Fiecare iepuraș merită o poveste

    Codiță era cel mai curajos iepuraș. Era cel mai iute. Era cel mai bun la găsit fructe în Pădurea fără Sfârșit. Iar după o zi plină de aventuri, cel mai mult îi plăcea să asculte poveștile spuse de bunicul său. 
De la un timp, ceva s-a schimbat, Codiță era tare trist deoarece bunicul nu îi mai spunea povești.

- Pufuleț, Bunicul Mustăcilă nu a vrut să-mi spună o poveste nici aseară.

Deși era doar un iepuraș de pluș, Pufuleț asculta cu atenție.

- Bunicul Mustăcilă nu doar că îmi spunea povești, ci este cel mai fain dintre toți iepurii pe care îi cunosc eu din Pădurea Fără Sfârșit. Spuse Codiță a doua zi în fața colegilor de grădiniță.

Ne plimbăm prin pădure după alune gustoase. Eu le găsesc pe cele mai bune.

Ne jucăm de-a v-ați ascunselea.  Bunicul nu prea se pricepe. Pentru că are urechile lungi, când este rândul meu, îl găsesc repede.

Ne întrecem cine ajunge primul la râu. Tot eu ajung primul.

Și-n timp ce facem toate astea, bunicul îmi spune alte povești. De la un timp însă... nu mai are timp de mine. Spuse Codiță și își coborî urechiușele.

Ceilalți iepurași aplaudară prezentarea lui Codiță. El se așeză trist pe buturuga lui.

Bunicul Mustăcilă chiar nu avea să-i mai spună vreodată o poveste?

Seară, Codiță l-a așteptat cu nerăbdare pe bunicul Mustăcilă să își pună ochelarii pe nas, să se așeze confortabil pe buturugă și să îi spună o poveste despre stele.

- ”Nu acum Codiță” Este tot ce mi-a spus bunicul.

Cu lacrimi în ochi, inima lui Codiță bătea cu putere și nu se putea gândi decât dacă bunicul îi va mai spune vreodată povești. S-a uitat spre stele și și-a pus o dorință.

A doua zi de dimineață, Codiță se trezi cu gândul că trebuie să facă ceva. S-a spălat pe ochișori si pe urechiuse, și-a netezit blănița moale și, cu iepurașul de pluș în mână, l-a întrebat pe bunicul Mustăcilă:

- Bunicule, îmi spui cea mai frumoasă poveste cu ghinde? 

Bunicul pare că iar nu aude, Pufuleț, spuse Codiță și strânse iepurașul tare în brațe. Ce putem face? Să ne jucăm prin frunze... nu prea îmi vine, spuse Codiță și se așeză lângă o tufă, cu urechile coborâte.

La prânz, Codiță îl întrebă iar pe bunicul său:

- Bunicule, îmi spui o poveste despre o grădină mare de salată?

- Un vântul puternic s-a pornit și mi-am acoperit urechile. M-am ghemuit... începu bunicul Mustăcilă să povestească.

-  Pufuleț, ce tot spune acolo bunicul? Spune aiureli! Asta spune. Hai mai bine să căutăm o grădină mare de salată... dar cum s-o găsim, fără bunicul?

Seara la culcare, Codiță îl rugă iar pe bunicul să îi spună o poveste, de data această una scurtă, cu un iepuraș căruia îi e frică de întuneric.

Nimic.

- Pufuleț, ajută-mă! strigă Codiță cu putere și puse mâinile la urechiușe.

Ce idee bună mi-ai dat Pufuleț! Mulțumesc! O să-i scriu o scrisoare. Îi spuse Codiță prietenului său de pluș.

Dis de dimineață, căută un bețișor de lemn și se apucă de scris.

Pădurea fără Sfârșit

”Dragă bunicule Mustăcilă,

Îți mulțumesc pentru toate poveștile pe care mi le-ai spus. Pentru toate poveștile despre stele căzătoare, râuri magice și păduri fermecate.

De la un timp însă, nu îmi mai spui povești. Ai patit ceva la urechiușe? Poți să le ridici și să le cobori?

Mami îmi spune că trebuie să mă spăl bine în urechi la fiecare băiță. Promiți să faci la fel?

Ai grijă de tine!

Te îmbrățișez cu drag,

Codiță

P.S. Îmi e dor de bunicul așa cum era, cu poveștile lui vesele în fiecare seară înainte de culcare, în drum spre grădi și când ne jucam prin pădure.

Mulțumit, lăsă bețișorul pe jos.

- Pufuleț, unde ai dispărut? Unde ești, unde te-ai ascuns? A... uite unde erai! Cu bunicul... spuse Codiță și se ascunde după copacul bătrân.  Vorbești cu bunicul... 
Codița ciuli urechile și a auzit ce-i spunea bunicul Mustăcilă lui Pufuleț. Nu i-a venit să creadă ce aude.

”Codiță îmi tot cere să-i spun povești. Urechile mele au îmbătrânit și o mulțime de albine parcă zumzăie în fiecare zi lângă mine. Cu greu pot să mai aud. Nu vreau să-l dezamăgesc pe Codiță. Știe toate poveștile pe care i le-am spus. Ține minte toate detaliile. Este un iepuraș bun, isteț și iubitor. Cum să-i spun poveștile preferate când eu nu mai aud așa de bine...

Hai mai bine să-l căutăm pe Codiță, cred că îi este dor de tine și va începe să te caute când își va da seama că lipsești.”

Am fugit iute până la mama și i-am spus tot ce-am auzit.

- Ai fost curajos că mi-ai spus. Când ai grijă de cei dragi, le arăți că-i iubești. Mi-a spus mama.

Bunicul Mustacilă a fost a doua zi cu mama și cu mine la doctor. De îndată că am pășit în scorbura fermecată a doctorului Morcovici, n-am mai putut scoate niciun sunet. Pe un perete, doctorul Morcovici avea un dulap plin cu cele mai grozave scoici. Erau de toate mărimile și culorile. 

- Se pare că urechile lungi ale bunicului tău au cam obosit. Mi-a spus doctorul Morcovici. 

Bunicul a primit două scoici. Cu ele la urechiușe, bunicul putea să audă mult mai bine.

Seara, îl strâng pe Pufuleț în brațe și înainte de a adormi îi spun eu o poveste: 

A fost odată ca niciodată un iepuraș căruia îi plăceau poveștile. El aduna toate scoicile care-i ieșeau în cale și depozita în ele fiecare poveste pe care o auzea. 
De fiecare dată, când un iepuraș era trist, lua o scoică din dulap și îi trimitea, prin vis, cea mai potrivită poveste care să-l înveselească. 

Fiecare iepuraș merită o poveste!

Cu drag,

#poveșticusuflet