miercuri, 31 august 2022

Puterea prezentului - Eckhart Tolle

Multă vreme am trăit fie condusă de regrete, de gândul că nu am fost suficient de bună sau că nu am făcut suficient de multe, fie îngrijorată cu privire la viitorul pe care nu putem să-l controlez. Ce n-am pierdut niciodată a fost speranța că îmi pot îmbunătăți viața și să devin mai împlinită, chiar dacă nu avem o idee clară despre cum să fac asta.

Eckhart Tolle oferă în Puterea prezentului mai multe metode de navigare pe terenul complex al vieții interioare și relațiilor cu trecutul, prezentul și viitorul. În centrul filosofiei sale este pus accentul pe trăirea momentului prezent ca o modalitate de a evita cea mai mare parte a durerii. În acest scop, cartea se concentrează pe conexiunea dintre minte și suferință, oferind o varietate de perspective asupra numeroaselor moduri autodistructive prin care ne folosim mintea.

Primul pas pentru a ne găsi pacea interioară, spune autorul, poate fi mai ușor decât ne imaginăm. Tindem să trăim în trecut și în viitor, astfel neglijăm singurul moment care ne este pe deplin disponibil: prezentul.

Nu există avantaje să ne facem griji cu privire la viitor sau să trăim în trecut, dar există multe pentru a trăi „în prezent”.

Un alt aspect important pe care trebuie să îl înțelegem este durerea, nu se referă însă la durerea de natură fizică. O parte din noi are nevoie de durere pentru a supraviețui, întrucât, spune autorul, nu este altceva decât o rezistență interioară creată de sine față de lucrurile exterioare pe care nu le putem schimba. Simțim durere atunci când nu suntem mulțumiți de felul în care sunt lucrurile, dar nu ne simțim suficient de puternici pentru a le schimba.

Un alt aspect al durerii create de sine este „corpul durerii”, o parte a sinelui care are nevoie de noi să simțim durerea pentru a putea supraviețui. Deoarece este compus din experiențele noastre dureroase, el crește și se întărește ori de câte ori experimentăm durere. Prin urmare, va încerca să ne facă mizerabili și triști. Acest ciclu poate continua foarte mult timp până când, în cele din urmă, durerea devine o parte esențială a noastră: ne identificăm cu corpul durerii. Deoarece durerea va fi o parte atât de importantă a vieții noastre, ne va fi teamă să o renunțăm, pentru că ne-ar pune în pericol identitatea.

Dacă vrem o viață mai bogată, autorul ne sugerează să ne concentrăm asupra corpului, nu asupra minții care este responsabilă de durere prin aducerea în prim plan a amintirilor din trecut sau prin planificarea viitorului, ocupându-ne întreaga viață cu amintiri regretabile și scenarii viitoare pline de anxietate. 

Pentru a ne separa de mintea noastră, trebuie să devenim pe deplin conștienți de ea și de puterea pe care o are asupra noastră, altfel nu vom înțelege niciodată nenumăratele moduri mici și subtile în care ne influențează gândirea și comportamentul – și, prin urmare, fericirea.

Nu trebuie să ne concentrăm asupra trecutului sau viitorului. Ci să trăim în prezent și să ne separăm de mintea supra-gânditoare. Urmând această metodă ne vom vom îmbunătăți viața.

P.S. Dacă ai rămas măcar cu un lucru acționabil din acest articol, m-aș bucura să-l dai mai departe către un prieten. Îți mulțumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Noutăți

21 de secrete ale antreprenorilor de succes - Brian Tracy

Succesul nu are legătură cu norocul, spune Brian Tracy în cartea  21 de secrete ale antreprenorilor de succes. Are legătură cu ce faci tu cu...