Ela face o boroboață

Ela locuia într-un oraș mic de pe malul Dunării. Când nu mergea la școală, se juca cât era ziua de lungă afară. Îi plăcea să se urce în copaci, să facă pâinici din lut și să le coacă la soare.

Când era urât afară, Ela se juca în casă. Uneori se juca cu păpușile, alteori picta sau desena, însă, pentru că cel mai mult îi plăcea să se joace handbal, nu se putea abține, nici măcar în casă deși mama îi spusese de câteva ori că singurul loc în care se poate juca cu mingea este afară.

Își dorea să ajungă o mare handbalistă. Ce-ar simți atunci când va câștiga primul meci cu echipa, dar primul trofeu? Aceasta era marea întrebare ce o măcina în fiecare zi și la care visa ochii deschiși.

S-ar simți tare bucuroasă! Cu siguranță.  

Într-o dimineață, în timp ce crengile prunului bătrân se loveau de geamul din sufragerie, Ela zâmbea ștrengărește și își imagina că este în sala de sport. Ținea mingea strâns în mână dreaptă, ridică un picior și aruncă cu putere.

A uitat că era în casă.

Ups!

Mingea, în loc să aterizeze pe canapea, unde și-ar fi dorit Ela să nimerească, a nimerit drept în vaza cu flori a mamei. Vaza s-a dezechilibrat, s-a clătinat de câteva ori și a căzut pe podeaua de lemn. Degeaba a încercat Ela să o prindă.

- Ce o să spună mama acum?  Se întreba Ela în timp ce strângea toate cioburile. Nu-mi dă voie să mă joc cu mingea în casă. 

A încercat să lipească cioburile cu bandă de scotch.

A încercat să le lipească chiar și cu lipici.

Nimic nu părea să funcționeze. Neștiind ce să mai facă, le-a ascuns sub pat, să nu le găsească nimeni. Apoi, i-a venit o idee. 

Împreună cu sora ei mai mare, au mers la primul magazin și cu banii strânși de la Crăciun, i-a cumpărat mamei o vază nouă. Nu au găsit același model. I-a cumpărat și flori, însă, îi era în continuare tare rușine.

Trebuie să-i spun mamei adevărul. Oare să-i spun mamei adevărul? Da, trebuie... Trebuie să-i spun mamei adevărul....își spunea Ela în drum spre casă, încercând să se încurajeze.

Ajunsă acasă, a deschis ușa încet, s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, a pășit cu grijă, însă tot s-a împiedicat de pantofii împrăștiați prin hol. A întrat în camera de zi și căuta cu privirea locul unde ascunsese cioburile. Mama stătea pe un fotoliu și citea o carte.

Când s-a uitat cu grijă sub pat, s-a înroșit la față. 

Cioburile dispăruseră. 

Era prea târziu. Ela s-a dus la mama și i-a dat vaza cea nouă. Ea a îmbrățișat-o. 
Știe ce am făcut.

- Îmi pare rău, mami! Nu am vrut. Am spart vaza. Am încercat să o lipesc, dar nu am putut. Așa că am rugat-o pe Laura să mă ajute și am mers împreună la magazin. Nu am mai găsit o vază la fel. Îmi pare rău.

Mama nu m-a certat, m-a ascultat cu atenție și mi-a dat o îmbrățișare mare.

- Cu toții facem greșeli și nu e o rușine să recunoști că ai greșit. Dimpotrivă, ai fost foarte curajoasă astăzi. Este foarte frumoasă această vază noua. Mulțumesc!

Uf, răsuflu ușurată. Ce bine că i-am zis.

- Uite, ploaia s-a oprit. Vrei să facem o plimbare? O întrebă mama. Spune-i Laurei să mergem până la Dunăre.

Ne-am îmbrăcat și am pornit la plimbare. Mama ne-a cumpărat câte o înghețată și i-am povestit pe drum la ce mă gândeam în timp ce am aruncat cu mingea și am spart vaza. 

Și despre visul meu.

- Dacă asta îți dorești, poți să ajungi o mare handbalistă! Mi-a spus mama și m-a îmbrățișat.

cu drag,
#poveșticusuflet

Sursa foto: Pinterest