vineri, 16 februarie 2018

Cele patruzeci de legi ale iubirii - Elif Shafak


Are Iubirea legile ei și dacă le-am respecta, fericirea în dragoste ar fi garantată?
Elif Shafak ii da glas unui derviș sufit pe nume Shams din Tabrīz care enunță patruzeci de legi de respectat în iubire.

Legea mea preferată este următoarea:

”Când un iubitor adevărat de Dumnezeu intră într-o cârciumă, cârciuma devine odaia lui de rugăciune, dar când un băutor de vin intră în aceeași odaie, aceasta devine cârciuma lui. În tot ce facem, inimile noastre au însemnătate, nu înfățișarea noastră.”

Agitația de zi cu zi lasă puțin timp, spre deloc meditației și introspecției.
După ce am citit aceasta carte, mi-am propus sa aloc mai mult timp emoțiilor și sentimentelor și  mai puțin lucrurilor care ne înconjoară.





joi, 15 februarie 2018

Confesiunile unui prieten imaginar - Michelle Cuevas

"Cu toții ne simțim uneori invizibili..." inclusiv eu ma simt astfel uneori.

Confesiunile unui prieten imaginar a fost o lectura revelatoare din acest puncte de vedere. M-a ajutat să înțeleg mai bine cum să îi ajut pe cei dragi să nu se mai simtă invizibili și ce înseamnă să fii iubit necondiționat!

Merla, unul dintre personajele cartii, mi-a oferit cea mai frumoasa definiție a iubirii necondiționate:

”Ce-mi place mie la câini e că lor nu le pasă dacă ești hiperactivă, dacă arăți ciudat sau dacă ești ultima din clasă la înmulțiri. Nu le pasă dacă îți murdărești rochia, dacă nu știi să spui bancuri sau dacă nu ești printre copiii populari din clasa a treia. Câinele tot te așteaptă să te întorci acasă. Și e întotdeauna fericit că te vede. Câinele tău crede că ești cel mai bun om din lume.”

Cum ar fi să fim ”cel mai bun câine din lume” și să iubim pur și simplu!

Cu drag,
#poveșticusuflet



joi, 11 ianuarie 2018

Al cincilea copil - Doris Lessing

De unde are o mama atâta energie, inspirație, răbdare, curaj și mai ales putere necondiționată de a iubi doar o mamă poate ști.

Ce se întâmplă însă atunci când sunt 5 copii și când iubirea părinților pare că nu ajunge și că nu este distribuită egal între aceștia?

Al cincilea copil este o poveste cutremurătoare despre o familie care, deși zdruncinată de ghinion,  supraviețuiește în căutarea fericirii.

Cartea a primit premiul Nobel pentru Literatura in 2007

miercuri, 1 noiembrie 2017

Hotul de carti - Markus Zusak

Poate o persoana să fure fericire? Daca esti fericit atunci cand citesti, raspunsul este DA!

Liesel fura primele "pagini de fericire" chiar la inmormantarea fratelui sau. Ridica un obiect ascuns din zapada si Manualul Groparului va fi prima carte cu ajutorul careia fetita va invata sa citesca. Nu este cel mai bun abecedar, insa, lectura cartii respective este un simbol al legaturii pierdute cu familia sa.

Dragostea de carti si de cuvinte ii face viata mai frumoasa indiferent de ce i se intampla, daca ii este foame, daca este speriata de razboi, etc. Liesel va fura carti de la incendierile de carti organizate de nazisti si chiar din biblioteca sotiei primarului. Pasiunea  pentru carti ii da puterea sa depaseasca orice obstacol ii iese in cale.
Hotul de carti este o poveste cutremuratoare despre puterea cuvintelor de a crea lumi pe care trebuie sa o citesti!

joi, 26 octombrie 2017

Incepe cu ce nu-ti place! - Brian Tracy

Doar 3% dintre adulti au țeluri formulate in scris. Pana sa citesc aceasta carte recunosc ca faceam parte din cei 97% dintre adultii care nu stiu exact ce vor.

Am citit Incepe cu ce nu-ti place! cu scopul de a-mi gasi un sens si am parcurs cei 7 pasi sugerati pentru a avea mai multa claritate.

La inceput trebuie sa iti stabilesti cu precizie ce iti doresti si sa iti notezi hotararile. Ce trebuie sa faci dupa ce iti notezi, te las pe tine sa descoperi si sa aplici.

Daca nu stii cu ce sa incepi, Brian Tracy ne recomanda sa ne intrebam cum ne simtim atunci cand finalizam o sarcina? Daca ne simtim mai puternici si te simti mai fericiti, suntem pe drumul cel bun.

Astfel, pentru a avea succes trebuie sa stii ce iti doresti cu adevarat si sa ai curaj si multa disciplina.

luni, 2 octombrie 2017

Un bărbat pe nume Ove - Fredrik Backman

Cred că tuturor ne este teamă de ceva: de bătrânețe, de singurătate, de moarte, etc. Ove este un bărbat încercat de multe greutăți de-a lungul vieții sale, însă își păstrează orice ar fi principiile, ritualul zilnic... și iubirea pentru Sonja.

Pentru el totul era alb sau negru.
Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.

Viața lui Ove l-a pus față în față cu multe provocări, cu multe suferințe ajungând până în punctul în care a simțit că nu mai are pentru ce trăi...până când, într-o zi de marți, la ora 4 după - amiaza, în noiembrie, zgomotul făcut de o mașină japoneză cu remorcă în încercarea de a da cu spatele îi hârjâie zidul casei lui Ove și  îi schimbă viața scoțându-l forțat din ghearele singurătății.

Un ocean de liniște...așa a fost sfârșitul acestei cărti, sfârșitul lui Ove. Am plâns și am simțit iubirea necondiționată cu care Sonja a fost iubita de Ove, am admirat puterea cu care Ove își păstrează principiile si sufletul său bun. Trebuie să-l cunoști și tu pe Ove și m-aș bucura să îmi spui cum ți-a schimbat și ție viața!

vineri, 15 septembrie 2017

Tatal celuilalt copil - Parinoush Saniee

...am uitat cum vedeam lumea atunci când aveam 4 ani. Tu mai poți privi lumea din jurul tău cu ochi de copil?

Dacă ești părinte, știu că faci tot ce poți să îi fie bine copilului tău, să aibă hăinuțe curate și frumoase, jucării, să meargă la diferite locuri de joacă... dar ce contează cu adevarat atunci ai 5 ani?

Iți recomand aceasta carte tulburătoare în care am citit despre cea mai frumoasă lecție de iubire necondiționată, despre cum simte un copil că este iubit și care sunt lucrurile importante pentru el.

 Uită tot ce ai citit despre parenting si citește Tatăl celuilalt copil. Este cel mai bun ghid despre cum să interpretezi emoțiile și gesturile copilului tau și mai ales cum îi poți câștiga încrederea.

Unele lucruri nu apar în cărți și în caiete, iubirea e o poveste scrisă în inimile oamenilor. Nu-ți trebuie școală ca s-o citești.

Doar atât iti mai spui, ai încredere în copilul tău, susține-l, ia-l în brațe de câte ori poți și spune-i cât de mult îl iubesti!

Cu drag,
Povesticusuflet

miercuri, 13 septembrie 2017

100 de cai spre fericire - TIMOTHY J. Sharp

Nu știu dacă există o rețetă pentru a dobândi fericirea care să funcționeze pentru fiecare dintre noi. Timothy Sharp ne propune 100 de căi de a ajunge la fericire și ne recomandă să le alegem pe cele care ni se potrivesc.

Pentru mine au funcționat următoarele sfaturi:
- iarta-i pe ceilalți. Știu că e greu, însă, iertarea este o condiție esențiala a liniștii interioare, a armoniei și a stării de bine.
- arata-te curios. De obicei mi-e greu să ies din starea de confort, chiar dacă nu îmi aduce fericire, insă,  am realizat ca atunci când fac ceva nou mintea mea devine mai atenta, mai implicata și simt că trăiesc.

Tu cum obții o stare de bine, de fericire? M-aș bucura să îmi spui ce a funcționat pentru tine!

luni, 28 august 2017

Mai mult cu mai putin - Leo Babauta

Dacă și tu ai simțit de multe ori că nu ești eficient, atunci, ești persoana căreia i se adresează aceasta carte. Nu trebuie sa-și faci griji, nu ești singura care simte că rezultatele apar greu.
Nu cred în rețete de succes, însă, principiile productivității sugerate de Leo Babauta în această carte sunt ușor de înțeles și de aplicat:

- Impuneți-vă limite
- Identificați esențialul
- Simplificați
- Concentrați-vă
- Creați-vă obiceiuri
- Începeți cu pași mici

Cel mai mult îmi place ultimul principiu. Ocupându-mă de mai multe lucruri în același timp eram de multe ori copleșită. Așa că primul meu nou obicei a fost să schimb ritmul vieții mele.
Iți recomand aceasta carte dacă vrei să regăsești și tu plăcerea și bucuria în lucrurile simple.

marți, 22 august 2017

Primeste iubirea pe care o doresti - Harville Hendrix

"...pe măsură ce iluzia iubirii romantice se erodează încet, cei doi parteneri încep:
- să stârnească în celălalt manifestări și sentimente refulate
- să își deschidă reciproc rănile din copilărie
- să proiecteze unul asupra celuilalt propriile lor trăsături negative.”

Îți recomand această carte dacă vrei să afli care sunt motivele pentru care ne alegem partenerii și cum putem să rezolvăm problemele inconștiente și să vindecăm rănile din copilărie.

Iubirea este un act conștient și depinde doar de noi dacă trăim o stare de armonie sau de critica permanentă.

 Harville Hendrix propune prin intermdiul Terapiei Relationale Imago o serie de exercitii care sa te ajute sa redobândesti conectarea, comunicarea si de ce nu pasiunea in cuplu.

Noutăți

7 obiceiuri care să te ajute să economisești bani în 2026

Într-un context economic imprevizibil, în care inflația și costurile de trai continuă să fluctueze, să economisești bani în 2026 nu mai este...