The Effective Executive - Peter F. Drucker

 

1. Un lider știe unde se duce timpul său;

2. Se concentrează pe contribuiția pe care o poate aduce dar și pe așteptările pe care organizația le are de la el;

3. Un lider eficient contruiește bazându-se atât pe abilitățile lui, cât pe ale altora și nu începe un lucru pe care nu îl poate duce la bun sfârșit;

4. Se concentrează pe câteva zone majore unde știe că va avea performanțe și rezultate ridicate;

5. Ia decizii eficente;

Acestea sunt pe scurt trăsăturile unui lider eficent. Ce mi-a plăcut cel mai mult la teoria lui Peter este faptul că un Effective Executive trebuie să fie orientat spre oportunități. Iar aceste oportunități pot fi generate fie dintr-un eșec sau dintr-un succes în companie sau la competiție, pot fi generate dintr-un gol între ce e sau ce ar putea fi pe piața, pot fi generate fiind orientați spre inovare, schimbări în structura industriei, în percepție, în tehnologie și în dobândirea de cunoștințe noi.

                    Un Effective Executive are acea ”ability to get the right things done”.

După lectura acestei cărți am rămas cu importanța gestionării timpului și mi-am propus:

1. să identific și să elimin lucrurle pe care le fac, dar nu au niciun rezultat;

2. să identific acele activități care îmi ocupă timpul dar pot fi făcute la fel de bine de către altcineva, sau chiar mai bine;

3. să identific situațiile când eu irosesc timpul altora

și să iau măsuri. :)

Iar pentru iubitorii de vizualuri, las mai jos acest rezumat realizat de QAspire.com

Cu drag,

Poveșticusuflet

Cum folosim corect semnele ortografice - DOOM

Scrierea limbii române utilizează două sisteme de elemente grafice – literele și semnele ortografice – și un set de reguli de redare în scris a cuvintelor și a grupurilor de cuvinte, precum și de despărțire la capăt de rând.

În sens strict, semnele ortografice sunt semne auxiliare folosite în scris, de regulă la nivelul cuvântului: în interiorul unor cuvinte, pe lângă segmente de cuvinte sau între cuvinte care formează o unitate, precum și în unele abrevieri.

Semnele folosite și ca semne ortografice sunt: apostroful, bara oblică, blancul, cratima, linia de pauză, punctul, virgula.

Uite câteva reguli de folosire a acestora:

Apostroful (’)

Marchează în indicarea anilor calendaristici, absența accidentală a primei sau a primelor două cifre: ’919, ’89.

Se regăsește în unele împrumuturi din alte limbi precum:

• substantivele comune neadaptate (five o’clock);
• numele proprii străine de persoană (O’Neill);
• nume de firme străine conținând genitivul saxon, „'s” (Mc Donald’s).

Notează căderea accidentală a unui sunet (al’fel pentru altfel), a mai multor sunete sau silabe („domn’le” pentru „domnule”).

Nu se utilizează în scrierea formelor literare ale cuvintelor românești, ci notează realități fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională, în tempo rapid, ori deficiențe de rostire ale unor vorbitori.

În interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc. Când căderea unui sunet se produce în cazul unui cuvânt scris în mod obișnuit cu cratimă, se folosește numai apostroful („înșir’te mărgăritare” pentru „înșiră-te”).

Bara oblică (/)

Este folosită în formule distributive care cuprind numele unor unități de măsură care pot fi: abreviate (km/h) sau neabreviate (kilometri/oră).

Nu este precedată, nici urmată de blanc.

Blancul ( )

Blanc este spațiul alb care desparte două cuvinte tipărite. Constă în absența oricărui semn. Cuvintele se delimitează grafic prin blancuri, funcția principală a blancului fiind aceea de semn de delimitare și separare a cuvintelor sau a elementelor componente ale unor cuvinte compuse, a locuțiunilor și a altor grupuri relativ stabile de cuvinte.

Nu precedă, în general, semnele de punctuație, dar le urmează.

Cratima (-)

Este semnul ortografic cu cele mai multe funcții. Se folosește între cuvinte sau în interiorul unui cuvânt ori al unei abrevieri, având rolul de a lega sau, dimpotrivă, de a despărți elementele în cauză.

Astfel, cratima leagă:

• Cuvinte pronunțate fără pauză;
• Unele interjecții identice, repetate accidental;
• Anumite prefixe de baza derivatului;
• Prepoziția „de” și prefixele „ne-” și „re-” de baza derivatelor respective a compuselor de la cuvinte care încep cu vocala î, atunci când se produce căderea acesteia („ne-nțeles”);
• Componentele compuselor cu un grad mediu de sudură, ale unor locuțiuni și ale structurilor cu anumite substantive + adjectiv posesiv;
• Componente ale anumitor abrevieri.

Ea desparte:

• Silabele unui cuvând pronunțat sacadat;
• Silabele unui cuvânt în cazul despărțirii acestuia la capât de rând.

Cratima nu este precedată sau urmată de blanc.

Utilizările cratimei se pot detalia astfel:

• Redă pronunțarea legată a unor cuvinte („s-a dus”, „a luat-o”, „întreba-se-vor”, „lasă-mă-să-te-las”);
• Redă rostirea în tempo rapid a derivatelor cu prefixele „ne-” și „re-” de la teme care încep cu „îm-”, „în-” și, neliterar, a compuselor cu prepoziția „de” de la același tip de teme, notând afereza lui î la începutul cuvintelor de bază („ne-mpăcat”, „ne-ncetat”, „a re-mpărți”);
• Marchează limitele dintre silabele unor cuvinte rostite sacadat, cu valoare stilistică;
• Servește la atașarea anumitor prefixe sau sufixe („ex-ministru”);
• Unește elementele unor cuvinte compuse („bună-credință”);
• Unește componentele unor locuțiuni („treacă-meargă”);
• Unește componentele secvențelor substantiv denumind grade de rudenie sau relații sociale cu un adjectiv posesiv („mamă-ta”, „taică-su”);
• Leagă articolul hotărât enclitic sau desinența de cuvintele greu flexionabile (x-ul, 10-le);
• Neologismelor și numelor de locuri a căror literă finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare (bleu-ul, show-ul);
• Leagă formațiile „–lea”, „-a” (la numeralele ordinale) și „–ime” (la numeralele fracționare) de numeralele cardinale corespunzătoare scrise cu cifre (al XI-lea, a 11-a);
• Se păstrează în abrevierile compuselor scrise cu cratimă („N-V” sau „lt.-maj.” pentru „locotenent-major”);
• Poate lega unele interjecții identice („cioc-cioc-cioc”);
• Poate lega unele cuvinte identice („doar-doar”) sau cu ușoare modificări („încet-încetișor”).

Linia de pauză (-)

Este utilizată ca semn ortografic numai în scrierea unor cuvinte compuse complexe care cuprind cel puțin un cuvânt compus scris cu cratimă („nord–nord-vest”). În această situație nu este precedată sau urmată de blanc.

Punctul (.)

Ca semn ortografic, punctul este folosit după majoritatea abrevierilor (etc.).

Nu sunt urmate de punct:

• abrevierile care păstrează finala cuvântului abreviat: cca, dl, dna, d-ta;
• abrevierile numelor punctelor cardinale: E, N, V, S;
• simbolurile majorității unităților de măsură: cm, m, kg;
• simbolurile unor termeni din domeniul științiic și tehnic (A pentru arie, N pentru număr natural).

Se pot scrie cu sau fără punct între literele componente abrevierile compuse din mai multe inițiale majuscule (O.N.U./ONU); actualmente se preferă scrierea fără puncte despărțitoare: SUA, UNESCO.

Punctul nu este precedat de blanc, iar în interiorul abrevierilor complexe nu este în general precedat, dar nici urmat de blanc (a.c.).

Punctul se folosește și la notarea în cifre a datei (14.09.2020); semne echivalente: bara, cratima.

Virgula (,)

Deși este semn de punctuație, virgula (neprecedată dar, bineînțeles, urmată de blanc) se folosește uneori cu o funcție asemănătoare cu a cratimei:

• în interiorul unor locuțiuni adverbiale cu structură simetrică: „cu chiu, cu vai”; „de bine, de rău”;
• între înterjecții identice care se repetă („boc, boc”; „cioc, cioc”;) sau între interjecții cu formă apropiată („trosc, pleosc”);
• între cuvinte identice („doar, doar”) – sau cu unele modificări („încet, încetișor”).

Cu drag,

Povesti cu suflet

Sursă: DOOM, ediția a II-a, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2010

Povestea primelor daruri de Crăciun - Axel Hambraeus

Toți copiii se așteaptă de Crăciun să primească daruri, chiar și adulții, însă povestea scrisă de Axel Hambraeus nu este despre a primi ci despre bucuria de a oferi. 

Cei trei păstori au rămas impresionați de minunea nașterii lui Iisus dar și de faptul că Pruncul, Maria și Iosif erau atât de modești. Neputând să se gândească la altceva, și-au dat seama că au pe acasă lucruri care ar putea fi de folos: scutece pentru prunc, încălțări pentru Iosif și o haină călduroasă pentru Maria. 

Cu darurile pregătite, au pornit la drum către staulul unde a avut loc minunea nașterii lui Iisus și la sfârșitul călătoriei au aflat care sunt acele daruri cu adevărat importante - cele necesare celui care le primește. 

”Povestea primelor daruri de Crăciun” este o poveste pe care să o recitești an de an și să îți reamintești că pentru a merge pe calea cea bună trebuie să își asculți inima și să dăruiești.

Cu drag,

Povesti cu suflet

P.S.: Poți cumpăra cartea pe e-mail la adresa: editura@portocala-albastra.ro si poti să descoperi și alte titluri pe pagina de FB a editurii: https://web.facebook.com/Editura.Portocala.Albastra

Cum oferim și primim feedback

Cercetările despre fericire au identificat învățarea continuă și dezvoltarea drept ingrediente importante în obținerea sentimentului de satisfacție. Feedback-ul poate fi privit în acest context ca o oportunitate de a învăța mereu ceva nou despre noi.

Pentru că este nu doar un subiect complex ci și unul delicat, descoperim în următoarele 5 minute:

Ce este un feedback​ dar și ce obstacole pot să apar​ă în calea lui

Cum ofer și primesc feedback​

Cum ofer feedback negativ​

Cum cer feedback​ și înțeleg corect feedback-ul primit​

Cum transform feedback-ul într-o oportunitate de învățare

Încă de la început este important să clarificăm faptul că a primi feedback nu înseamnă să accepți întotdeauna mesajul primit. Înseamnă să participi la conversație activ și să faci alegerile potrivite, mai exact să decizi dacă folosești sau nu informația primită în procesul de învățare.

Pentru că nu toți suntem dispuși să acceptăm feedback-ul primit, pentru a putea reacționa corect este esențial să înțelegem care sunt obstacolele (Triggerele) care ne împiedică să avem atitudinea potrivită: 

·        percepem sau nu feedback-ul ca adevărat, 

·        relația pe care o avem cu persoana care ne oferă feedback influențează procesul,

·        dar și identitatea noastră, ce spune despre noi informația primită, este un obstacol în calea perceperii feedback-ului ca un instrument de învățare.

Triggerele legate de gradul de adevăr se declanșează  din cauza informației în sine, dacă este percepută pur și simplu greșit, percepem feedbackul drept greșit, nedrept și inutil. Întrucât reacționăm în funcție de ce credem noi despre persoana respectivă sau cum am fost tratați în trecut, atenția noastră se mută de la mesaj la persoană. Așa apar triggerele de relație. Iar triggerele de identitate se declanșează în baza unor factori interni. Când ne simțim copleșiți, amenințați sau rușinați, orice nuanță ne poate afecta identitatea și stima de sine.

Pentru a primi un feedback așa cum trebuie, e necesar să realizăm că este un proces de sortare și de filtrare a informației, de acceptare a altor perspective care poate la prima vedere pot părea greșite.  Nu putem face acest lucru când avem în drum obstacolele menționate mai devreme.

Putem să le depășim doar dacă separăm aprecierile, coaching-ul și evaluarea, cele trei forme ale feedback-ului, și construim o mentalitate de creștere.

A fi văzut și înțeles de către ceilalți contează foarte mult, astfel ne dorim să primim feedback de tipul apreciere. Ne motivează și ne dă energie să creștem eforturile depuse.

Atunci când cerem claritate de la managerul nostru avem nevoie de coaching. Scopul coaching-ului este de a-l ajuta pe celălalt să învețe, să crească sau să se schimbe. Energia este direcționată spre îmbunătățire.

Evaluarea este o analiză a performanței care aduce claritate în ceea ce privește așteptările, consecințele și ne informează cu privire la anumite decizii.

E important de știut că avem nevoie de toate cele trei forme de feedback întrucât satisfac un set de nevoi umane diferite. Avem nevoie de evaluare pentru a ști unde suntem, pentru a avea un set de așteptări clare, avem nevoie de coaching pentru a accelera procesul de învățare, să ne concentrăm timpul și energia pe lucrurile care contează și avem nevoie de apreciere pentru a simți că ceea ce facem este important. Pentru a conta, aprecierea trebuie să fie specifică și autentică, să fie oferită într-un mod în care cel care o primește o poate percepe clar.

Odată ce stabilim ce fel de feedback ne dorim să primim sau să oferim, putem să discutăm despre el răspunzând la trei întrebări:

·                     Care este scopul meu în primirea/ oferirea acestui feedback?

·                     Este corect scopul ales, din punctul meu de vedere?

·                     Este corect scopul ales din punctul celuilalt de vedere?

Putem să clarificăm dacă scopul feedback-ului oferit este coaching, apreciere sau evaluare dacă știm ce vrem să obținem la final – o îmbunătățire, o evaluare sau doar să fim recunoscători și să ne oferim suportul.

Cei care primesc sau care oferă feedback-ul pot interpreta informația diferit, mai ales atunci când folosim anumite etichete. Ajungem la aceste etichete pentru că observăm anumite aspecte pe care le interpretăm și le îmbrăcăm într-o poveste care să aibă sens în primul rând pentru noi, poveste pe care o completăm cu emoțiile noastre. Lucrurile pot sta diferit în cazul celui care primește feedback-ul. 

Putem aduce claritate în conversație evitând etichetele și participând activ la conversație ca în exemplu următor:

Lasă-mă să-ți descriu ce am vrut să spun și te încurajez să îmi adresezi întrebări.

Dacă am înțeles bine, vrei să spui că (...), pentru că(...) și vrei ca eu să (...).

E greu să reziști tentației de a umple tu singur golurile. Dacă ”știi” deja la ce se referă celălalt, nu mai rămâne nimic de înțeles sau vreun motiv de a ne păstra curiozitatea.

Pentru a fi eficient, feedback-ul oferit trebuie să fie specific: să știi de la ce a pornit și către ce se îndreaptă.  Are o componentă despre trecut (uite ce am observat) dar și una despre viitor (uite ce ai putea să faci).

Când oferim feedback sunt câțiva pași pe care îi poți parcurge pentru a fi mai eficienți:

·                     Pregătește-te înainte de conversație: te gândești care sunt informațiile cheie pe care vrei să le transmiți dar și cum oferi feedback-ul.

·                     Concentrează-te pe tonul folosit. De multe ori, cum spunem un lucru are impact mai mare decât mesajul transmis.

·                      Alege exemple pe care le poți folosi să-ți susțină punctul de vedere. Cere feedback celuilalt: spune-mi dacă vezi situația așa cum o văd eu.

·                     Ascultă, fă din feedback un proces de colaborare, oferă timp și cere perspectiva celuilalt.

Când oferim feedback negativ:

·                     Descrie situația așa cum o percepi tu. Separă opiniile de fapte.

·                     Întreabă care este perspectiva celuilalt și ascultă cu atenție

·                     Solicită sugestii de îmbunătățire

·                     Alege împreună cu celălalt care sunt acțiunile necesare

·                     Verifică în timp rezultatele acțiunilor alese

Când cerem feedback:

·                     Solicită feedback specific, concret, într-un domeniu anume

·                     Fii recunoscător indiferent dacă alegi sau nu să folosești feedback-ul

·                     Încearcă să vezi imaginea de ansamblu și cere feedback de la mai multe persoane dacă e cazul

·                     Caută indicii indirecte, de exemplu indiciile nonverbale transmit informații prețioase

·                     Fă un pas în spate și fii obiectiv

Când primim feedback putem clarifica așteptările și consecințele răspunzând la trei întrebări:

·                     Ce înseamnă asta pentru mine?

·                     Ce se întâmplă de acum înainte, ce se așteaptă de la mine?

·                     Ce ar trebui să fac acum în această situație?

Ce ajută este să ne schimbăm mentalitatea închisă, în care credem că știm tot, și să cerem mai multe informații. Să încercăm să ne dăm seama de ce vedem lucrurile diferit.

Sunt doua motive pentru care există diferențe de opinie: 

·                     avem informații diferite

·                     pe care le interpretăm diferit. 

Se întâmplă acest lucru pentru că avem reguli diferite despre cum ar trebui să fie lucrurile, însă pe care nu le percepem ca fiind regulile noastre ci universale, și pentru că avem roluri diferite.

Nu ești de acord cu feedback-ul primit? Fii transparent și onest în legătură cu reacțiile tale, rămâi deschis și curios să afli mai multe.

Când ne deranjează un feedback, tendința este să căutăm alt feedback care să-l contrazică pe primul, cu scopul de a ne proteja. Înainte să luăm o decizie, putem cere o altă opinie și să privim în altă oglindă - cea onestă. Acest lucru ne ajută să vedem imaginea de ansamblu întrucât fiecare are ”puncte oarbe”, acele lucruri de care nu suntem conștienți: nu ne vedem propriul chip, nu percepem corect tonul vocii, nu realizăm dacă avem anumite șabloane sau comportamente. Astfel, uneori noi suntem cei care stăm în calea dezvoltării noastre.

Pentru  a înțelege corect feedback-ul primit, fă 3 pași în spate:

·                     Vezi care este intersecția dintre tine și persoana care oferă feedback-ul dar și care sunt diferențele.

·                     Care sunt rolurile pe care fiecare le are și ce implicații există în fiecare rol, indiferent dacă este vorba de familie sau de organizația din care facem parte.

·                     Înțelege imaginea de ansamblu.

Privind astfel lucrurile reducem judecățile, întărim responsabilitatea și ajungem la rădăcinile problemei.

De multe ori, când primim un feedback, emoțiile puternice ne forțează să ne îndreptăm către extreme. Unul devine totul, acum devine mereu, parțial devine în totalitate. Sentimentul distorsionează poveștile despre cine spunem că suntem, cum credem că ne văd alții și care credem că sunt consecințele feedback-ului.

Pentru a evita să interpretăm greșit feedback-ul primit putem:

·                     Să ne pregătim înainte, să ne gândim în avans la conversație și la posibilele reacții. Putem intra în starea de negare, de exagerare, de luptă sau fugi și astfel este util să recunoaștem aceste tipare, pentru a avea control asupra lor în cazul în care se manifestă.

·                     Separăm sentimentele - de poveste - de feedback. Pe măsură ce încetinește ritmul și realizăm ce se întâmplă în mintea și în trupul nostru, putem începe să ne filtrăm reacțiile. Vom putea să distingem emoțiile de povestea pe care ne-o spunem și de feedback-ul primit.

·                     Să știm care sunt regulile după care lumea noastră funcționează atunci când avem sentimente puternice, pentru că în aceste momente regulile sunt uitate. Ajută să spunem povestea din nou ținând cont de regulile generale.

·                     Să vedem lucrurile dintr-o altă perspectivă. Fie ne putem imagina că suntem observatori sau ca privim înapoi din viitor, poate chiar să facem haz de necaz de propria situație.

·                     Acceptăm ca nu putem controla cum ne percep alții.

·                     Cultivăm o mentalitate de creștere. Când se întâmplă lucrurile nedorite, ajută să gândim uneori că sentimentele negative pot avea un sens în viața noastră, ne pot forța să ne evaluăm într-un mod în care altfel nu am fi facut-o.

·                     Setează limitele potrivite în cazul feedback-ului primit. Acest aspect este esențial pentru starea ta de bine și a relațiilor, indiferent ca sunt personale sau profesionale. A putea spune NU este o abilitate importantă și necesară în multe situații.

Feedback-ul este un instrument de dezvoltare, e un proces care sa te ajute sa faci mai bine ce faci deja, să păstrezi obiceiurile bune, dar și să construiești relații mai bune. Fă un obicei din a cere feedback și a oferi feedback în timp real.

Intrucat povesteam despre fericire la începutul acestui articol, la finalul lui concluzia este că povestea pe care o spunem despre noi influențează feedback-ul oferit sau primit. Iar pentru a te ajuta să manifești o atitudine pozitivă, necesară indiferent daca oferi sau primești feeback, poți alege de fiecare dată să transformi feedback-ul într-o oportunitate de învățare.

Iar dacă vrei să fii profesionist când oferi sau primești feedback citește Thanks for the Feedback - Douglas Stone, Sheila Heen.

Cu drag,

Povești cu suflet

Lupul de nisip - Asa Lind

Cum e să locuiești într-o casă la marginea mării și să te-ntâlnești cu un Lup de Nisip foarte deștept care te poate ajuta cu răspunsuri la întrebările tale cele mai grele? 

Alături de Zackarina și de Lupul de Nisip am descoperit multe răspunsuri la întrebări dar și ce sunt semnele curajului dar și răspunsul la întrebarea dacă atunci când ești copil trebuie să faci tot timpul ce spun cei mari. Am învățat cum poti să te vindeci de cicleală (care e un fel de vorbă stricată, care nu funcționează) și cum pot copiii să le reamintească celor mari cum se simt atunci când cresc. 

Dacă ești de mult timp părinte și ai cam uitat cum e să fii copil, citește Lupul de Nisip și vei simți cum e să ai freamăt și zvâcnire în tot corpul, parcă sar floricele de porumb peste tot.

Cu drag,

#poveșticusuflet 

P.S. Am citit titlul de la Editura Cartea Copiilor, dar găsești pe site-ul lor și alte povești faine.

Tu ești placebo - Joe Dispenza

 

Ce este placebo, care este efectul placebo în creier și în corp, în ce mod gândurile noastre ne schimbă creierul și corpul și dovada că noi suntem placebo sunt doar câteva dintre lucrurile prezentate de Joe Dispenza în cartea Tu esti placebo.

Joe povestește că a avut, pe când avea 23 de ani, ”privilegiul” de a fi călcat de o mașină în timp ce participa la un triatlon. În urma accidentului s-a ales cu 6 vertebre fracturate și cu alte leziuni. Rezultatele investigațiilor medicale l-au pus pe Joe să ia o decizie radicală, să aleagă să i se monteze sau nu tije metalice de susținere a vertebrelor fracturate.

Plecând de la ideea că ne irosim prea multă atenție și energie gândindu-ne la ce NU vrem, în loc să ne gândim la ce vrem cu adevărat să ni se întâmple și cu imaginea finală de vertebre sănătoase în minte, Joe a ales să nu i se monteze tijele și a început să gândească un proces de autovindecare. Dacă 9 săptămâni nu s-a ridicat din pat, timp în care a învățat cum să-și concentreze atenția pe vindecare, la început pentru perioade scurte de timp, apoi pentru perioade mai lungi, peste 12 săpămâni de la accident s-a putut ridica din pat și a reluat antrenamentele iar după 30 de săptămâni de la incident, radiografiile să arate vindecarea vertrebrelor fracturate.

Uite care sunt câteva dintre concluziile la care a ajuns Joe după această perioadă dar și ce a observat la participanții la workshop-urile pe care le-a dezvoltat ulterior.

Stresul ne face să trăim în regim de supraviețuire, astfel, crearea acelorași experiențe ne determină să producem aceleași gânduri. Joe propune o metaforă, cea a râului schimbării ce trebuie traversat astfel încât să nu facem aceleași alegeri pe care le-am făcut cu o zi înainte. Să intri în ”acest râu” înseamnă să nu mai fi conectat la aceleași gânduri, la aceleași alegeri, comportamente și sentimente ci să pășești în necunoscut. În acest context, în care corpul memorează emoția, putem să înțelegem de ce reacțiile de luptă sau fugi, ca reacție la gândurile noastre, pot fi nocive, rămânând mai puțină energie pentru creștere și repararea celulelor noastre.

În schimbul emoțiilor negative, Joe propune sa folosim repetiția mentală concentrându-ne asupra rezultatelor pozitive.  Pentru acest lucru, îi încurajează pe toi cei care participă la prezentările lui să manifeste apreciere, recunoștință, iar prin meditație să ”pășească” în necunoscut. Pentru că, spune el, placebo funcționează când mintea analitică este redusă la tăcere.

Un mod de la face acest lucru este prin meditație, cu ajutorul căreia poți să acorzi atenție lumii tale interioare și sentimentelor pozitive. Vindecarea cu efectul placebo are loc în cazul celor care nu au acceptat diagnosticul, nu au fost temători și nu s-au simțit victimizați sau triști, dimpotrivă, au fost optimiști iar emoțiile pozitive au declanșat un set nou de gânduri. Nu și-au condiționat corpurile pentru cel mai rău scenariu.

Singurul mod de a-ți schimba credințele și percepțiile, pentru a crea o reacție de tip placebo, este să îți schimbi starea de a fi. Întrucât credințele și percepțiile sunt bazate pe experiențe trecute, nu înseamnă că mai sunt relevante pentru prezent sau viitor. Astfel, este necesar să avem gânduri noi, de recunoștință și mai ales să fim conștienți de gândurile inconștiente.

Pe scurt, gândurile noastre influențează cine suntem dar și povestea pe care o spunem despre noi. 

Care este povestea pe care vrei o spui despre tine de acum înainte?

Cu drag,

#poveșticusuflet 

P.S. Găsești cartea la Editura Act si Politon aici.

On Becoming a Leader - Warren Bennis

 Adevărata înțelegere vine reflectând la propria experiență.*

 Aceasta este una dintre cele patru lecții pe care Warren Bennis îi învăța pe liderii cu care lucra, în procesul lor de autocunoastere. Lecția te provoacă să ai un dialog cu tine, să-ți pui întrebările potrivite la timpul potrivit, cu scopul de a afla adevărul despre tine și viața ta. 

Nu trebuie sa conduci o echipa pentru a dezvolta calități de lider sau să-l citesti pe Warren Bennis ci doar să vrei să te cunoaști mai bine.

Ce rezultat are acest dialog interior dar și care sunt celelalte lecții pe care Warren Bennis le-a predat, poți citi pe larg în On becoming a leader. 

Pe mine lectura cărții m-a ajutat să-mi dau seama cum să fiu cel mai bun profesor pe care il pot avea.

Cu drag,

#poveșticusuflet 

* True Understanding comes from reflecting on your experience.

Behave - Robert M. Sapolsky

Behave nu este o carte de parenting însă atunci când înțelegi cum funcționează creierul uman poți face legăturile dintre emoțiile care ne-au marcat în copilărie și cauzele lor. Poți să înțelegi de ce reacționăm, adulți fiind, de multe ori irațional- ca niște copii.

Dificultățile din copilărie, spune Sapolsky, pot să atrofieze hipocampusul și cortexul frontal, împiedicând funcționarea lor. Lucrurile se petrec invers în corpul amigdalian- o mulțime de greutăți- și amigdala devine mai voluminoasă și hiperactivă.   Conexiunile frontale cu hipocampusul sunt esențiale pentru încorporarea noilor informații din mediu și găsirea de soluții potrivite. Lucru care nu se mai întâmplă în situații de stres, când suntem mai temători - gândirea ne este încețoșată și poate estimăm precar factorii de risc.

Incă din anii 50 medicii pediatrii promovau ideea că din partea mamei lor copiii au cea mai mare nevoie de iubire, căldură sufletească, afecțiune, receptivitate, constanță și încredere iar în absența acestor dovezi de iubire, copiii devin adulți anxioși, depresivi. Sapolsky mai spune că simptomul definitoriu al depresiei este incapacitatea de a simți, anticipa sau urmări plăcerea și stresul cronic influențează această stare. 

Vei găsi în carte mulți termeni din neurobiologie care pot fi dificil de înțeles, dar și detalii despre cum au evoluat diferite culturi. Însă cea mai importantă lecție este aceea că biologia poate influența comportamentul uman și că stresul ne afectează viața mai mult decât am crede.

Cu drag,

#poveșticusuflet 

Cartea este diponibila la Editura Publica aici.