noastră primară este de comuniune. Căutăm conectarea, nu informații despre lume. Ne dorim o asigurare că aparținem celor care sunt importanți pentru noi, că suntem doriți și înțeleși. 

Tehnologia a ajuns să compenseze nevoia de atașament neîmplinită a copiilor. Copii folosesc dispozitivele mult mai puțin pentru a învăța decât pentru a forma și menține relații. Ei ”rezolva” problema aprecierii având ”mulți” prieteni pe Facebook. Acest fapt nu face însă decât să adâncească și mai tare problema și nu rezolvă nicicum nevoia de apropiere. Ce se împărtășește online este de obicei artificial și superficial.

Apare din nou întrebarea: cum să ne păstrăm copiii aproape în epoca internetului, a telefoanelor și a jocurilor online?

Pentru noi funcționează vacanțele petrecute împreună sau cina în familie, acestea fiind momente ce trebuie protejate în orice familie.  Am redescoperit, odată cu vremea bună de afară, drumețiile scurte de o zi dar și picnicurile în curte în weekend, activități care sunt foarte apreciate de către copiii mei. Am redescoperit jocurile de cărti sau badminton, inclusiv gătitul împreună aduce conectare și voie bună.

Recomand cartea scrisă de Gabor Mate, împreună cu Dr. Gordon Neufeld, părinților care au copii la grădiniță, în școala primară dar în special părinților de adolescenți.

Cu drag,

#poveșticusuflet

Poți asculta aici varianta audio:

The Effective Executive - Peter F. Drucker

 

1. Un lider știe unde se duce timpul său;

2. Se concentrează pe contribuiția pe care o poate aduce dar și pe așteptările pe care organizația le are de la el;

3. Un lider eficient contruiește bazându-se atât pe abilitățile lui, cât pe ale altora și nu începe un lucru pe care nu îl poate duce la bun sfârșit;

4. Se concentrează pe câteva zone majore unde știe că va avea performanțe și rezultate ridicate;

5. Ia decizii eficente;

Acestea sunt pe scurt trăsăturile unui lider eficent. Ce mi-a plăcut cel mai mult la teoria lui Peter este faptul că un Effective Executive trebuie să fie orientat spre oportunități. Iar aceste oportunități pot fi generate fie dintr-un eșec sau dintr-un succes în companie sau la competiție, pot fi generate dintr-un gol între ce e sau ce ar putea fi pe piața, pot fi generate fiind orientați spre inovare, schimbări în structura industriei, în percepție, în tehnologie și în dobândirea de cunoștințe noi.

                    Un Effective Executive are acea ”ability to get the right things done”.

După lectura acestei cărți am rămas cu importanța gestionării timpului și mi-am propus:

1. să identific și să elimin lucrurle pe care le fac, dar nu au niciun rezultat;

2. să identific acele activități care îmi ocupă timpul dar pot fi făcute la fel de bine de către altcineva, sau chiar mai bine;

3. să identific situațiile când eu irosesc timpul altora

și să iau măsuri. :)

Iar pentru iubitorii de vizualuri, las mai jos acest rezumat realizat de QAspire.com

Cu drag,

Poveșticusuflet

Povestea primelor daruri de Crăciun - Axel Hambraeus

Toți copiii se așteaptă de Crăciun să primească daruri, chiar și adulții, însă povestea scrisă de Axel Hambraeus nu este despre a primi ci despre bucuria de a oferi. 

Cei trei păstori au rămas impresionați de minunea nașterii lui Iisus dar și de faptul că Pruncul, Maria și Iosif erau atât de modești. Neputând să se gândească la altceva, și-au dat seama că au pe acasă lucruri care ar putea fi de folos: scutece pentru prunc, încălțări pentru Iosif și o haină călduroasă pentru Maria. 

Cu darurile pregătite, au pornit la drum către staulul unde a avut loc minunea nașterii lui Iisus și la sfârșitul călătoriei au aflat care sunt acele daruri cu adevărat importante - cele necesare celui care le primește. 

”Povestea primelor daruri de Crăciun” este o poveste pe care să o recitești an de an și să îți reamintești că pentru a merge pe calea cea bună trebuie să își asculți inima și să dăruiești.

Cu drag,

Povesti cu suflet

P.S.: Poți cumpăra cartea pe e-mail la adresa: editura@portocala-albastra.ro si poti să descoperi și alte titluri pe pagina de FB a editurii: https://web.facebook.com/Editura.Portocala.Albastra

Cum oferim și primim feedback

Cercetările despre fericire au identificat învățarea continuă și dezvoltarea drept ingrediente importante în obținerea sentimentului de satisfacție. Feedback-ul poate fi privit în acest context ca o oportunitate de a învăța mereu ceva nou despre noi.

Pentru că este nu doar un subiect complex ci și unul delicat, descoperim în următoarele 5 minute:

Ce este un feedback​ dar și ce obstacole pot să apar​ă în calea lui

Cum ofer și primesc feedback​

Cum ofer feedback negativ​

Cum cer feedback​ și înțeleg corect feedback-ul primit​

Cum transform feedback-ul într-o oportunitate de învățare

Încă de la început este important să clarificăm faptul că a primi feedback nu înseamnă să accepți întotdeauna mesajul primit. Înseamnă să participi la conversație activ și să faci alegerile potrivite, mai exact să decizi dacă folosești sau nu informația primită în procesul de învățare.

Pentru că nu toți suntem dispuși să acceptăm feedback-ul primit, pentru a putea reacționa corect este esențial să înțelegem care sunt obstacolele (Triggerele) care ne împiedică să avem atitudinea potrivită: 

·        percepem sau nu feedback-ul ca adevărat, 

·        relația pe care o avem cu persoana care ne oferă feedback influențează procesul,

·        dar și identitatea noastră, ce spune despre noi informația primită, este un obstacol în calea perceperii feedback-ului ca un instrument de învățare.

Triggerele legate de gradul de adevăr se declanșează  din cauza informației în sine, dacă este percepută pur și simplu greșit, percepem feedbackul drept greșit, nedrept și inutil. Întrucât reacționăm în funcție de ce credem noi despre persoana respectivă sau cum am fost tratați în trecut, atenția noastră se mută de la mesaj la persoană. Așa apar triggerele de relație. Iar triggerele de identitate se declanșează în baza unor factori interni. Când ne simțim copleșiți, amenințați sau rușinați, orice nuanță ne poate afecta identitatea și stima de sine.

Pentru a primi un feedback așa cum trebuie, e necesar să realizăm că este un proces de sortare și de filtrare a informației, de acceptare a altor perspective care poate la prima vedere pot părea greșite.  Nu putem face acest lucru când avem în drum obstacolele menționate mai devreme.

Putem să le depășim doar dacă separăm aprecierile, coaching-ul și evaluarea, cele trei forme ale feedback-ului, și construim o mentalitate de creștere.

A fi văzut și înțeles de către ceilalți contează foarte mult, astfel ne dorim să primim feedback de tipul apreciere. Ne motivează și ne dă energie să creștem eforturile depuse.

Atunci când cerem claritate de la managerul nostru avem nevoie de coaching. Scopul coaching-ului este de a-l ajuta pe celălalt să învețe, să crească sau să se schimbe. Energia este direcționată spre îmbunătățire.

Evaluarea este o analiză a performanței care aduce claritate în ceea ce privește așteptările, consecințele și ne informează cu privire la anumite decizii.

E important de știut că avem nevoie de toate cele trei forme de feedback întrucât satisfac un set de nevoi umane diferite. Avem nevoie de evaluare pentru a ști unde suntem, pentru a avea un set de așteptări clare, avem nevoie de coaching pentru a accelera procesul de învățare, să ne concentrăm timpul și energia pe lucrurile care contează și avem nevoie de apreciere pentru a simți că ceea ce facem este important. Pentru a conta, aprecierea trebuie să fie specifică și autentică, să fie oferită într-un mod în care cel care o primește o poate percepe clar.

Odată ce stabilim ce fel de feedback ne dorim să primim sau să oferim, putem să discutăm despre el răspunzând la trei întrebări:

·                     Care este scopul meu în primirea/ oferirea acestui feedback?

·                     Este corect scopul ales, din punctul meu de vedere?

·                     Este corect scopul ales din punctul celuilalt de vedere?

Putem să clarificăm dacă scopul feedback-ului oferit este coaching, apreciere sau evaluare dacă știm ce vrem să obținem la final – o îmbunătățire, o evaluare sau doar să fim recunoscători și să ne oferim suportul.

Cei care primesc sau care oferă feedback-ul pot interpreta informația diferit, mai ales atunci când folosim anumite etichete. Ajungem la aceste etichete pentru că observăm anumite aspecte pe care le interpretăm și le îmbrăcăm într-o poveste care să aibă sens în primul rând pentru noi, poveste pe care o completăm cu emoțiile noastre. Lucrurile pot sta diferit în cazul celui care primește feedback-ul. 

Putem aduce claritate în conversație evitând etichetele și participând activ la conversație ca în exemplu următor:

Lasă-mă să-ți descriu ce am vrut să spun și te încurajez să îmi adresezi întrebări.

Dacă am înțeles bine, vrei să spui că (...), pentru că(...) și vrei ca eu să (...).

E greu să reziști tentației de a umple tu singur golurile. Dacă ”știi” deja la ce se referă celălalt, nu mai rămâne nimic de înțeles sau vreun motiv de a ne păstra curiozitatea.

Pentru a fi eficient, feedback-ul oferit trebuie să fie specific: să știi de la ce a pornit și către ce se îndreaptă.  Are o componentă despre trecut (uite ce am observat) dar și una despre viitor (uite ce ai putea să faci).

Când oferim feedback sunt câțiva pași pe care îi poți parcurge pentru a fi mai eficienți:

·                     Pregătește-te înainte de conversație: te gândești care sunt informațiile cheie pe care vrei să le transmiți dar și cum oferi feedback-ul.

·                     Concentrează-te pe tonul folosit. De multe ori, cum spunem un lucru are impact mai mare decât mesajul transmis.

·                      Alege exemple pe care le poți folosi să-ți susțină punctul de vedere. Cere feedback celuilalt: spune-mi dacă vezi situația așa cum o văd eu.

·                     Ascultă, fă din feedback un proces de colaborare, oferă timp și cere perspectiva celuilalt.

Când oferim feedback negativ:

·                     Descrie situația așa cum o percepi tu. Separă opiniile de fapte.

·                     Întreabă care este perspectiva celuilalt și ascultă cu atenție

·                     Solicită sugestii de îmbunătățire

·                     Alege împreună cu celălalt care sunt acțiunile necesare

·                     Verifică în timp rezultatele acțiunilor alese

Când cerem feedback:

·                     Solicită feedback specific, concret, într-un domeniu anume

·                     Fii recunoscător indiferent dacă alegi sau nu să folosești feedback-ul

·                     Încearcă să vezi imaginea de ansamblu și cere feedback de la mai multe persoane dacă e cazul

·                     Caută indicii indirecte, de exemplu indiciile nonverbale transmit informații prețioase

·                     Fă un pas în spate și fii obiectiv

Când primim feedback putem clarifica așteptările și consecințele răspunzând la trei întrebări:

·                     Ce înseamnă asta pentru mine?

·                     Ce se întâmplă de acum înainte, ce se așteaptă de la mine?

·                     Ce ar trebui să fac acum în această situație?

Ce ajută este să ne schimbăm mentalitatea închisă, în care credem că știm tot, și să cerem mai multe informații. Să încercăm să ne dăm seama de ce vedem lucrurile diferit.

Sunt doua motive pentru care există diferențe de opinie: 

·                     avem informații diferite

·                     pe care le interpretăm diferit. 

Se întâmplă acest lucru pentru că avem reguli diferite despre cum ar trebui să fie lucrurile, însă pe care nu le percepem ca fiind regulile noastre ci universale, și pentru că avem roluri diferite.

Nu ești de acord cu feedback-ul primit? Fii transparent și onest în legătură cu reacțiile tale, rămâi deschis și curios să afli mai multe.

Când ne deranjează un feedback, tendința este să căutăm alt feedback care să-l contrazică pe primul, cu scopul de a ne proteja. Înainte să luăm o decizie, putem cere o altă opinie și să privim în altă oglindă - cea onestă. Acest lucru ne ajută să vedem imaginea de ansamblu întrucât fiecare are ”puncte oarbe”, acele lucruri de care nu suntem conștienți: nu ne vedem propriul chip, nu percepem corect tonul vocii, nu realizăm dacă avem anumite șabloane sau comportamente. Astfel, uneori noi suntem cei care stăm în calea dezvoltării noastre.

Pentru  a înțelege corect feedback-ul primit, fă 3 pași în spate:

·                     Vezi care este intersecția dintre tine și persoana care oferă feedback-ul dar și care sunt diferențele.

·                     Care sunt rolurile pe care fiecare le are și ce implicații există în fiecare rol, indiferent dacă este vorba de familie sau de organizația din care facem parte.

·                     Înțelege imaginea de ansamblu.

Privind astfel lucrurile reducem judecățile, întărim responsabilitatea și ajungem la rădăcinile problemei.

De multe ori, când primim un feedback, emoțiile puternice ne forțează să ne îndreptăm către extreme. Unul devine totul, acum devine mereu, parțial devine în totalitate. Sentimentul distorsionează poveștile despre cine spunem că suntem, cum credem că ne văd alții și care credem că sunt consecințele feedback-ului.

Pentru a evita să interpretăm greșit feedback-ul primit putem:

·                     Să ne pregătim înainte, să ne gândim în avans la conversație și la posibilele reacții. Putem intra în starea de negare, de exagerare, de luptă sau fugi și astfel este util să recunoaștem aceste tipare, pentru a avea control asupra lor în cazul în care se manifestă.

·                     Separăm sentimentele - de poveste - de feedback. Pe măsură ce încetinește ritmul și realizăm ce se întâmplă în mintea și în trupul nostru, putem începe să ne filtrăm reacțiile. Vom putea să distingem emoțiile de povestea pe care ne-o spunem și de feedback-ul primit.

·                     Să știm care sunt regulile după care lumea noastră funcționează atunci când avem sentimente puternice, pentru că în aceste momente regulile sunt uitate. Ajută să spunem povestea din nou ținând cont de regulile generale.

·                     Să vedem lucrurile dintr-o altă perspectivă. Fie ne putem imagina că suntem observatori sau ca privim înapoi din viitor, poate chiar să facem haz de necaz de propria situație.

·                     Acceptăm ca nu putem controla cum ne percep alții.

·                     Cultivăm o mentalitate de creștere. Când se întâmplă lucrurile nedorite, ajută să gândim uneori că sentimentele negative pot avea un sens în viața noastră, ne pot forța să ne evaluăm într-un mod în care altfel nu am fi facut-o.

·                     Setează limitele potrivite în cazul feedback-ului primit. Acest aspect este esențial pentru starea ta de bine și a relațiilor, indiferent ca sunt personale sau profesionale. A putea spune NU este o abilitate importantă și necesară în multe situații.

Feedback-ul este un instrument de dezvoltare, e un proces care sa te ajute sa faci mai bine ce faci deja, să păstrezi obiceiurile bune, dar și să construiești relații mai bune. Fă un obicei din a cere feedback și a oferi feedback în timp real.

Intrucat povesteam despre fericire la începutul acestui articol, la finalul lui concluzia este că povestea pe care o spunem despre noi influențează feedback-ul oferit sau primit. Iar pentru a te ajuta să manifești o atitudine pozitivă, necesară indiferent daca oferi sau primești feeback, poți alege de fiecare dată să transformi feedback-ul într-o oportunitate de învățare.

Iar dacă vrei să fii profesionist când oferi sau primești feedback citește Thanks for the Feedback - Douglas Stone, Sheila Heen.

Cu drag,

Povești cu suflet

Lupul de nisip - Asa Lind

Cum e să locuiești într-o casă la marginea mării și să te-ntâlnești cu un Lup de Nisip foarte deștept care te poate ajuta cu răspunsuri la întrebările tale cele mai grele? 

Alături de Zackarina și de Lupul de Nisip am descoperit multe răspunsuri la întrebări dar și ce sunt semnele curajului dar și răspunsul la întrebarea dacă atunci când ești copil trebuie să faci tot timpul ce spun cei mari. Am învățat cum poti să te vindeci de cicleală (care e un fel de vorbă stricată, care nu funcționează) și cum pot copiii să le reamintească celor mari cum se simt atunci când cresc. 

Dacă ești de mult timp părinte și ai cam uitat cum e să fii copil, citește Lupul de Nisip și vei simți cum e să ai freamăt și zvâcnire în tot corpul, parcă sar floricele de porumb peste tot.

Cu drag,

#poveșticusuflet 

P.S. Am citit titlul de la Editura Cartea Copiilor, dar găsești pe site-ul lor și alte povești faine.

Tu ești placebo - Joe Dispenza

 

Ce este placebo, care este efectul placebo în creier și în corp, în ce mod gândurile noastre ne schimbă creierul și corpul și dovada că noi suntem placebo sunt doar câteva dintre lucrurile prezentate de Joe Dispenza în cartea Tu esti placebo.

Joe povestește că a avut, pe când avea 23 de ani, ”privilegiul” de a fi călcat de o mașină în timp ce participa la un triatlon. În urma accidentului s-a ales cu 6 vertebre fracturate și cu alte leziuni. Rezultatele investigațiilor medicale l-au pus pe Joe să ia o decizie radicală, să aleagă să i se monteze sau nu tije metalice de susținere a vertebrelor fracturate.

Plecând de la ideea că ne irosim prea multă atenție și energie gândindu-ne la ce NU vrem, în loc să ne gândim la ce vrem cu adevărat să ni se întâmple și cu imaginea finală de vertebre sănătoase în minte, Joe a ales să nu i se monteze tijele și a început să gândească un proces de autovindecare. Dacă 9 săptămâni nu s-a ridicat din pat, timp în care a învățat cum să-și concentreze atenția pe vindecare, la început pentru perioade scurte de timp, apoi pentru perioade mai lungi, peste 12 săpămâni de la accident s-a putut ridica din pat și a reluat antrenamentele iar după 30 de săptămâni de la incident, radiografiile să arate vindecarea vertrebrelor fracturate.

Uite care sunt câteva dintre concluziile la care a ajuns Joe după această perioadă dar și ce a observat la participanții la workshop-urile pe care le-a dezvoltat ulterior.

Stresul ne face să trăim în regim de supraviețuire, astfel, crearea acelorași experiențe ne determină să producem aceleași gânduri. Joe propune o metaforă, cea a râului schimbării ce trebuie traversat astfel încât să nu facem aceleași alegeri pe care le-am făcut cu o zi înainte. Să intri în ”acest râu” înseamnă să nu mai fi conectat la aceleași gânduri, la aceleași alegeri, comportamente și sentimente ci să pășești în necunoscut. În acest context, în care corpul memorează emoția, putem să înțelegem de ce reacțiile de luptă sau fugi, ca reacție la gândurile noastre, pot fi nocive, rămânând mai puțină energie pentru creștere și repararea celulelor noastre.

În schimbul emoțiilor negative, Joe propune sa folosim repetiția mentală concentrându-ne asupra rezultatelor pozitive.  Pentru acest lucru, îi încurajează pe toi cei care participă la prezentările lui să manifeste apreciere, recunoștință, iar prin meditație să ”pășească” în necunoscut. Pentru că, spune el, placebo funcționează când mintea analitică este redusă la tăcere.

Un mod de la face acest lucru este prin meditație, cu ajutorul căreia poți să acorzi atenție lumii tale interioare și sentimentelor pozitive. Vindecarea cu efectul placebo are loc în cazul celor care nu au acceptat diagnosticul, nu au fost temători și nu s-au simțit victimizați sau triști, dimpotrivă, au fost optimiști iar emoțiile pozitive au declanșat un set nou de gânduri. Nu și-au condiționat corpurile pentru cel mai rău scenariu.

Singurul mod de a-ți schimba credințele și percepțiile, pentru a crea o reacție de tip placebo, este să îți schimbi starea de a fi. Întrucât credințele și percepțiile sunt bazate pe experiențe trecute, nu înseamnă că mai sunt relevante pentru prezent sau viitor. Astfel, este necesar să avem gânduri noi, de recunoștință și mai ales să fim conștienți de gândurile inconștiente.

Pe scurt, gândurile noastre influențează cine suntem dar și povestea pe care o spunem despre noi. 

Care este povestea pe care vrei o spui despre tine de acum înainte?

Cu drag,

#poveșticusuflet 

P.S. Găsești cartea la Editura Act si Politon aici.