Cum a salvat Nicușor Bradul de Crăciun

Ca în fiecare an, în această perioadă, pădurarul își ascuțea bine toporul. Avea lemne de foc suficiente însă, venea vremea când își pregătea cizmele cele lungi, își lua din pod haina cea mai groasă, cocea dinainte pâine cu cartofi, să aibă ce mânca, și când toate lucrurile necesare erau pregătite, pleca singur în pădure, în cea mai importantă călătorie din an - aceea în care alegea bradul de Crăciun. 

 Bradul trebuia să fie unul mare pentru că urma să fie dus în sat unde era împodobit de toți sătenii. Obiceiul de a alege bradul potrivit s-a transmis din tată în fiu. 

 "Nicușor încă nu e pregătit să vină cu mine", își spunea pădurarul în fiecare an de când se născuse băiețelul său. "E încă mic." 

Ce nu știa pădurarul era faptul că anul acesta nu va mai fi singur iar călătoria va fi altfel.

    Încet, încet, cu pași mărunți pășea prin zăpada înaltă. Nu avea de ce să se grăbească, doar era o treabă importantă. A trecut de primul deal, mai mic. A luat-o la stânga după stânca înaltă. Își puse mână streașină la ochi și privi în depărtare. 

Ca în fiecare an, de la mare distanță alegea care va fi bradul pe care urma să-l taie. Apoi tot ce trebuia să facă era să pornească prin zăpadă, să găsească bradul ales, să-l taie și să-l aducă în sat.

- Pe care o să-l alegi, tată?  se auzi o voce.

Pădurarul era uimit. Se uită în dreapta, se uită în stânga. Nimeni.

- Pe care o să-l alegi, tată? mai zise odată vocea și pădurarul își dădu seama că vocea se auzi de sub cojocul său.

- Nicușor, tu ești? ce faci aici? Trebuia să rămâi acasă...

- Am venit să alegem bradul împreună, tată. De când îmi doream să vin cu tine!

- Nicușor, ești prea mic și nu ai ce căuta aici în pădure. Dacă se va porni un vânt cumplit și...

- Și ai ales deja bradul, tată?

- Da, l-am ales. Îi răspunse pădurarul întrucât știa că nu mai avea cum să-l trimită acasă pe Nicușor. Era prea târziu. Respiră adânc și-i arătă bradul:

-  Vezi bradul acela înalt, cu vârf argintiu și crengile lăsate de zăpada grea?

De sub cojoc, pe lângă gulerul pădurarului, Nicușor își scoase capul și întinse gâtul lung.

- Da. Îl văd tată. Ce mare e! se miră Nicușor. Cum îl vom tăia?

- Nicușor, rămâi acolo sub cojoc. E tare ger azi și nu vreau să răcești.

Acum începea călătoria adevărată pentru pădurar, dar mai ales pentru Nicușor. 

Nu așa plănuise pădurarul să îl ia cu el pe Nicușor în căutarea bradului de Crăciun, dar acum se bucura că e cu el. Nici nu-i simțea greutatea în spate. Mergea prin zăpada mare și se tot întreba cum o fi reușit Nicușor să se ascundă sub cojocul lui fără să-l vadă sau măcar să-l simtă.

- Am ajuns, tată? Întreba Nicușor din când în când. Am ajuns?

- Încă nu. Îi răspundea cu glas duios pădurarul și începea să fredoneze un colind vechi.

Ajunși la bradul ales, acesta părea și mai mare. Pădurarul își pregătea toporul, funiile când Nicușor strigă cu putere:

- Nu poți tăia acest brad tată. 

Pădurarul s-a oprit. 

- Este căsuța unei familii de veverițe. Uite tată, spuse Nicușor, nu putem distruge căsuța acestor veverițe. Trebuie să alegi alt brad. Trebuie tată, nu te las să tai acest brad!

Pădurarul nu se aștepta la asta. Ce trebuia să facă, să încalce tradiția și să aleagă alt brad sau să-și dezamăgească fiul și să distrugă căsuța veverițelor.

Îngândurat, alese repede alt brad la fel de mare, aflat câțiva metri mai la stânga.

- Nu îl poți tăia nici pe acesta tată, spuse Nicușor, și aici și-au făcut căsuță niște arici. Uite, au și provizii adunate la intrare.

Pădurarul era acum încurcat de tot. Știa că cel mai probabil toți copacii erau căsuțe pentru anumite animale. Nu s-a gândit niciodată la acest lucru, el tăia de cele mai multe ori trunchiurile copacilor uscați.

- Ce zici de brăduțul acela mic? Îl întrebă Nicușor.

Pădurarul nu avea voie să taie brazi tineri, era împotriva misiunii sale de a ajuta pădurea să crească și să fie sănătoasă.

- Din păcate nu putem tăia bradul acela, este prea tânăr. Îi răspunse pădurarul.

- Dar cine a zis ceva de tăiat, tată? Eu mă gândeam să-l scoatem cu tot cu rădăcină și să-l plantăm în mijlocul satului. Așa nu va mai trebui an de an să faci această muncă în ajunul Crăciunului și vei putea sta cu noi.

Să nu mai taie bradul de Crăciun? La așa ceva chiar că nu s-a gândit niciodată. Ar fi fost posibil? Se întrebă nedumerit pădurarul?

- Tată, te ajut și eu să sapi adânc să scoți bradul cu tot cu rădăcină și să îl cari până în sat. Și fără să stea prea mult pe gânduri, Nicușor sări de sub cojoc. Bradul era cât Nicușor de înalt. 

Pădurarul închise ochii și se gândi o clipă ce vor spune sătenii. Dar, în adâncul sufletului știa că Nicușor avea dreptate. Nicușor a fost mereu un protector al naturii și nu putea să-l dezamăgească.

Cu grijă mare au scos bradul cu tot cu rădăcină. Au îmbrăcat rădăcina într-un sac de pânză și au pornit spre sat.

Sătenii râdeau de el, pădurarule ce s-a întâmplat, nu ai mai găsit brazi mari, în toată pădurea? Pădurarule, ai rămas fără topor? Și tot felul de alte răutăți. Cum vom mai împodobi bradul de Crăciun? Cu ghinde?

Pădurarul nu le-a răspuns, Nicușor radia de fericire. Ajunși în sat, au plantat bradul în locul unde de obicei puneau pe suportul de metal bradul tăiat. Toți sătenii s-au strâns în jurul lor, toți copiii erau curioși să vadă cât de mic era bradul adus.

Pădurarul se adresă sătenilor:

- De anul acesta, Crăciunul va fi altfel. Va însemna să ne bucurăm alături de natură, nu împotriva ei. Am adus din pădure acest brad cu rădăcină și este în responsabilitatea voastră de acum, să-l îngrijiți și să-l ajutați să crească mare, să vedeți cât îi ia unui brad să crească mare. De anul acesta vom fi prietenii naturii și nu vom mai tăia brazi.

Sătenii ascultau cu atenție. Copiii au venit lângă Nicușor și alergau fericiți în jurul brăduțului. 

Din acea zi o nouă tradiție a luat naștere în Pădurea fără Sfârșit. Aceea în care, în loc să taie brazii de Crăciun, sătenii se adunau în jurul bradului pe care pădurarul și Nicușor l-au plantat.

Acel Crăciun a fost cel mai frumos dintre toate petrecute până atunci de săteni. Și în fiecare an, bradul din mijlocul satului creștea din ce în ce mai mare.