Nu pot să adorm

Îmi place să fiu plimbat în brațe seara, înainte de culcare. Să fiu alintat și cel mai mult, îmi place să fiu îmbrățișat.

Dar mami și tati îmi spun că sunt prea mare. Că am crescut. Că de acum înainte trebuie să dorm singurel.

Am doar 4 ani. Sunt încă mic și am decis că nu îmi place să dorm singur și nici să cresc MARE.

Când vine vremea să mă bag în pat, mami și tati îmi dau câte o îmbrățișare lungă și sting lumina înainte să iasă din camera mea.

Rămas singur, dintr-odată îmi vine să plâng. Nu mai știu unde mi-am lăsat ursulețul care mă apăra de întuneric. Îl am de când sunt mic și nu ne-am despărțit vreodată.

- Mami, nu îl găsesc pe Jimmy! Strig cât pot de tare.

Mami și tati aprind luminile în toată casa și îl găsesc pe Jimmy. Era ascuns sub canapea. Îl scutur de praf și mă bag cu el în pat. Apoi, mă învelesc cu păturica albastră cu norișori și aștept.

Mami și tati îmi dau o îmbrățișare lungă și sting lumina înainte să iasă din camera mea.

După niciun minut, mi se face o foame cumplită. 

- Mi-e foameeee, n-am mâncat nimic, niciodată! Mami, dă-mi să mănânc, te rooooooog!

Mami și tati aprind luminile în toată casa. Mergem la bucătărie și îmi dau să mănânc. Eu mănânc o felie MARE de pâine cu unt și cu miere iar lui Jimmy îi dau o felie mai mică. După care, mă bag în pat,  îmi dau o îmbrățișare, sting lumina și îmi spun noapte bună! Rămas singur din nou...

...îl strâng în brațe tare pe Jimmy, mă uit pe tavan și mă gândesc - ce dulce era mierea. AAAAA...trebuie să mă spăl pe dinți! Nu vreau să fac carii. Și îmi e așa de sete!

- Mamiiii. Vreau să mă spăl pe dinți și să beau apă. Mergi cu mine la baie și îmi dai și un pahar cu apă?

Mami și tati aprind luminile în toată casa, mergem la baie și mă spăl pe dinți, beau apă, după care mă bag din nou în pat. Îl învelesc și pe Jimmy. Îmi dau o îmbrățișare, scurtă de data aceasta. Sting lumina,  îmi spun noapte bună și îmi dau apoi câte un pupic mic pe frunte!

În cameră e întuneric.

Mă foiesc în pat, însă nu pot să adorm. Zgomote ciudate se aud și nu știu de unde vin? Cri-Cri-Cri

- Mami, poți veni? Spun în șoaptă.

Jimmy are 2 urechi lungi cu care poate să audă orice zgomot, mami. Aproape că-i e frică și lui, îi spun mamei când aprinde luminile în camera mea.

- Sunt doar niște greierași, îmi spune ea vrând să mă liniștească. Îmi închide fereastra să nu mai aud cântecul greierilor. Îmi dă o îmbrățișare, stinge lumina,  îmi spune noapte bună și îmi dă un pupic mic pe frunte!

E liniște acum.

În cameră, nu se mai aude nimic. Nu mi-e foame, nu mi-e sete, dar tot nu pot adormi. Îl am pe Jimmy lângă mine. Jimmy are 2 picioare lungi și poate fugi atât de repede oriunde dacă e nevoie și e atât de puternic încât poate să mă care și pe mine în spinare. Dar n-a fost cazul. Până acum, când dintr-odată, simt că mă mănâncă ceva.

- Mami, m-a pișcat ceva de picior. Poți veni? Strig eu și sar într-un picior, apoi ma urc pe spatele lui Jimmy, prin întuneric.

Mami și tati aprind din nou luminile în camera mea.  Scutură firimiturile din pat și îmi schimbă cearceaful. Uitasem că am mâncat biscuiți în pat de dimineață. 
De data asta păreau cam supărați, nu îmi mai dau o îmbrățișare, sting lumina,  îmi spun noapte bună, mă învelesc și îmi dau câte un pupic mic - mic de tot pe frunte!

Din camera părinților, de ceva vreme, se aud sforăituri. Sunt singur cu Jimmy și nu pot să adorm fără să fiu plimbat.

Mă dau ușor jos din pat și merg tiptil în camera lor, să nu se trezească.

Mă strecor în pat lângă ei, îi îmbrățișez pe fiecare, le dau câte un pupic, mă duc înapoi în camera mea și îi spun lui Jimmy:

- E timpul să arăți ce ai învățat la cursurile de arte marțiale. Trebuie să ne luptăm cu somnul până dimineață. Îți mai aduce aminte povestea acelui cavaler mic ce trăia într-un regat MARE care, într-o zi, a pornit la drum în căutarea...

...haaaa, căscă Mateiuț și continuă povestea. La fel trebuie să facem și noi,  și care, înainte de a porni la drum, a îmbrățișat toți oamenii din regat, și, călare pe un cal sprinten... adormi buștean până dimineață.

A doua zi, când mă trezesc sunt tare bucuros! Nu-mi mai aduc aminte nimic, decât că am dormit tare bine.

Mami și tati par tare obosiți.  

Eu mă întreb, ce-au făcut toată noaptea?

cu drag,

#povesticusuflet

Sursa foto: Pinterest

Eu voi fi ultima - Nadia Murad

Eu voi fi ultima nu doar că m-a adus cu picioarele pe pământ, ci mi-a zdruncinat întregul sistem de gândire. Nadia s-a născut și a crescut în Kocho, un sat de fermieri și păstori yaziditi din nordul Irakului. Viața ei se schimbă complet după ce satul a fost ocupat de ISIS iar Nadia, alături de celelalte tinere, a fost dusa la Mosul și vândută ca sclavă. Este atât de dureroasă experiența Nadiei încât nu mi-a venit să cred că poate o femeie să supraviețuiască în asemenea condiții.

Mi-am dat seama citind povestea ei cât de mărunte sunt problemele mele. Toate provocările cu care am fost confruntata până în prezent pălesc în comparație cu ce au trecut femeile din Irak în timpul conflictelor. Eu voi fi ultima este un apel la acțiune împotriva brutalității Statului Islamic.
Povestea Nadiei este un strigăt pentru pace, integritate și bunătate, este un strigăt pentru un set de valori umane esențiale.
Citește povestea Nadiei și nu vei mai putea spune că n-ai știut!

Cu drag,
#poveșticusuflet

Femei care alearga cu lupii - Clarissa Pinkola Estes

Ca de la o mamă atotștiutoare, așa am învățat o mulțime de lucruri citind această carte. Clarissa Pinkola Estes ne reamintește în Femei care aleargă cu lupii cum să ne redescoperim intuiția și să respingem cultura care îi pretinde omului să se conformeze preceptelor ei- cu prețul de a-și răni sufletul.

Cartea este o comoară pentru fiecare femeie. Cu ce am rămas eu? Cu 3 lucruri care fac diferența între a trăi cu sufletul și a trăi doar cu eul:
capacitatea de a intui și de a învăța noi metode,
tenacitatea de a traversa o etapă dificilă și
răbdarea de a învăța să iubim profund și durabil.

Nu mai putem trăi furând stropi de viață! Recomand cu drag această carte tuturor femeilor care vor să folosească puterea revelatoare a poveștilor pentru a recupera iubirea, creativitatea și a reface legătura cu trupul lor.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Cea mai ordonată dezordine

Nu îmi place să fac curat. 

Drept dovadă, am în camera mea un munte de haine tare colorat. 
E mare și pufos - cu toate lucrurile împrăștiate pe jos,
însă când trebuie să ies afară la joacă, eu bluza de fotbal mi-o găsesc îndată.
Așa că nu-mi fac griji!

Mie îmi place toată ziua cu mingea să mă joc
Mama îmi spune că nu-i frumos să-mi las lucrurile- așa pe jos
și-n loc să mă lase să mă joc cât mi-aș dori, 
îmi spune să fac curat, 
Eu am o mulțime de pase la care, în această perioadă, mă pot gândi.

Gata cu vorba, e timpul să ies afară la joacă.

- Matei, vino afară să ne jucăm cu mingea, să aruncăm la poartă! Andrei, vecinul meu, mă strigă.

- Mă îmbrac cu bluza de fotbal galbenă și ne vedem îndată. Îi răspund eu.

Dar vai! 
Unde e bluza mea preferată? 
În muntele de haine n-o să o găsesc niciodată.

Și-ncep să caut și caut și caut,

și-mprăștii prin casă muntele de haine.

Bluze verzi și cu buline

Cu iepurași și cu albine.

Bluza cea galbenă, nu e de găsit.

De atâta căutat, am cam obosit.

Nu pot să ies afară, așa dezbrăcat

Să joc fotbal în pijamale?

Nu-mi mai arde de jucat.

Mami, am nevoie de ajutor, ce mă fac?

Mama intră-n cameră, pășind încetișor, printre rufele împrăștiate pe jos, în dormitor.

- Ce s-a întâmplat, Matei? Ai auzit că te-a strigat Andrei?

- Am auzit, îi răspund încetișor.

Dar nu-mi găsesc bluza galbenă de fotbal,

Peste tot am cautat, în dormitor,

Chiar și sub pat.

Toată camera lui Matei e plină cu haine împrăștiate:

Pe dulap, nu în dulap

Sub pat

Chiar și pe pat

Pe masă

Pe unde oare nu a căutat!

Mama stă, se uită la Matei:

Cu ce te ajut pui mic, cum arată bluza pe care o vrei?

E galbenă și-n mijloc are o minge mare,

Nu se vede nicăieri...

Lui Matei îi curge o lacrimă pe obrăjior...

Când mă uit în sus, așteptând inspirația să-mi vină,

ce văd oare? Mi se pare?

Bluza mea galbenă, atârnă de lumină.

De lustră adică, cum o fi prins aripi să zboare? Și s-ajungă tocmai colo sus!

Fac o săritură din pat și dintr-o mișcare prind bluza din zbor și-s tare mândru de aterizare.

Mă-mbrac în grabă, când să ies afară...

Andrei nu-i nicăieri

Și deja e seară.

Când a trecut timpul

Așa de repede?

N-a durat atât de mult

Bluza galbenă să o găsesc

Sau poate așa mi s-a părut.

Mă-ntorc cu pașii mici, dezamăgit

Ce gol aș fi putut să dau...

Îmi zic în sinea mea, spășit.

Mama, stătea încă în camera mea, cu brațele-ncrucișate

Și nu spunea nimic...

Așa că-i spun din nou, cu glasul mic

Mami, am nevoie de ajutor,

Să-mi fac curat în dormitor

Ș-apoi îi spun mai hotărât:

Așa ceva nu se mai poate

Trebuie să-mi strâng hainele toate

Și să le pun frumos în șifonier

Iar haine groase, la intrare, în cuier.

...dar nu știu cum.

Mama mă învață cum să-mpăturesc

Rând pe rând fiecare hăinuță

Pantaloni și Tricouri

Cămăși, chiar și chiloți și șosete

Acum toate stau la locul lor

Le-am aranjat pe mărime și culori

Nu știam că îmi încap

Atât de multe haine în dulap.

După aproape o oră sunt gata de culcare, dar nu înainte

De a-i da un pupic pe obrăjior și-ai spune mamei:

Îți mulțumesc frumos de ajutor!

Maine, de cum mă trezesc, îl strig pe Andrei,

să ne jucam cu mingea în curte

Să aruncăm cu mingea la poartă.

Tricoul galben în dulap mă așteaptă.

Cu drag,

#poveșticusuflet

Sursa foto: Pinterest

Astăzi a fost o zi bună - Cristina Zarioiu

Dragă Cristina,

Am citit cu emoție și cu nerăbdare cartea Astăzi a fost o zi bună. Mi-a venit să plâng de câteva ori, dar am citit mare parte în autobuz, în drum spre casă, așa că n-am lăsat să-mi curgă lacrimile pe obraz. Nu știu să fi citit ceva mai vulnerabil până acum. Să-ți spun și de ce.

Mereu m-am întrebat prin câte experiențe trebuie să treacă un om ca să înțeleagă cât este de fericit sau mai degrabă, unde poate găsi fericirea? Mi-am imaginat că trebuie să treacă prin multe experiențe, dureroase și complicate, deși, recent am aflat că răspunsul la cea de-a doua întrebare este atât de simplu încât îl trecem cu vederea.

Recomand cu drag această carte tuturor celor care vor să afle ce pot face să aibă o viața mai fericită, mai împlinită. Să te însoțească în această călătorie în America și în Africa, dar și în interiorul sufletului tău și să înțeleagă de ce ”fiecare moment din viață este un dar”.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Ce văd când mă uit în oglindă

A repetat, a repetat și a tot repetat.

Sofia are aproape 7 ani și visul ei este să devină balerină. Una adevărată! Peste 3 zile, chiar de ziua ei, va avea primul spectacol și visul i se poate îndeplini. 
La ultima repetiție însă,  Sofia se împiedică și cade. Piciorul stâng începe să o doară. Dacă nu îi va trece durerea până în ziua spectacolului, cum se va descurca?

Acasă, mai repetă o dată. Se uita în oglinda din camera ei, se ridică ușor pe vârfuri și face câteva mișcări de bază. I se pare că nu îi mai iese niciuna. Nu voi putea fi niciodată o balerină adevărată. Își spune Sofia.

Are emoții mari, cât un elefant. Mama invitase deja câțiva dintre prietenii săi la spectacol. De frică să nu se facă de râs în fața prietenilor săi, Sofia însă nu vrea să mai invite pe nimeni.

În ziua spectacolului, Sofia are emoții cât doi elefanți.

- Nu mă voi descurca. Mă voi împiedica și voi cădea din nou. Nu vreau să urc pe scenă. Îi spune mamei sale.

- Cred că ai emoții cât trei elefanți, draga mea. Îi spune mama, apoi scoate din geanta o carte specială și i-o da Sofiei. Uite, citește asta.

La multi ani draga mea! Ai încredere în tine! Mama o îmbrățișează și plecă în sala de spectacol, să-și ocupe locul.

Sofia ținea cartea în mâini. Mai era puțin până să intre pe scenă. Cum ar putea o carte cu numele ei pe copertă să o ajute?

A dat prima pagină și a început să citească.

Dragă Sofi,

La muuuuuuulți ani! Să fii mereu așa delicată și grațioasă!

Alex, fratele tău

Pe pagina a doua, scria așa:

 Sofia, Prințesa tatei cea frumoasă,

Te iubesc zână mică și isteață!

La mulți ani frumoși înainte,

Tata

Pe cea de-a treia pagina, era o scrisoare din partea mamei: 

Sofia, minunea mea puternică și înțeleaptă!

Ai încredere în tine! La multi ani! Te îmbrățișez tare, tare.

Cu dragoste,

Mama

Și bunicii i-au făcut o scrisoare:

Dragă Sofia,

Suntem bucuroși să fim alături de tine la aniversarea vârstei de 7 ani!

Îți dorim în continuare să ai și mai mult curaj, să ajungi balerina care vrei să devii!

Să-ți îndeplinești visul de a ajunge o balerină renumită.

Te îmbrățișăm cu drag,

Bunicii 

Mâinile ei mici țineau strâns cărticica cea mare. Sofia se privea în oglindă în fiecare zi, dar nu s-a văzut niciodată așa frumoasă, așa curajoasă sau înțeleaptă, cum o vedeau părinții și bunicii ei.

Colegii ei de clasă i-au scris de asemenea o scrisoare:

Hei, Sofi,

Când vei ajunge faimoasă, să ne dai autografe.

Succes!! Îți ținem pumnii!

Mara                                                              Luca

Ioana

Andrei

                                      Ștefan

De la doamna profesoară de balet, era altă scrisoare:

Dragă Sofia,

Cine are cele mai puternice picioare? Cine face cele mai delicate salturi, cine?

Tu, desigur!

Îți doresc succes, să ai spatele drept și zâmbetul larg. Să nu uiți niciodată că oricând cazi, poți să te ridici.

Madame Ionela

Sofia a închis cartea. Deși elefanții nu au dispărut, s-a privit pentru ultima dată în oglindă și s-a văzut delicată, grațioasă dar și puternică...

... a pășit pe scenă cu spatele drept, cu zâmbetul pe buze și cu toată iubirea celor dragi în suflet.

Ca o balerină adevărată!

A fost o zi lungă și frumoasă. Înainte să adoarmă, Sofia mai aruncă o privire în oglinda din camera ei și își zâmbi.

Cu drag,

#poveșticusuflet

 Sursa foto: Pinterest

Căsuța - Virginia Lee Burton

Grija pentru mediul înconjurător dar și iubirea pentru natură și liniște sunt explicate pe înțelesul copiilor cu ajutorul poveștii despre o căsuță minunată.

Ce îi trebuie unei căsuțe să fie fericită? Nu multe lucruri. Virginia Lee Burton a ilustrat șapte cărți pentru copii, printre care The Little House în 1943, care a câștigat medalia Caldecott, ajungând in Topul celor mai bune 100 de cărți pentru copii, efectuat de către Asociația Națională pentru Educație.

Povestea acestei căsuțe este mai mult decât o experiență fascinantă pentru copii, este un manual de fericire, despre cum ar trebui păstrată și apreciată fericirea.

O recomand atât copiilor mici cât și celor mai mari care au uitat cum se vede un răsărit de soare pe un vârf de deal.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Invatare. Memorii - Tara Westover

Cutremurătoare. Așa a fost această carte.
Cât de mult pot influența destinul unui copil poveștile pe care i le spun părinții și cât de greu este să scapi de programele de autodistrugere, pe care de multe ori nu le conștientizezi, sunt doar câteva dintre învățămintele mele din cartea scrisă de Tara Westover.

Tara a fost atât de curajoasă scriind această carte, manifestându-și latura vulnerabilă cum n-am mai întâlnit la niciun autor.  Pe mine m-a ajutat să deschid ochii larg la toate moștenirile tradiției a cărui discurs avea drept unic scop să-i dezumanizeze pe ceilalți și să-i atace și să îmi revizuiesc propriile moșteniri.

Recomand această carte tuturor celor care vor să afle cum a reușit o fată care a crescut alături de un tată care era împotriva școlii, să dobândească alte ”urechi” pentru aceleași cuvinte prin învățare.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Aiurea-n tramvai - Adina Rosetti, Livia Coloji

Aiurea-n tramvai este una dintre cele mai frumoase povești pentru copii pe care le-am citit în ultimul timp. Adina Rosetti a reușit să îmi smulgă multe zâmbete în timp ce le citeam copiilor povestea celor 2 frați.
Cum se poate îmbunătăți relația dintre un frate și o soră, de câtă răbdare și de bunătate este nevoie dar și sensul unor expresii pe care le foloseam în copilărie, sunt doar câteva dintre micile bucurii pe care le-am descoperit.

Dacă știi sau nu- și vrei sa afli, ce înseamnă să fii lăsat cu lingura la gât, dar și să descoperi copilăria văzută prin ochii Liviei Coloji, ilustratoarea acestei cărți, Aiurea-n tramvai este biletul de călătorie pentru o lume a cuvintelor fascinantă și plină de haz.

Spune-mi, după ce o citești, care este expresia ta preferată dar și ilustrația care ți-a plăcut cel mai mult. :)

Cu drag,
#poveșticusuflet

De ce plangem? - Andreea Constantin

     Am crescut cu interdicția de a plânge pe motiv că sunt fată mare, nu mai sunt bebeluș. Astfel, am ratat o mulțime de ocazii de a scăpa ușor de stres și de frustrarea acumulată în copilărie.

M-am bucurat atât de mult când am aflat de existența acestei cărți care mi-a validat nevoia mea de a plânge. De când am citit cartea De ce plângem?  scrisă de  Andreea Constantin o recomand tuturor prietenilor care au copii.

De ce plângem? este o carte utilă atât părinților cât și copiilor care nu au un alt instrument, mai la îndemână decât lacrimile, pentru a scăpa de stres și de frustrarea de peste zi.

Lacrimile sunt bune.

Cu drag,
#povesticusuflet