Cum sa le vorbim copiilor astfel incat sa ne asculte - Adele Faber, Elaine Mazlish

Poate cea mai mare provocare în calitate de părinte este să-mi ajut copii să se descurce cu propriile sentimente.  Cu această nevoie în minte am pornit în căutarea unei lecturi care să aibă cât mai multe idei practice. Adele Faber si Elaine Mazlish au reușit în această carte să ofere foarte multe exemple despre acceptarea sentimentelor dar și despre cum putem limita anumite acțiuni. In cartea Cum sa le vorbim copiilor astfel incat sa ne asculte am găsit atât alternative la pedeapsă cât și modalități creative de atragere a cooperării. 

Păstrând respectul de ambele părți, poate cel mai util instrument de atragere a cooperării copiilor mei a fost să le scriu un bilet. În loc să purtăm discuții interminabile despre lucrurile care mă deranjau, copiii au avut ocazia să se gândească înainte să-mi răspundă- tot în scris. Autoarele recomand citirea cu răbdare a cărții și cu deschiderea către soluții creative. 

M-aș bucura să-mi spui ce soluții au funcționat în cazul tău.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Invitația la vals - Mihail Drumes

De când mă știu am citit cu convingerea că lectura poate compensa lipsa de experiența, iar în dragoste cunoașterea îmi era necesară cu atât mai mult cu cât am fost o adolescentă introvertită. Aș fi vrut să fi citit povestea scrisă de Mihail Drumeș cu cel puțin 15 ani în urmă și să reacționez diferit la provocările vieții de cuplu.

Cum poate orgoliul prostesc să distrugă o iubire așa de frumoasă? 

Cu această întrebare am rămas după ce am citit Invitația la vals. Mai mult decât o poveste de dragoste, cartea surprinde drama tuturor celor care nu conștientizează calitățile și virtuțile necesare unei relații de iubire și au impresia că nu au nicio responsabilitate.
Ce m-a impresionat însă, a fost luciditatea Micaelei și puterea de a-și dezvălui emoțiile, gândurile, bucuriile dar și suferința trăită alături de Tudor.
Niciodată nu este prea târziu să afli că iubirii, ca să reziste, ii trebuie înțelepciune, blândețe, curaj dar și un gram de inocență.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Cateva motive sa iubesti viata - Matt Haig

O formă gravă de depresie i-a dat peste cap lumea lui Matt. Până să citesc povestea lui, n-am știut că depresia este o boală care face din lucrurile banale, precum mersul pe stradă, ceva foarte intens.

Într-un loc familiar, mintea se concentrează doar pe sine însăși. Matt a reușit să depășească momentele dificile cu ajutorul celor dragi și alegând să se pună în situații care l-au scos din zona de confort. Fără să existe ceva nou care să atragă atenția, factorii de amenințare din interior sunt foarte puternici. Fiind forțat să se afle într-un spațiu material nou, inevitabil a ajuns să se concentreze puțin mai mult pe lumea din afara minții și mai puțin pe cea din interior.

Una dintre învățămintele sale care m-a ajutat pe mine să văd viața cu alți ochi este credința că nu pot schimba nimic din trecut. Asa ca iti spun:

Dragă prieten,

Încetinește ritmul și nu-ți face griji cu privire la lucrurile care, cel mai probabil, nu se vor întâmpla si nici pentru lucurile care nu pot fi schimbate.

Înțelege că gândurile sunt gânduri și ca tu ești observatorul minții tale, nu victima ei.

Nu esti singur! Povestește-i unui prieten ce simti sau cere ajutorul.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Dansul relatiilor - Harriet Lerner

Mi-a plăcut tare mult cum abordează Harriet relațiile - ca un dans.

Asemenea unui dans în doi, nu e niciodată util să te lași copleșit de emoții și sa-ți pierzi capacitatea de te a gândi la soluții în situații dificile. Astfel, Harriet ne încurajează să ne definim valorile, convingerile, principiile și prioritățile și să acționăm în conformitate cu ele.

De abia după ce ne formăm o imagine mai clară și mai complexă despre noi înșine și despre cealaltă persoană, putem să delimităm limitele peste care nu putem trece, să ne întărim capacitatea creativă, înțelepciunea, bucuria și mai ales să ne dezvoltăm capacitatea de a primi iubire.

Ca orice poveste, Harriet se folosește de experiența ei în principal de aceea, unele lucruri s-ar putea să ți se pară utile, altele nu. M-aș bucura să-mi spui ce a funcționat pentru tine.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Lucas visează să devină fotbalist

Salut! Sunt Lucas și am 7 ani. În fiecare zi vând flori alături de mama, la marginea drumului, mai puțin în zilele ploioase, când, pentru că îmi intră apă în pantofi, rămân acasă și am grijă de frații mei mai mici.

În fiecare zi mă trezesc de dimineață și merg la școală. După ce mă întorc acasă, merg cu mama la șosea să o ajut la treabă. Pe drum, mă uit trist cum alți copii de vârsta mea, merg după ore în curtea școlii să se joace. Am fost și eu în gașcă cu ei. Sunt clasa întâi, îmi place să învăț să scriu și să citesc, dar mai ales... să mă joc fotbal. Eram cel mai bun.  Până când, o dată după ore, când mă jucam cu prietenii în curte...

ZDRANGGGGGGGGGGGGG

am spart un geam.

Nu i-am spus mamei imediat. A doua zi însă au chemat-o la școală. Nici nu am apucat să stau până la sfârșitul orelor, că mama m-a luat cu ea acasă. Ce i-au spus oare? Se mai întâmplă accidente. 

- Nu a fost intenționat, mami. Am încercat să-i explic, dar parc-aveam ditamai mingea de fotbal în gât și burtica începea să mă doară. Știu că băieții nu ar trebui să plângă, dar lacrimile-mi curgeau pe obraz.

Mama, nu mi-a zis nimic tot drumul însă, din priviri, părea tare supărată. Nu m-a mai lăsat să joc fotbal și, ca să fie sigură că sigur nu mă duc cu mingea, de atunci mă ia cu ea peste tot când pleacă de acasă, mai puțin atunci când plouă. De la atâta jucat fotbal, ghetele mi s-au ros pe talpă și pentru că îmi intră apă în ghete, stau acasă orice-ar fi.

Au trecut multe zile de atunci și, nu găsesc niciodată momentul potrivit să o întreb: când mă voi putea juca din nou fotbal? Mama a vândut multe flori să plătească geamul spart de mine și de fiecare dată când îmi fac curaj simt același nod în gât.

Odată, o doamnă a cumpărat un buchet mare de lalele de la mama și m-a întrebat ce vreau să mă fac când mă fac mare. Fotbalist! I-am răspuns eu, sigur pe mine, privind-o în ochi.

Dar cum o să ajung eu mare fotbalist dacă nu mă mai joc fotbal? Am spus apoi încet. Mama s-a uitat la mine. Știu că m-a auzit însă, poate dacă m-ar fi certat de la bun început... m-aș fi simțit mai puțin vinovat.

După câteva săptămâni, de când nu am mai jucat fotbal, a trecut pe la noi dom` profesor de sport. Mi-a adus mingea pe care am lăsat-o la școală. Mie îmi era așa rușine, el mi-a zâmbit și mi-a spus să nu renunț.

După ce a plecat, mi-era teamă să nu îmi arunce mama mingea. Așa că, am ascuns-o sub pat și din acea zi, am tot căutat motive să stau acasă cu frații mai mici, să o ajut pe Buna la bucătărie și la măturat prin curte, însă, cum pleca mama....

...eu ieșeam în curte și exersam. Ce mult îmi doream să mă joc din nou fotbal! 

Ce aș putea face să o conving pe mama să se răzgândească?

Am o misiune importantă și trebuie să încep imediat să caut soluții! Așa că toată ziua m-am gândit...

A doua zi, fiind soare afară, am fost cu ea la șosea să vândă flori. Mi-am luat caietul și creioanele și notam pe o foaie câte lalele vinde, câți bani primește pentru fiecare și calculam mai repede decât ea, când trebuia să dea rest vreunui cumpărător. Ba chiar am făcut impresie cu metoda mea de calcul. Mama s-a uitat la mine și am simțit că era tare mândră în acele momente.

Ce mi-am zis, acum e momentul! Acasă, mi-am făcut curaj și am întrebat-o:

- Mami, când pot juca din nou fotbal? Îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat. Îmi pare rău, promit să fiu atent pe viitor!

Nu mi-a răspuns. Dar parcă privirea ei era altfel. Nu mai era așa tăioasă. Până seara, nu am mai spus nimic. 
Am fost cuminte și ascultător. 
Am ajutat-o să pună masa, să strângă masa. 
M-am oferit chiar să spăl și vasele, chiar dacă nu-mi place.

Seara, înainte de culcare, m-am așezat lângă ea pe pat.

- Îmi pare rău mami, știi tu că nu am vrut să sparg geamul. N-am vrut. A fost un accident.

Mama, mă privea cu ochii ei negri, mari și frumoși. Erau atât de buni și blânzi și chiar dacă mă mai certa mama uneori, în ochii ei simțeam că pot fi tot ce îmi doresc. Chiar și un mare fotbalist!

- Mami, pot să merg din nou să joc fotbal? PROMIT să fiu atent!

O lacrimă mare curgea pe obrazul mamei. Părul, prins în coadă, începea să încărunțească. De la griji! Îmi spunea când o întrebam de ce are păr alb.

Mama m-a îmbrățișat și mi-a zâmbit. Eu am visat că sunt pe terenul de fotbal.

A doua zi mi-a dat un cadou.

- O pereche nouă de ghete!? Pentru mine? Asta înseamnă că...

- Te poți juca din nou fotbal, dar să-mi promiți că... n-am mai auzit nimic, o muzică suavă mi se părea glasul mamei.

- Îți mulțumesc!!!! I-am sărit în brațe, am sărutat-o pe obraz, m-am încălțat cu ghetele cele noi, am luat abecedarul într-o sacoșă, mingea și am fugit la școală. Nu doream să întârzii, când să intru în curtea școlii descopăr că nu era niciun copil, nu se auzea niciun zgomot. De ce oare?

Era sâmbătă.

Acum îți spun La revedere! Fug la fotbal!

Cu drag,

Lucas, 7 ani

PS. Să nu spui nimănui că am fost la școală într-o zi de sâmbătă.

Sursa foto: https://3minute.net/fotbalul/

Privind înăuntru - Petronela Rotar

Am găsit în cartea Petronelei un lucru de care nu m-am simțit niciodată capabilă - O vulnerabilitate asumată. Așa am ajuns să o admir pentru puterea de a da glas rănilor, durerilor, fricilor și pentru puterea de a le vindeca.

Am citit ultimele pagini atât de lent pentru că îmi doream ca aceste momente să nu se termine prea curând, să am timp să mai respir puțin.

Privind înăuntru nu este doar despre sinceritate și despre acceptarea fricilor, pe mine m-a ajutat nu doar să mă accept ci și să mă prețuiesc și să mă iubesc mai mult. Nu cred că voi putea fi vreodată la fel de vulnerabilă, nici pe jumătate, însă, simt deja cum viața capătă un nou sens atunci când primește acceptare și înțelegere.
Din când în când aleg să privesc înăuntru și să zăbovesc mai mult în casa sufletului meu decât o făceam până de curând. Nu mai stau doar în  prag, pătrund conștient în acest univers magic în care, tot din când în când, aleg să mai șterg și praful.

Mulțumesc!
Cu drag,
#poveșticusuflet

Proiectul Rosie - Graeme Simsion

Cât de bine se împacă relațiile dintre doi oameni cu checklistul si planificarea pe ore si minute a fiecărei zile din an, am aflat din cartea lui Graeme Simsion. Bătălia dintre criteriile rationale și emoții din această poveste are un final plin de farmec.
Ce a reușit sa ma învețe aceasta carte este că niciodată nu e prea târziu să învățăm lucruri noi despre noi si să schimbam acele comportamente care ne sabotează fericirea- cum ar fi să avem o listă lungă de criterii pe care persoana pe care o iubim ar trebui să le îndeplinească, total nerealiste.

Am răs alături de Don si de Rosie si am simțit din nou emoția îndrăgostirii. Sentimentele nu țin cont de rațiune, însă, avem nevoie de rațiune pentru a păstra un echilibru și a avea grijă să păstrăm iubirea.
Sper să-ți aducă și ție zâmbetul pe buze!

Cu drag,
#poveșticusuflet

Option B - Sheryl Sandberg, Adam M. Grant

Cu toții suferim pierderi: job, iubiri, relații, oameni dragi, etc. Întrebarea provocatoare nu este dacă vom trece prin astfel de situații, pentru că sunt inevitabile, întrebarea care necesită răspuns este cum facem față acestor evenimente care ne scot din ritm și ne dau viața peste cap.

Am citit cu atenție povestea lui Sheryl despre cum a reușit să treacă peste moartea soțului ei și să își redobândească liniștea și puterea de a-și crește cu bucurie mai departe copiii.
Ce ne sabotează procesul de vindecare? Credința că suntem de vină pentru ce ni se întâmplă, credința că un eveniment ne poate da peste cap toate aspectele vieții și credința că suferința în urma pierderii ne va apăsa pentru totdeauna.

Cum reușim să depășim o traumă și să nu ne mai lăsăm copleșiți pentru mult timp? Pentru Sheryl a funcționat să-și caute puterea interioară, să consolideze relațiile cu prietenii apropiați și să-și descopere scopul în viață. Atunci când suntem educați să căutam mai multe posibilități și ne dăm voie să fim fericiți chiar dacă am trecut printr-un eveniment dureros, spune Sheryl, viața merge mai departe.
În loc să așteptăm să fim fericiți pentru a ne bucura de lucrurile mărunte ar trebui să căutăm noi aceste lucruri mici care ne aduc fericire. Sper să te ajute.

Cu drag,
#poveșticusuflet

Povestiri de pe Calea Moșilor - Adina Popescu

Fiecare stradă, din fiecare oraș, ar trebui să aibă o Adina Popescu care să îi adune poveștile și să le dea glas. Calea Moșilor a prins viață sub ochii mei și preț de câteva ore m-am plimbat pe stradă agale și am retrăit copilăria și adolescența alături de Adina.

Cel mai mult mi-a plăcut povestea viermilor de mătase. Poate pentru că, dacă în celelalte povestiri m-am regăsit, în această poveste am avut parte de o experiență nouă și fascinantă.

Cum a fost să ai drept sarcină în clasa a III-a creșterea viermilor de mătase nu mai putem afla decât cu ajutorul poveștilor celor care au avut acest ”privilegiu”.

Sper că ai chef de o plimbare pe Calea Moșilor și că te pregătești așa cum se cuvine, cu sufletul deschis și cu zâmbetul pe buze.

Cu drag,
#poveșticusuflet

P.S. Ilustrațiile făcute de Bilyana Velikova sunt tare faine!

Ela face o boroboață

Ela locuia într-un oraș mic de pe malul Dunării. Când nu mergea la școală, se juca cât era ziua de lungă afară. Îi plăcea să se urce în copaci, să facă pâinici din lut și să le coacă la soare.

Când era urât afară, Ela se juca în casă. Uneori se juca cu păpușile, alteori picta sau desena, însă, pentru că cel mai mult îi plăcea să se joace handbal, nu se putea abține, nici măcar în casă deși mama îi spusese de câteva ori că singurul loc în care se poate juca cu mingea este afară.

Își dorea să ajungă o mare handbalistă. Ce-ar simți atunci când va câștiga primul meci cu echipa, dar primul trofeu? Aceasta era marea întrebare ce o măcina în fiecare zi și la care visa ochii deschiși.

S-ar simți tare bucuroasă! Cu siguranță.  

Într-o dimineață, în timp ce crengile prunului bătrân se loveau de geamul din sufragerie, Ela zâmbea ștrengărește și își imagina că este în sala de sport. Ținea mingea strâns în mână dreaptă, ridică un picior și aruncă cu putere.

A uitat că era în casă.

Ups!

Mingea, în loc să aterizeze pe canapea, unde și-ar fi dorit Ela să nimerească, a nimerit drept în vaza cu flori a mamei. Vaza s-a dezechilibrat, s-a clătinat de câteva ori și a căzut pe podeaua de lemn. Degeaba a încercat Ela să o prindă.

- Ce o să spună mama acum?  Se întreba Ela în timp ce strângea toate cioburile. Nu-mi dă voie să mă joc cu mingea în casă. 

A încercat să lipească cioburile cu bandă de scotch.

A încercat să le lipească chiar și cu lipici.

Nimic nu părea să funcționeze. Neștiind ce să mai facă, le-a ascuns sub pat, să nu le găsească nimeni. Apoi, i-a venit o idee. 

Împreună cu sora ei mai mare, au mers la primul magazin și cu banii strânși de la Crăciun, i-a cumpărat mamei o vază nouă. Nu au găsit același model. I-a cumpărat și flori, însă, îi era în continuare tare rușine.

Trebuie să-i spun mamei adevărul. Oare să-i spun mamei adevărul? Da, trebuie... Trebuie să-i spun mamei adevărul....își spunea Ela în drum spre casă, încercând să se încurajeze.

Ajunsă acasă, a deschis ușa încet, s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, a pășit cu grijă, însă tot s-a împiedicat de pantofii împrăștiați prin hol. A întrat în camera de zi și căuta cu privirea locul unde ascunsese cioburile. Mama stătea pe un fotoliu și citea o carte.

Când s-a uitat cu grijă sub pat, s-a înroșit la față. 

Cioburile dispăruseră. 

Era prea târziu. Ela s-a dus la mama și i-a dat vaza cea nouă. Ea a îmbrățișat-o. 
Știe ce am făcut.

- Îmi pare rău, mami! Nu am vrut. Am spart vaza. Am încercat să o lipesc, dar nu am putut. Așa că am rugat-o pe Laura să mă ajute și am mers împreună la magazin. Nu am mai găsit o vază la fel. Îmi pare rău.

Mama nu m-a certat, m-a ascultat cu atenție și mi-a dat o îmbrățișare mare.

- Cu toții facem greșeli și nu e o rușine să recunoști că ai greșit. Dimpotrivă, ai fost foarte curajoasă astăzi. Este foarte frumoasă această vază noua. Mulțumesc!

Uf, răsuflu ușurată. Ce bine că i-am zis.

- Uite, ploaia s-a oprit. Vrei să facem o plimbare? O întrebă mama. Spune-i Laurei să mergem până la Dunăre.

Ne-am îmbrăcat și am pornit la plimbare. Mama ne-a cumpărat câte o înghețată și i-am povestit pe drum la ce mă gândeam în timp ce am aruncat cu mingea și am spart vaza. 

Și despre visul meu.

- Dacă asta îți dorești, poți să ajungi o mare handbalistă! Mi-a spus mama și m-a îmbrățișat.

cu drag,
#poveșticusuflet

Sursa foto: Pinterest