Cum am salvat stelele

Matei adormea în fiecare seară ascultând poveștile preferate și privind stelele. Doar așa nu îi era teamă de întuneric. Într-o seară, înainte să meargă la culcare, nu a mai văzut nicio stea pe cer. Nu era niciun nor. Nu bătea deloc vântul. Nu era nicio mișcare pe afară. Doar luna care îl privea prin fereastră. De stele, nu se vedea însă nicio urmă. Cum va reuși să adoarmă?

- Mami, unde au dispărut stelele? O întrebă Matei.

- Sunt sus pe cer, puiule, îi răspunse mama. Unde să dispară?

Mama i-a citit povestea ca în fiecare seară, l-a îmbrățișat și a închis lumina. Matei însă nu putea să adoarmă, nu fără să vadă stelele. Fiind singur în camera, stătea ghemuit în pat. Căsuța lor mică i se părea și mai mică în întuneric iar el se simțea trist și speriat.

Ce mă să fac acum? Se gândea Matei.

Unde au dispărut stelele? În timp ce le căutam cu privirea pe cer, am văzut ceva strălucitor. Am sărit din pat imediat. Mă fac detectiv de stele. Iar acesta este primul indiciu, mi-am spus. Ce a fost oare?

Am luat scăunelul meu, m-am urcat cu grijă și am deschis geamul să văd mai bine. Stejarii de lângă căsuță stăteau drepți. Nu se auzea nimic. În cameră a început să se simtă un miros de biscuiți cu scorțișoară. Mama doarme, sigur nu coace biscuiți acum. Să fie acesta al doilea indiciu? De unde vine acest miros încântător?

M-am sprijinit de pervazul geamului să miros mai bine și am găsit o hârtie colorată. Neștiind încă să citesc, nu am putut să descifrez semnele de pe ea. A cui o fi? Acesta este al treilea indiciu.

Bun! Își zise Matei. Am trei indicii, îmi trebuie un plan! își spuse Matei- micul detectiv de stele. Cui îi plac stelele, biscuiții cu scorțișoară și să deseneze? Mie sigur îmi plac toate, dar nu am făcut eu stelele să dispară.

Trebuie să descopăr unde au dispărut stelele și am deja și o idee cum să fac asta.

M-am așezat la măsuța mea și am început să decupez stele argintii. Am folosit hârtia păstrată de la o ciocolata și le-am atârnat pe o sfoară la geam. Am luat câțiva biscuiți din rezerva mea și am înșirat câțiva pe pervaz și câțiva prin cameră. Las geamul deschis...

...și dintr-o dată, pe cer apare aceeași strălucire. Se aude un foșnăit ciudat. Fac doi pași și mă ascund după perdea. Nu mă mișc, nici nu respir. Ce e de făcut? S-o chem pe mama? Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, unu, doi, să mă ascund sub pat? Prea târziu.

Două aripi mici și albe s-au oprit pe  pervazul geamului meu. Privesc cu coada ochiului. Nu seamănă cu nicio pasăre, doar dacă...

...e un dragon adevarat in camera mea?

Nu mi-a venit sa cred. Și nu știu cum, îmi fac curaj și închid fereastra cu putere, fără ies de după perdea.

- Ce ai făcut cu stelele de pe cer? Îl întreb pe micul dragon.

- De unde știi că le-am luat eu? Mi-a răspuns dragonul mic rușinat, în timp ce ducea mâna sub aripioară.

- Te-am văzut, i-am spus curajos și am ieși din ascunzătoare.

- Am greșit? Îmi pare rău.  Doream să îi fac un cadou mamei. Vine ziua ei și în fiecare zi îmi cântă un cântec despre stele. Ce cadou mai frumos aș putea să îi fac decât o felicitare cu stele?

- Cu stele adevărate? L-am întrebat mirat. De ce nu i-ai făcut un colier de ghinde?

- Aș fi putut, însă, i-am făcut unul anul trecut. Așa ca, am strâns toate stelele dintr-un zbor și în timp ce mă gândeam cum să le prind de felicitare, am scăpat felicitarea.

- Când m-am întors după ea, am simțit miros de biscuiți. Nu puteam să mă abțin, sunt preferații mei.

- Hei nu fi trist, i-am spus. Te ajut eu. Am o idee mult mai bună, promiți însă, dacă te ajut,  să dai drumul stelelor?

- Promit!

Ne-am așezat amândoi la măsuța mea și i-am dat felicitarea înapoi și câteva stele argintii, din cele decupate mai devreme.  Le-am lipit apoi împreună. In acest timp, îl urmăream pe sub sprâncene. Dragonel nu era mai mare decât mine, își ținea aripile pe lângă el și era tare caraghios în timp ce încerca să-și țină echilibrul pe scăunel. 

- Mulțumesc! Mi-a spus. Trebuie să plec acum. Mama o să-și facă griji.

- Stai, nu te-am întrebat cum te cheamă și unde locuiești? Nu poți să mai stai?

- Dragonel Suflețel mă strigă mama. Locuim în stejarul cel mai înalt. ...Atât am auzit. Dragonel Suflețel își luă zborul, le-a dat drumul stelelor și în scurt timp acestea s-au împrăștiat din nou pe cer.

Eram așa de obosit însă tare încântat că am salvat stele. Am adormit de îndată chiar dacă  aproape se făcuse dimineață. Când m-am trezit i-am povestit mamei Cum am salvat stelele!

- Ce vis interesant ai avut scumpule! Mi-a spus mama și m-a mângâiat pe cap.

Nu i-am mai spus nimic. Am zâmbit. Mama crede că a fost un vis, eu știu că a fost adevărat. 

Sfârșit.

Cu drag, 

#povesticusuflet

Credit foto: pinterest