luni, 22 octombrie 2018

The presentation secrets of Steve Jobs


Nu de puține ori am ascultat prezentări în urma cărora nu m-am ales cu nimic sufletește sau informațional. Ce fac diferit unii vorbitori, precum Steve Jobs a fost o întrebare căreia nu i-am găsit răspunsul care să mă mulțumească, până să citesc aceasta carte.

Care este soluția unei prezentări reușite? Folosește-te de pasiunea ta și spune o poveste. Acesta este cel mai simplu sfat de la Steve Jobs dar și cel mai greu de pus în practică.

Cartea este plină de sfaturi utile, de structuri pe care le poți urmări și aplica atunci când lucrezi la o prezentare. Mie nu îmi reușește de fiecare dată să le aplic, însă, odată ce am descoperit că secretul unui moment memorabil este acela de a identifica acel lucru unic cu care, atât eu cât și cei cu care interacționez este important să rămânem după ce părăsim încăperea, percepția mea s-a schimbat complet.

După fiecare prezentare, întâlnire sau chiar după o simplă ședință cu un coleg îmi doresc să plecăm cu cel puțin o posibilă soluție la problema pentru care ne-am întâlnit. Astfel lumea și activitățile în care mă implic capătă sens.

Și tu ai ocazia de a schimba lumea în care trăiești, odată ce ți-ai descoperit scopul, urmează-l cu entuziasm și oferă experiențe memorabile.

#recenziicusuflet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Noutăți

21 de secrete ale antreprenorilor de succes - Brian Tracy

Succesul nu are legătură cu norocul, spune Brian Tracy în cartea  21 de secrete ale antreprenorilor de succes. Are legătură cu ce faci tu cu...