Lucas visează să devină fotbalist

Salut! Sunt Lucas și am 7 ani. În fiecare zi vând flori alături de mama, la marginea drumului, mai puțin în zilele ploioase, când, pentru că îmi intră apă în pantofi, rămân acasă și am grijă de frații mei mai mici.

În fiecare zi mă trezesc de dimineață și merg la școală. După ce mă întorc acasă, merg cu mama la șosea să o ajut la treabă. Pe drum, mă uit trist cum alți copii de vârsta mea, merg după ore în curtea școlii să se joace. Am fost și eu în gașcă cu ei. Sunt clasa întâi, îmi place să învăț să scriu și să citesc, dar mai ales... să mă joc fotbal. Eram cel mai bun.  Până când, o dată după ore, când mă jucam cu prietenii în curte...

ZDRANGGGGGGGGGGGGG

am spart un geam.

Nu i-am spus mamei imediat. A doua zi însă au chemat-o la școală. Nici nu am apucat să stau până la sfârșitul orelor, că mama m-a luat cu ea acasă. Ce i-au spus oare? Se mai întâmplă accidente. 

- Nu a fost intenționat, mami. Am încercat să-i explic, dar parc-aveam ditamai mingea de fotbal în gât și burtica începea să mă doară. Știu că băieții nu ar trebui să plângă, dar lacrimile-mi curgeau pe obraz.

Mama, nu mi-a zis nimic tot drumul însă, din priviri, părea tare supărată. Nu m-a mai lăsat să joc fotbal și, ca să fie sigură că sigur nu mă duc cu mingea, de atunci mă ia cu ea peste tot când pleacă de acasă, mai puțin atunci când plouă. De la atâta jucat fotbal, ghetele mi s-au ros pe talpă și pentru că îmi intră apă în ghete, stau acasă orice-ar fi.

Au trecut multe zile de atunci și, nu găsesc niciodată momentul potrivit să o întreb: când mă voi putea juca din nou fotbal? Mama a vândut multe flori să plătească geamul spart de mine și de fiecare dată când îmi fac curaj simt același nod în gât.

Odată, o doamnă a cumpărat un buchet mare de lalele de la mama și m-a întrebat ce vreau să mă fac când mă fac mare. Fotbalist! I-am răspuns eu, sigur pe mine, privind-o în ochi.

Dar cum o să ajung eu mare fotbalist dacă nu mă mai joc fotbal? Am spus apoi încet. Mama s-a uitat la mine. Știu că m-a auzit însă, poate dacă m-ar fi certat de la bun început... m-aș fi simțit mai puțin vinovat.

După câteva săptămâni, de când nu am mai jucat fotbal, a trecut pe la noi dom` profesor de sport. Mi-a adus mingea pe care am lăsat-o la școală. Mie îmi era așa rușine, el mi-a zâmbit și mi-a spus să nu renunț.

După ce a plecat, mi-era teamă să nu îmi arunce mama mingea. Așa că, am ascuns-o sub pat și din acea zi, am tot căutat motive să stau acasă cu frații mai mici, să o ajut pe Buna la bucătărie și la măturat prin curte, însă, cum pleca mama....

...eu ieșeam în curte și exersam. Ce mult îmi doream să mă joc din nou fotbal! 

Ce aș putea face să o conving pe mama să se răzgândească?

Am o misiune importantă și trebuie să încep imediat să caut soluții! Așa că toată ziua m-am gândit...

A doua zi, fiind soare afară, am fost cu ea la șosea să vândă flori. Mi-am luat caietul și creioanele și notam pe o foaie câte lalele vinde, câți bani primește pentru fiecare și calculam mai repede decât ea, când trebuia să dea rest vreunui cumpărător. Ba chiar am făcut impresie cu metoda mea de calcul. Mama s-a uitat la mine și am simțit că era tare mândră în acele momente.

Ce mi-am zis, acum e momentul! Acasă, mi-am făcut curaj și am întrebat-o:

- Mami, când pot juca din nou fotbal? Îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat. Îmi pare rău, promit să fiu atent pe viitor!

Nu mi-a răspuns. Dar parcă privirea ei era altfel. Nu mai era așa tăioasă. Până seara, nu am mai spus nimic. 
Am fost cuminte și ascultător. 
Am ajutat-o să pună masa, să strângă masa. 
M-am oferit chiar să spăl și vasele, chiar dacă nu-mi place.

Seara, înainte de culcare, m-am așezat lângă ea pe pat.

- Îmi pare rău mami, știi tu că nu am vrut să sparg geamul. N-am vrut. A fost un accident.

Mama, mă privea cu ochii ei negri, mari și frumoși. Erau atât de buni și blânzi și chiar dacă mă mai certa mama uneori, în ochii ei simțeam că pot fi tot ce îmi doresc. Chiar și un mare fotbalist!

- Mami, pot să merg din nou să joc fotbal? PROMIT să fiu atent!

O lacrimă mare curgea pe obrazul mamei. Părul, prins în coadă, începea să încărunțească. De la griji! Îmi spunea când o întrebam de ce are păr alb.

Mama m-a îmbrățișat și mi-a zâmbit. Eu am visat că sunt pe terenul de fotbal.

A doua zi mi-a dat un cadou.

- O pereche nouă de ghete!? Pentru mine? Asta înseamnă că...

- Te poți juca din nou fotbal, dar să-mi promiți că... n-am mai auzit nimic, o muzică suavă mi se părea glasul mamei.

- Îți mulțumesc!!!! I-am sărit în brațe, am sărutat-o pe obraz, m-am încălțat cu ghetele cele noi, am luat abecedarul într-o sacoșă, mingea și am fugit la școală. Nu doream să întârzii, când să intru în curtea școlii descopăr că nu era niciun copil, nu se auzea niciun zgomot. De ce oare?

Era sâmbătă.

Acum îți spun La revedere! Fug la fotbal!

Cu drag,

Lucas, 7 ani

PS. Să nu spui nimănui că am fost la școală într-o zi de sâmbătă.

Sursa foto: https://3minute.net/fotbalul/