Cum sa ne pastram copiii aproape - Gabor Mate

" Tinerii nu vor deveni adulți independenți, cu respect față de propria persoană prin strădania de a se potrivi cu orice preț așteptărilor imature ale grupului de prieteni.”

    Gabor Mate este psiholog, medic și autor maghiar-canadian cu experiență în medicina de familie, având un interes special pentru dezvoltarea copilăriei. În lucrările sale explică potențialul impact al traumei trăite în copilărie, pe tot parcursul vieții asupra sănătății fizice și mentale, inclusiv asupra bolilor autoimune, cancerului, tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), asupra dependențelor dar și asupra unei game variate de alte afecțiuni.

În cartea Cum să ne păstrăm copiii aproape atrage atenția părinților asupra fenomenului orientării copiilor spre egali, lucru care le poate afecta nu doar dezvoltarea acestora dar și relația cu părinții.

Autorul pleacă de la premisa că un copil poate ști ce-și dorește dar avertizează ca e periculos să presupunem că poate ști ce are nevoie de fapt. Din acest motiv, rolul părinților în educarea copilului este esențial și el nu poate fi înlocuit de grupul de prieteni, fenomen tot mai întâlnit în ultima perioadă. 

    Pentru a putea răspunde pozitiv cerințelor părinților, copilul trebuie să fie atașat de aceștia, să simtă că depinde de părinți. Atașamentul, explică Gabor Mate, este cel care controlează atenția copilului, el fiind în centrul relațiilor și al funcționării sociale, de el este responsabilă căutarea dar și menținerea proximității, apropierii și conectării fizice, comportamentale, emoționale și psihologice. A fi părinte nu este un rol, este o relație cu copilul tău.

Iar pentru a înțelege mai bine relațiile, Gabor explică cele 6 tipuri de atașament:

• simțurile și nevoia de proximitate fizică;
• uniformitatea - copiii au tendința să fie asemenea celor de care se simt apropiați;
• sentimentul de apartenență și loialitatea;
• importanța - prezența noastră contează pentru copil;
• sentimentele de căldură, iubire, afectiune - copilul păstrează în minte imaginea părintelui iubit și iubitor, găsind confort și sprijin în aceasta;
• aprecierea - acest tip de atașament este în legătură cu vulnerabilitatea și cu dorința de a aparține, de a fi văzut și ascultat.

Îndrumarea unui copil care nu ne ascultă este dificilă, dar îndrumarea unui copil care își ia valorile din altă parte, în special din grupul de prieteni, imaturi și ei, e și mai dificilă.

Când relațiile de atașament dintre părinți și copii sunt în competiție cu atașamentul față de egali,  apare un deficit de atenție din partea copilului. 

”Secretul parentingului constă nu în ceea ce face părintele, ci mai degraba în ce este parintele în ochii copilului.”

Atașamentul nu este însă un comportament ce poate fi învățat, ci o conexiune ce trebuie căutată. Când copilul încearcă să obțină aprobarea egalilor săi, în loc de cea a părinților, motivația de a fi bun pentru părinte scade. În acest context, puterea pe care o pierd părinții este aceea de a atrage atenția copiilor, de a apela la bunele intenții și la respect dar și de a ne asigura cooperarea lor. Autoritatea de a fi părinte se transferă oricărei persoane de care depinde copilul, chiar dacă acesta este unul dintre prietenii săi. 

Insă, indiferent de provocările pe care le întâmpinăm ca părinți, relația noastră cu copiii ar trebui să fie prioritară.

Cum să ne păstrăm copiii aproape?

• să le atragem atenția într-un mod prietenos;
• să reconstruim relația de atașament;
• să facem din relația cu copilul o prioritate;
• să creăm intimitate;
• să creăm structuri dar și limite clare când este nevoie;
• să limităm contactul cu egalii;
• să folosim conectarea nu izolarea;

”Acceptarea necondiționată este cel mai greu de transmis în momentul în care este cea mai mare nevoie de ea: când copiii ne-au dezamăgit, au călcat în picioare valorile noastre sau sunt instabili. Exact în aceste momente trebuie să le arătăm, prin cuvinte sau gesturi, că sunt mai importanți decât ceea ce fac, că relația noastră contează mai mult decât comporatamentul sau realizările.”

Gabor explică și cum putem preveni orientarea spre egali, cum să gestionăm orientarea copiilor către sexualitate la vârste imature dar și către internet, telefoane sau jocuri.

În firea noastră nu se află căutare de informații despre lume, nici măcar divertismentul, spune autorul, nevoia noastră primară este de comuniune. Căutăm conectarea, nu informații despre lume. Ne dorim o asigurare că aparținem celor care sunt importanți pentru noi, că suntem doriți și înțeleși. 

Tehnologia a ajuns să compenseze nevoia de atașament neîmplinită a copiilor. Copii folosesc dispozitivele mult mai puțin pentru a învăța decât pentru a forma și menține relații. Ei ”rezolva” problema aprecierii având ”mulți” prieteni pe Facebook. Acest fapt nu face însă decât să adâncească și mai tare problema și nu rezolvă nicicum nevoia de apropiere. Ce se împărtășește online este de obicei artificial și superficial.

Apare din nou întrebarea: cum să ne păstrăm copiii aproape în epoca internetului, a telefoanelor și a jocurilor online?

Pentru noi funcționează vacanțele petrecute împreună sau cina în familie, acestea fiind momente ce trebuie protejate în orice familie.  Am redescoperit, odată cu vremea bună de afară, drumețiile scurte de o zi dar și picnicurile în curte în weekend, activități care sunt foarte apreciate de către copiii mei. Am redescoperit jocurile de cărti sau badminton, inclusiv gătitul împreună aduce conectare și voie bună.

Recomand cartea scrisă de Gabor Mate, împreună cu Dr. Gordon Neufeld, părinților care au copii la grădiniță, în școala primară dar în special părinților de adolescenți.

Cu drag,

#poveșticusuflet

Poți asculta aici varianta audio:

O călătorie pe urmele regilor dar și alte trasee montane pentru copii

Azi e sâmbătă. Ziua când vin bunicii în vizită. Îmi place să vină bunicii, dar mai ales bunicul, pentru că facem o mulțime de lucruri împreună. Odată am construit o mașinuță de lemn. A fost tare distractiv. Sunt curios ce vom face azi?

- Cine vrea să pornească într-o aventură? a întrebat bunicul Cezar intrând în casă.

- Bunicule, bine ai venit! i-a răspuns Matei și l-a luat în brațe. Aventură? Daaaaa. Mergem. Acum?

- Ne pregătim și pornim la drum. Îi răspunse bunicul.

- Dar în ce aventură vom merge, bunicule? Ce vom face? Unde mergem? Cât durează? Când ne întoarcem?

Bunicul scoase de la spate un rucsac, o carabinieră și câteva corzi și i le dădu lui Matei. 

- Coarda și carabiniera le vom folosi când mai crești, pentru escaladă. Îi spuse bunicul.

- Oau, mulțumesc, ce frumoasă e carabiniera, mulțumesc bunicule. Pot să o păstrez? Îi spuse Matei și-i mai dădu o îmbrățișare. Totuși, hai spune-mi unde mergem? îl mai întrebă Matei încă o dată.

- Hai să îți spun mai bine o poveste despre locul în care vom merge.

    Aventura noastră începe într-o pădure magică, în Parcul Natural Bucegi. Vom merge prin pădure, pe un drum pe care au mers regi și regine. Din acest motiv, drumului îi spune Poteca Regală și a fost construită după inaugurarea Castelului Peleș. 

- Mergem și la castel?

- Sigur, cum să nu. Vom merge prin pădure, apoi vizităm și castelul.

La capătul aleii regale vom ajunge la Stâna Regală unde vom mânca. Apoi, vom mai urca puțin de tot până, până la Stâncile Franz Joseph și la un loc de unde putem să vedem orașul de sus. Vom fi la aproape 1300 de metri altitudine.

- Cât de sus. Dar de ce stâncile au acest nume, bunicule?

- Stâncile Franz Joseph au fost amenajate la cererea regelui Carol I în 1896, cu prilejul vizitei pe care împăratul austriac Franz Joseph urma să o facă pe meleaguri românești.

- Și spui că pe drumul pe care vom merge au trecut regi și regine? ce tare! Dar, cum ne pregătim pentru drum bunicule? 

Dacă ne rătăcim? 

Dacă mă julesc? 

Dacă mi se face foame? 

Și cât dureaza?  

- Mai întâi facem o listă cu tot ce ne trebuie să punem în rucsac, și apoi răspundem la toate întrebările.

- Știu eu, știu eu, luăm carabiniera pe care mi-ai adus-o.

- Da, o luăm și pe ea, să prindem șapca pe ghiozdan, însă ne mai trebuie și alte lucruri:

• o sticlă cu apă pentru fiecare, trebuie să ne hidratăm.
• căciulă dacă ne va fi răcoare, șapcă să ne protejăm dacă va fi soare, haine de schimb
• ochelari și cremă de soare
• frontală, dacă ne prinde seara prin pădure
• o hartă
• o trusă de prim ajutor, să fim pregătiți
•  un fluier și un aparat foto
• ceva de mâncare pentru o zi

- O gustărică. Și un zâmbet mare apăru pe fața lui Matei. Ce foame mi-e chiar acum. La ce ne trebuie fluierul bunicule?

- Pentru a ne face simțită prezența în cazul unui posibil pericol.

- Adică dacă ne întâlnim cu un urs? Mie nu mi-e frică.

- Mă bucur că nu îți e frică, dar e bine să fim pregătiți.

- Bunicule eu cred că suntem pregătiți. Tu ce crezi? Suntem?

- Da. Suntem pregătiți.

- Aventură pe urma regilor venim! spuse Matei și sări în sus de bucurie.

• Bagaj în portbagaj - bifat.
• Centură de siguranță- bifat
• Aparatul de fotografiat la îndemână - bifat

- Cât mai avem, bunicuțu?

- Am plecat de abia de 5 minute, Matei. Mai durează puțin. Hai să jucăm un joc. Vrei?

- Da!!!

- Jocul este așa. Te uiți pe fereastră și spui cu ce literă începe un lucru pe care îl vezi și eu încerc să îl ghicesc, bine?

- Bine. Eu încep. Eu văd cu ochii mei ceva ce începe cu litera ”c”.

- Un cățel? îl întrebă bunicul.

- Nu, bunicule. Nu ai ghicit.

- O casă?

- Nuuuu, sunt și case dar nu la asta m-am gândit. 

- Îmi dai un indiciu?

- Este cu verde și cu maro. Îi răspunse Matei.

- Un copac?

- Da!!! Felicitări, ai ghicit bunicule, Acum e rândul tău.

Cu toate că s-au jucat, drumul cu mașina i s-a părut lui Matei că durează o veșnicie, însă bunicul i-a spus ca a durat doar o oră și jumătate.

- Am ajuns, i-a spus bunicul cand a oprit mașina. Traseul pe care vom merge este marcat cu bandă albastră. El pornește de la gara din Sinaia, însă noi am parcat mașina la ieșirea din stațiune către Cota 1400. Poteca este pietruită și amenajată cu trepte, urcând șerpuit prin pădure, molcom, până la destinația noastră finală – Poiana Stânii Regale.

Vom trece peste răul Peleș. De-a lungul potecii regale, vom trece pe lângă punctul de belvedere Stânca cu Clopoței și Izvorul Poiana Stânii, iar la final, se află Stânca Franz Josef, un alt punct de belvedere către Sinaia, Valea Prahovei și Munții Baiului. 

- Ce e aia belvedere, bunicu?

- Este un loc de unde se poate admira o priveliște frumoasă.

- Fa-mi o poza bunicule, te rog!

În pădurile din Munții Bucegi, mi-a spus bunicul, sunt multe specii de animale: mistreț, iepure, lup, vulpe, urs, cerb, râs, căprioară, veveriță. Sunt și păsări: cocoșul de munte, găinușa de alun, zăganul, iar în apele reci de munte se găsesc pești ca păstrăvul, cleanul și mreana. În zona alpină, se întâlnesc acvila de munte și capra neagră. 

Din cauza oamenilor, multe specii sunt pe cale de dispariție, mi-ar plăcea să văd și eu cerbul carpatin, căprioare, mistreți, râși, lupi, vulpi, veverițe, pârșul mare, pârșul cu coada stufoasă, pârșul de alun, șoarecele scurmător. Drumul prin pădure a fost tare frumos. Dar nu am văzut niciun urs, doar niște șoricei mici și drăguți. 

- Mai avem mult până la poiană, bunicuțu? 

- Nu mai avem așa mult. 

- Uite un izvor, ce rece e apa! 

- Dacă am ajuns la izvor, înseamnă să suntem aproape de Poiana Stânii.

Mai facem câțiva pași, virăm la dreapta și gata. Am ajuns în Poiană. 

- Ce lumină e aici! spuse Matei cu uimire.

 

- Da, este o lumina foarte frumoasă. Ai obosit? Mâncăm? îl întrebă bunicul Cezar pe Matei.

- Da!!! Gustărică. Mâncarea pare că e mai bună după o plimbare prin pădure. Nu ți se pare?

Ce fac cu ambalajul de la biscuiți, bunicu? Nu avem coș de gunoi aici.

- Nu aruncăm în natură ambalaje sau alte gunoaie. Le luăm cu noi și le reciclăm. Reciclarea este un lucru bun pentru natură, pentru că din lucrurile pe care altfel le-am arunca, se fabrică produse noi sau se pot folosi la altceva. Fiecare dintre noi este responsabil să recicleze și să protejeze mediul înconjurător, deci și tu poți face așa ceva.

- Dar de ce nu sunt coșuri de gunoi pe munte, bunicule?

- Bună întrebare Matei. Tu de ce crezi?

- Să nu vină urșii?

- Exact, să nu vină urșii sau alte animale.

- Gata. L-am pus în rucsac.

După un timp de liniște, Matei avea o nouă întrebare.

- Ce fel de munți sunt aceștia bunicule?

 

-          

    

    Masivul Bucegi se află la extremitatea estică a Carpaților Meridionali. Are o formă de potcoavă -deschisă spre sud, din centrul căreia izvorăște râul Ialomița.  Este o căsuță minunată pentru o mulțime de specii cum îți povesteam mai devreme.

Uite, am mers pe drumul acesta serpuit, și mai urcăm putin până la Stânca Franz Josef. Îi spuse bunicul și îi arată pe hartă. Iar de jos până aici am făcut cam o oră.

 

Ajunși la punctul de belvedere de la Stânca Franz Josef, Matei rămase fără cuvinte.

- Ce mici suntem bunicule și ce frumos se vede.

- Da, așa este. De aici e vede Sinaia, Valea Prahovei și uite acolo sunt Munții Baiului. 

- Mai mergem pe munte bunicule? Mai mergem? Ce trasee mai știi?

- Îți povestesc pe drumul de întoarcere.

După ce au poposit ceva vreme la zona de belvedere, Matei și bunicul său au pornit înapoi, pe Poteca Regală, spre mașină spre Castelul Peleș. După ce au vizitat și castelul, bunicul îi povesti ce alte trasee sunt ușor de parcurs:

- Muntele are multe trasee frumoase. Am putea merge la Prăpăstiile Zărneștilor și Cabana Curmătura. 

În zona Zărnești - Bran, o plimbare prin Prăpăstiile Zărneștilor din Munții Piatra Craiului poate fi un mod de a face mișcare în natură și de a te bucura de peisaje cu stânci abrupte. Dacă avem noroc, s-ar putea să zărim capre negre pe cei mai înalți și îndepărtați pereți de aici. 

 

Un alt traseu frumos este spre Canionul Șapte Scări.

Traseul pleacă din localitatea Dâmbu Morii, este marcat cu dungă galbenă până la cabana Piatra Mare și urmează drumul forestier și apoi poteca până la intrarea în canion. Trebuie să știi că panta nu este foarte mare până aici și traseul este potrivit chiar și pentru cei mai mici munțomani ca tine.

Odată intrat în canion, temperatura scade cu câteva grade, iar cascadele pe lângă care urci îți iau privirea. Canionul este amenajat integral cu 7 scări, cea mai impresionantă fiind cea de 15m.

 

 

Sfinxul are și el o poveste pe care de abia așteaptă să ți-o spună.

Traseul către Babele și Sfinx ce pornește de la Piatra Arsă. Aici, poți alege să urmezi banda galbenă sau traseul ciclist și într-o oră - o oră și 30 minute, ajungi la destinația finală. Fiind traseu de creastă, te bucuri de priveliști în toate părțile, către Crucea Caraiman, Vârful Coștila, Cheile Tătarului și nu numai. Pentru copiii mai mari sau cu o rezistență la efort mai crescută, se poate încerca traseul către Vf. Omu, cel mai înalt din Munții Bucegi. 

Și cred ca ești pregătit să mergem și la Baia de Fier, pe traseele de via ferrata. Aici vom folosi carabinieri, corzi, cască și un echipament speciale.

 

 

- Bunicule, îți mulțumesc! A fost o aventură minunată. Am învățat așa multe. Sunt obosit, vreau acasă și... nu vreau.

Ca să nu uităm această aventură, putem să începem un jurnal de călătorie, îi spus bunicul lui Matei.

În acest jurnal, putem să salvăm informații despre traseu, să desenăm ce am văzut și ne-a plăcut dar și alte lucruri de care să ne aducem aminte. De exemplu am putea să ne gândim ce am vrea să ne aducem aminte în viitor despre această călătorie.

-          Știu, aș vrea să îmi amintesc ce frumoasă e pădurea dar și cât de mare e lumea. Se vedea așa frumos de la belvedere!

-          Așa este. Am putea să mai notăm în jurnal dacă e ceva ce ne-a aduc bucurie în ziua respectivă sau dacă am vazut ceva ce ne-a atras atenția.

-        Am văzut un șoricel tare mic. Pot să desenez un șoricel?

-          Da, sigur. De asemenea, am putea să notăm și cât de curajoși am fost.

-          Adică să scriu că nu mi-a fost teamă să mă întâlnesc cu ursul?

-          Nu e greșit nici dacă ți-a fost teamă, îi răspunse bunicul cu blândețe.

-          Acum că spui, să știi că mi-a fost puțin frică. Putem pune și poze?

-          Sigur că putem pune! Multe locuri vor ajunge să îți fie dragi și vei dori să le revezi în poze dar și să revii peste ani.

După o zi plină, Matei a ajuns acasă, a făcut un duș și s-a băgat în pat. În loc de povestea de culcare a povestit toate lucrurile care i-au plăcut.

Și pentru că, vorba aceea, oricărui călător îi stă bine cu drumul, uite câteva lucruri pe care e bine să le știi când mergi pe munte:

Ne uităm la starea vremii înainte să pornim la drum.

Pe unele trasee nu e nevoie de hartă, dar e bine șă știm pe ce traseu vom merge.

Ne informăm cât de greu este traseul și estimăm dacă putem să îl parcurgem în întregime atât noi, cât și cei care vor merge cu noi. Copiii pot avea limite diferite de stres, de rezistență și atunci e bine să luăm pauze dese și să fim atenți la semnalele nonverbale.

Avem echipament corespunzător.

Ne bucurăm de drumeție și nu aruncăm gunoaie. Protejăm natura. Am văzut mulți turiști care la întoarcere adună pet-urile găsite pe drum. Astfel, îi putem învăța pe cei mici și o lecție de cultură civică.

Nu hrănim animalele pădurii.

Anunță pe cineva unde pleci și reține că poți cere ajutorul la 0SALVAMONT sau 112.

Pentru amintiri dragi, păstrează un jurnal de călătorie.

 

Ne vedem responsabili pe munte!

Cu drag,

Povesticusuflet

 

Surse despre munții Bucegi:wikipedia.org

Harta: https://muntii-nostri.ro/ro/routeinfo/drumul-sinaia-cota-1400-poiana-stanii